joi, 18 aprilie 2013

Înfrângere severă la Suceava pentru handbaliştii din Dealul Copoului



În etapa a 23-a a Seriei A din cadrul Diviziei A de handbal masculin, pe teren propriu, Universitatea Bucovina II Suceava a învins Politehnica Iaşi cu scorul de 33-25 (14-12). Echipa ieşeană, antrenată de Florin Spiridon şi Nelu Zepciuc, a avut o evoluţie destul de bună până în min. 40, atunci când sucevenii conduceau cu doar un gol diferenţă (18-17), dar s-a prăbuşit spre finalul jocului şi a pierdut la o diferenţă de 8 goluri în faţa formaţiei conduse de pe banca tehnică de Dumitru Bernicu !
Eroul disputei a fost extrema stângă a gazdelor, Ştefan Tîrzioru, care a înscris nu mai puţin decât 17 goluri în poarta ieşenilor !
Marcatorii celor două combatante au fost:
- Suceava: Tîrzioru (17 goluri), Smeu (4), Olariu (3), Negruşeri (3), Burlacu (3), Sandu (2), Dumitraş (1);
- Iaşi: Slătineanu (7), Costel Grosu (5 goluri – este fiul fostului pivot la formaţiei TEROM Iaşi şi HC Aura Iaşi – Daniela Chircan-Grosu, care are şi fiica Adriana Grosu handbalistă la LPS Iaşi), Negru (3), Toma (2), Sărăcilă (2), Ciocoiu (2), Albu (2), Ciobanu (2).
Alte rezultate din cadrul rundei menţionate anterior: HC Vaslui – Interhandball Bucureşti 39-23 (19-13), CSM Bacău 2010 – CS Universitatea Galaţi 51-31 (25-13), CSM Focşani 2007 – Universitatea Târgovişte 36-19 (17-8), LPS Piatra Neamţ – Dinamo II Bucureşti 32-35 (22-16).
În următoarea etapă, miercuri, pe 24 aprilie, Poli Iaşi va juca pe teren propriu, în compania formaţiei CSM Focşani 2007. Celelalte jocuri ale rundei cu nr. 24 sunt: ACS INTERHANDBALL Bucureşti - CSM Bacău 2010, UNIVERSITATEA Galaţi - CSA STEAUA Bucureşti, ACS HANDBAL TELEORMAN Alexandria - UNIVERSITATEA BUCOVINA II Suceava, UNIVERSITATEA Târgovişte - LPS Piatra Neamţ şi HC Buzău 2012 - HC Vaslui. Partida DINAMO II Bucureşti - CSM Călăraşi va avea loc în devans, pe 20 aprilie.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu