duminică, 14 aprilie 2013

Remiză benefică pentru elevele lui Adi Ambrosie



* Duminică, în etapa a II-a a turneului de baraj pentru promovarea în Superliga de fotbal feminin, Stadionul Viorel Mateianu a găzduit partida INDEPENDENŢA BAIA MARE - CS NAVOBI IAŞI 0-0
CS Navobi Iaşi pe gazonul de la "CLUJ ARENA"

Pe o vreme frumoasă de primăvară, dar pe un teren îmbibat cu apă şi plin cu noroi pe zona centrală, echipele feminine de fotbal din Baia Mare şi Iaşi s-au întâlnit în al doilea joc de baraj pentru promovarea în Superligă. După 90 de minute de joc, scorul a fost alb (0-0), deoarece nici una dintre combatante nu a reuşit să înscrie.
Ieşencele au abordat cu foarte mult curaj meciul, au început foarte motivate, şi-au creat câteva ocazii de gol, însă nu au reuşit să marcheze, deşi ar fi putut să o facă în câteva ocazii.
Băimărencele au demonstrat ca sunt o echipă de perspectivă, ţinând cont că media lor de vârstă este una în jur de 20 de ani.
În concluzie, un punct echitabil pentru ambele echipă şi CS Navobi Iaşi se menţine pe prima poziţie a clasamentului în turneul de baraj, cu şanse foarte mari de a promova în Superliga de fotbal feminin.
Filmul jocului de la Baia Mare a fost:
REPRIZA I:
- Min 1: Dăscaleanu centrează, dar Ceauşu şutează pe lângă poarta gazdelor;
- Min 3: Obreja şutează din lovitură liberă pe spaţiu portii, balonul fiind însă reţinut de portarul gazdelor;
- Min 25: Ghebănoaei pasează excelent lui Justine Prata, care şutează din careu în plasa laterală;
- Min 27: Ocazie Baia Mare, şut de la 16 metri, dar reţine Mădălina Enache;
- Min 34: Iulia Giurgică opreşte în extremis un adversar, care a pătruns periculos spre poarta oaspetelor;
- Min 41: lovitură liberă  de la 20 metri pentru şutul lui Simona Anastasiu, dar un apărător respinge mingea în corner;
REPRIZA A II-A:
- Min 55: Centrare din dreapta Ana Roşu, Mihaela Ghebănoaei şutează fără preluare la colţul lung, dar respinge de lângă bară portarul gazdelor;
- Min 56: Corner executat foarte bine de Obreja, dar Ceauşu ratează din 8 metri;
- Min 61: Marchează Baia Mare, dar arbitrul asistent indică corect ofsaid;
- Min 68: Lovitură liberă de la 18 metri, şutează Ceauşu de puţin peste poarta maramureşencelor;
- Min 77: Lovitura liberă Baia Mare, dar respinge Mădălina Enache;
- Min 81: Contraatac rapid Navobi, Rahela Gangal pasează excelent în stânga la Ana Foia, aceasta pătrunde printre fundaşii centrali şi şutează de la 16 metri, dar portarul respinge de sub bară;
- Min 83: Lovitură liberă lateral dreapta pentru Baia Mare, dar resping excelent fundaşii ieşeni;
- Min 90+2: Ocazie imensă pentru Navobi Iaşi. Centrare din partea dreapta Ana Foia, dar ratează Pantelimona Mihoc, din 6 metri.
Echipa CS Navobi Iaşi a evoluat la Baia Mare în următoarea componenţă: Mădălina Enache - Ana Maria Roşu, Iulia Giurgică, Larisa Ambrosie (căpitan), Olivia Obreja (min. 89 - Ciobanu Ştefana) - Justine Prata (min. 67 - Roxana Prodan), Simona Anastasiu (min. 46 - Georgiana Ilaş), Mihaela Ghebănoaei, Rahela Gangal - Andreea Dăscăleanu (min. 60 - Ana Foia), Andreea Ceauşu (min. 88 - Pantelimona Mihoc).
La finalul partidei, prof. Adrian Ambrosie, managerul echipei CS Navobi Iaşi a declarat: "A fost un meci foarte greu în compania unui adversar bun, bine organizat şi aşezat în teren. Am jucat bine tactic şi mă bucur ca fetele au ascultat de indicaţiile noastre şi am reuşit să ne atingem obiectivul, care a fost acela de a nu pierde meciul. Am toată admiraţia pentru sacrificiul şi munca lor. Urmează încă două jocuri, la Bucureşti şi acasă cu Baia Mare, unde sperăm să jucăm la fel de bine şi să ne asigurăm participarea în Superligă !".  
Clasamentul la zi arată astfel:
1. CS Navobi Iaşi                   2          1          1          0          2-0       4 (+1)
2. Independenţa Baia Mare     1          0          1          0          0-0       1 (-2)
3. Fair-Play Bucureşti              1          0          0          1          0-2       0 (0)
Următoarele meciuri din cadrul turneului de baraj sunt următoarele:
- 21 Aprilie: Fair Play Bucureşti - Independenţa Baia Mare;
- 28 Aprilie: Fair Play Bucureşti - CS Navobi Iaşi;
- 12 Mai: Independenţa Baia Mare - Fair Play Bucureşti;
- 19 Mai: CS Navobi Iaşi - Independenţa Baia Mare.
Primele două clasate promovează în Superliga de fotbal feminin. În turneul play-off din Liga I, sâmbătă, pe Cluj Arena, într-un mare derby vizionat din tribune şi de jucătoarele de la Navobi Iaşi (aflate în drum spre Baia Mare), Olimpia Cluj a învins cu 3-0 pe FCM Târgu Mureş, prin golurile reuşite de Adina Giurgiu – min. 42, Andreea Voicu – min. 52 şi Alexandra Lunca – min. 62.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu