joi, 16 mai 2019

La Palas Mall din Iaşi s-a deschis oficial Târgul de carte LIBREX 2019



În perioada 15-19 mai 2019, SEDCOM LIBRIS organizează la Iași, la  Palas  Mall (la Atrium - nivel 0 şi 1), târgul  de  carte și papetărie LIBREX, manifestare ajunsă la ediţia a 27-a.
În acest an. motto-ul evenimentului este "Semnăm original prin oameni şi cărţi: visul stă în mâinile noastre, oxigenul vine din cărţile pe care le citim, noi suntem pădurea care creşte!".
În dimineaţa zilei de miercuri, 15 mai, la Atrium a avut loc recitalul vocal-instrumental "Contrapunct liric", organizat de Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" Iaşi, prin Facultatea de interpretare, compoziţie şi studii muzicale teoretice. În program s-au aflat lucrări de Ch. W. Gluck, W. A. Mozart, G. Rossini, J.  Offenbach, A. L. Webber, E. Monţia, G. Dendrino, V. Doboş. Studenţii-solişti care au urcat pe scena din zona 1 de evenimente - "La fântână" au fost acompaniaţi la pian de asist. univ. drd. Laura Turtă-Timofte. Conducerea muzicală a aparţinut doamnei lector univ. dr. Consuela Radu-Ţaga, iar regoa artistică a fost asigurată de doamna lector univ. dr. Dumitriana Condurache.

Primarul Mihai Chirica
* Cu prefectul şi primarul prezenţi la festivitatea de deschidere

După frumoasul recital liric oferit de studenţii de la "George Enescu", a avut loc deschiderea oficială a Târgului LIBREX 2019, în rândul vorbitorilor fiind prefectul Marian Şerbescu şi primarul Mihai Chirica.
Deschiderea a fost făcută de directorul Petru Radu (Sedcom Libris, care şi-a aniversat ziua de naştere chiar pe 15 mai 2019) care a menţionat, printre altele: "Cifrele statistice ale ediţiei de anul trecut sunt încurajatoare, deoarece am aflat că 52 % dintre vizitatorii de la târg au vârste de până la 40 ani, iar 50 % citesc între 3 şi 12 cărţi pe an. Iar 71 % consideră că lectura este necesară pentru dezvoltarea personală. Anul acesta avem 120 de participanţi la târg, din care 93 sunt edituri. Avem o suprafaţă de expunere de 800 mp şi mai avem acum peste 150 de evenimente culturale la acest târg de carte, de la Iaşi. Avem invitaţi de seamă, precum Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Daniela Zeca-Buzura. Alexander Hausvater. Ca de obicei vom acorda şi premiile Librex 2019. Urăm succes tuturor participanţilor".
Au mai trecut apoi prin faţa microfonului prefectul Marian Şerbescu, Cezar Zaharia (inspector de specialitate la ISJ Iaşi), Cassian Maria Spiridon (preşedintele Filialei Iaşi din cadrul USR), Ioan Holban (preşedintele Comisiei de Jurizare şi Premiere la LIBREX 2019), primarul Mihai Chirica, ultimul menţionând: "Târgul de carte de la Iaşi este o provocare. Contează în primul rând cartea care se citeşte, nu cea care ne place nouă! Nu te poţi regăsi nicăieri în afara cărţii! Ar fi bine ca fiecare politician să citească anual un pachet de cărţi. Şi asta în frunte cu mine!".
Din păcate, am mai aflat că binecunoscutul jurnalist şi scriitor bucureştean Cristian Tudor Popescu nu va mai putea fi  prezent la LIBREX 2019 de la Iaşi, fiind plecat în străinătate, după cum a menţionat doamna Alina Hucai - secretar şi coordonator de proiect în cadrul târgului,
Vă informăm că  SEDCOM LIBRIS organizează la Iași, la  Palas  Mall, în  anul 2019, alte două târguri  de  carte și papetărie, ele fiind Târgul pentru Școală EXCELSIOR (în perioada 23 august - 19 septembrie) şi Târgul de Cărți și Arte Frumoase ARCA LUI GUTENBERG:(2-6 octombrie).
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu