sâmbătă, 8 noiembrie 2014

La un pas de finalele Campionatelor Naţionale de Speranţe Olimpice-Centura Moldovei la box



În intervalul 7-9 noiembrie 2014, Sala Polivalentă din Iaşi găzduieşte o competiţie de box cu participarea speranţelor olimpice din România, principalii organizatori fiind FR Box, AJ Box Iaşi şi DJST Iaşi. În cadrul competiţiei la care participă pugilişti cu vârsta de 17-20 ani, au avut loc şi câteva meciuri care au contat doar pentru Centura Moldovei la box, o competiţie tradiţională în oraşul de pe malurile Bahluiului.
Participă la turneul de la Iaşi un număr de 34 pugilişti (28 + 6), de la 14 cluburi din ţară, inclusiv din partea gazdelor.
Cele două gale desfăşurate până acum, vineri şi sâmbătă, au prezentat următoarele rezultate:
Vineri (7 noiembrie, sferturile de finală, 3 reprize x 3 minute / meci):
- Cat. 60 kg: Covaci Constantin (Sibiu) bate la puncte (cu o decizie de 2-1) pe Botezatu Florin Cristian (Iaşi);
- Cat. 64 kg: Marian Vişan (Brăila) bate prin TKO repriza 1 pe Mezarus Ciprian Dan (Satu Mare);
- Cat. 69 kg: Piţa Marian (Brăila) bate prin TKO repriza 1 pe Chelerescu Marius (Braşov);
- Cat. 75 kg: Nicolae Mihai (Piteşti) bate la puncte (3-0) pe Şerban Raul Ioan (Satu Mare).
Doar pentru Centura Moldovei au avut loc alte trei meciuri, astfel:
- Cat. 46 kg: Hotin Natanel (Iaşi) bate la puncte (3-0) pe Lazăr Florin (Brăila);
- Cat. 48 kg: Săsean Sebastian (Iaşi) bate la puncte (3-0) pe Soare Iulian (Brăila);
- Cat. 81 kg: Apetroaie Constantin (Iaşi) bate la puncte (3-0) pe Străchineanu Ionuţ (Bacău).
Sâmbătă (8 noiembrie, semifinale):
- Cat. 60 kg: Suciu Vasile Gheorghe (Sibiu) bate la puncte (3-0) pe Sfîriac Andrei (Tg. Mureş) şi Iacob Flavius (Piteşti) bate prin TKO 1 pe Covaci Constantin (Sibiu);
- Cat. 64 kg: Botnar Nicu Viorel (Suceava) bate la puncte (3-0) pe Ciorbaru Radu (CSŞ Unirea-Soroceanu Iaşi) şi Vişan Marian (Brăila) bate la puncte (3-0) pe Botuşan Adrian (Suceava);
- Cat. 69 kg: Miron Vlad (Cluj) bate la puncte (2-1) pe Dumitru Mihai Marius (Mioveni) şi Piţa Marian (Brăila) bate prin TKO 1 pe Cobzaru Ştefan (Tulcea).
- Cat. 75 Kg: Sava Vlad Eduard (Brăila) bate prin TKO 1 pe Lăpuşe Ovidiu Mihai (Satu Mare) şi Nicolae Mihai (Piteşti) bate la puncte (3-0) pe Apostol Alexandru (Oneşti).
În deschiderea galei de sâmbătă a avut loc şi un meci de copii, decizia de egalitate fiind dată la lupta dintre Ionuţ Roman şi Tudor Tănase, ambii de la CFR-CSŞ Unirea Iaşi.
După primul meci al galei de sâmbătă, Nicu Brânzei (CFR-CSŞ Unirea Iaşi) a primit titlul de antrenor emerit din partea FR Box, distincţiile fiind înmânate de antrenorul federal Valentin Vrânceanu.
Brigada de arbitrii este formată din Daniel Ghiurca (Tg. Mureş) – delegat tehnic, Iulian Botez (Iaşi), Viorel Nedelcu (Câmpina), Vasile Morovan (Cluj), Sorin Clonţa (Orăştie), Ionel Pătrunjel (Tulcea), Ioan Orzoiu (Bucureşti), Dănuţ Anisei (Bacău), Ion Bârsan (Botoşani), Liviu Vârnă (Iaşi), crainicul galelor de box fiind jurnalistul sportiv ieşean Dan Teodorescu.

* Onoruri pentru legendele boxului ieşean

Tot în timpul galei de sâmbătă, AJ Box Iaşi, prin preşedintele Vasile Cîtea şi DJST Iaşi, prin directorul Alexandru Cişman au înmânat trofee şi diplome de excelenţă celor care, de-a lungul timpului, au dus boxul ieşean pe culmi, în ţară şi în lume şi au cucerit multe medalii pentru cluburile ieşene de profil. Au fost onoraţi în cadrul unei frumoase manifestări „greii” boxului ieşean de-a lungul timpului, precum: Andronache Doru, Brânzei „Nicu” Neculai, Dreer Constantin, Chipirog Nicolae, Racoviţă Gheorghe, Soroceanu Viorel, Nimiţeanu Cornel, apoi Cebotariu Tiberiu, Simota Mihai, Tătăruşanu Ion, Didiţă Gigel, Poeană Eugen, Aceocoiţei Costică, Toth Petru, Gogol Giani, şi în final Surcică Claudiu, Moisă Dănuţ, Vasiliu Constantin, Moisă Iulian, Iftodi Mihai.
Vasile Cîtea a menţionat că a fost doar o „scăpare” că din această listă nu face parte şi campionul Benone Marcu (CFR-CSŞ Unirea Iaşi), dar va îndrepta această eroare în cadrul unor competiţii viitoare.
Laureaţii boxului ieşean au mulţumit organizatorilor pentru distincţiile primite şi au promis că vor fi alături de „arta nobilă” şi pe viitor !

* Duminică, de la ora 10.00, sunt programate cele opt finale ale competiţiei

Finalele Campionatelor Naţionale de Speranţe Olimpice-Centura Moldovei la box sunt programate pe 9 noiembrie 2014, de la ora 10.00, în Sala Polivalentă ieşeană, acolo unde intrarea spectatorilor este liberă. Programate la „concurenţă” cu manifestarea fotbalistică din complexul studenţesc ieşean Tudor Vladimirescu, acolo unde va fi prezent fostul mare golgeter italian Salvatore „Totto” Schillaci, finalele de box de duminică cuprind doar 8 partide, deoarece la alte două nu au fost concurenţi. La patru dintre ele vor urca treptele ringului câştigătorii semifinalelor de sâmbătă, iar la alte patru sunt câte doi sportivi la fiecare categorie, care îşi vor disputa direct finala.
Meciurile programate sunt următoarele:
- Cat. 52 kg: Împărăţel Ioan Relu (Târgovişte) – Băjan Vasile Andrei (Târgovişte);
- Cat. 60 kg: Suciu Vasile Gheorghe (Sibiu) – Iacob Flavius (Piteşti);
- Cat. 64 kg: Botnar Nicu Viorel (Suceava) – Vişan Marian (Brăila);
- Cat. 69 kg: Miron Vlad (Cluj) – Piţa Marian (Brăila);
- Cat. 75 kg: Sava Vlad Eduard (Brăila) – Nicolae Mihai (Piteşti);
- Cat. 81 kg: Sas Vlad (Tg. Mureş) – Nichita Lazar Ioan (Suceava);
- Cat. 91 kg: Eduard Leon (Tg. Mureş) – Donisa Ionuţ Răzvan (Suceava);
- Cat. +91 kg: Badea Tudorel (Târgovişte) – Grosu Claudiu (Târgovişte).
Să mai menţionăm că, la Campionatele Europene de box pentru juniori din Rusia, România a cucerit două medalii, una de argint prin Biro Alberto-Cristian-Florin (CSM Ploieşti) şi una de bronz prin Şchiopu Florin-Nicolae (CSM Călăraşi). Unul dintre arbitrii competiţiei a fost ieşeanul Cristian Ciornia, iar antrenorii lotului tricolor au fost Robert Băeatu și Titi Tudor.
Vă mai informăm că tradiţionala Centură de Aur a României la box va avea loc anul acesta la Chiajna, lângă Bucureşti, în periada 19-24 noiembrie 2014.
DAN TEODORESCU
*** MENŢIUNE: Astăzi, 8 noiembrie 2014, de Sf. Mihail şi Gavril, publicaţia online SPORT FAN CLUB a depăşit 85.000 cititori, la un număr de 2615 articole publicate. Mulţumim celor care ne citesc !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu