duminică, 8 aprilie 2012

Oltchim s-a oprit în semifinalele Ligii Campionilor la handbal feminin


* Sâmbătă, în meciul retur de la Veszprem, în faţa a 6.500 spectatori, 300 dintre ei fiind români, Győri Audi ETO a învins pe Oltchim Rm. Vâlcea cu scorul de 31-23 (19-12), recuperând astfel diferenţa de patru goluri din prima manşă

În urmă cu o săptămână, pe teren propriu, în meciul tur din semifinalele Ligii Campionilor la handbal feminin, Oltchim învingea formaţia maghiară din Győr cu scorul de 35-31. “Ecartul” de patru goluri nu a fost însă suficient pentru calificarea în finala competiţiei, deoarece Oltchim a pierdut sâmbătă la opt goluri diferenţă (23-31), returul partidei disputat în Ungaria. Totuşi, vâlcencele au început bine a doua manşă programată la Veszprem, conducând cu 1-0 prin golul marcat de Adina Meiroşu-Fiera. Aceeaşi jucătoare a egalat la 6-6 în min. 12, dar în continuare trupa antrenată de norvegianul  Karl Erik Bohn a dominat autoritar şi majoritatea mingiilor au curs catre pivotul de cinci stele Heidi Loke, care a făcut diferenţa ! A urmat 11-7 (min. 18), 19-12 (la pauză), 24-19 (min. 48), 28-20 (min. 56) şi 31-23 (rezultat final), iar Győri Audi ETO a promovat în finala Ligii Campionilor, în detrimentul fetelor antrenate de Radu Voina.
Loturile de jucătoare ale celor două echipe au fost:
- Gyor: Haraldsen (16/39) -  Gorbicz (12/20, 6/6 la 7m), Loke (6/6), Amorim (5/10), Lekic (5/10), Radicevic (2/5), Kovacsics (1/1), Verten, Orban, Gros. Antrenor: Karl Erik Bohn.
- Oltchim: Tolnai (5/24), Dinu (6/18) - Manea (3/4), Managarova (3/4), Nechita (3/4), Băbeanu (3/4, 3/4 la 7m), Meiroşu-Fiera (3/9), Vetkova (2/2), Vizitiu (2/6), Ozel (2/7), Elisei (1/4), Brădeanu (1/7), Curea, Chirilă (0/2), Jovanovic. Antrenor: Radu Voina.
La finalul disputei, au fost consemnate următoarele declaraţii:
- Andrea Lekic: "E cea mai fericită zi din viaţa mea de jucătoare. Cînd am plecat de la Krim Ljubljana şi am ales Gyor, am făcut-o tocmai că m-am gîndit că pot cîştiga Liga Campionilor. Acum am posibilitatea";  
- Adina Meiroşu-Fiera: "Din dorinţa de a face numai lucruri bune, am greşit mult şi acest lucru ne-a costat. Nici în apărare, nici în atac, nu am jucat aşa cum toate ne doream";  
- Patricia Vizitiu: "Cei doi arbitri (NR – francezii Thierry Dentz şi Denis Reibel) ar trebui să fie trecuţi la primă de către cei de la Gyor. Nu ne-au dat nici o şansă";
- Cristian Gaţu (preşedintele FR Handbal): "Oltchimul a murit astăzi, dar nu se predă! Sezonul viitor va fi din nou sus".
De menţionat că spectatorii din Gyor care au asistat aseară la meciul de la Veszprem au aplaudat în picioare în momentul în care Aurelia Brădeanu, interul stînga al Oltchimului, a fost anunţată şi a intrat pe teren "Mika! Mika!", au scandat fanii de la Gyor. "Le mulţumesc mult! Asta înseamnă că apreciază ceea ce eu am făcut şapte ani acolo. Întotdeauna am spus şi o repet, la Gyor e a doua mea casă. Am prieteni acolo, iar oamenii care sunt lîngă echipă sunt minunaţi", a spus după partidă “Mika” Brădeanu.
Cealaltă finalistă a Ligii Campionilor va fi probabil Buducnost Podgorica (Muntenegru), care a învins în deplasare, în prima manşă, cu 22-20, pe Larvik (Norvegia) şi joacă duminică returul pe teren propriu. Meciul va putea fi vizionat pe DIGI SPORT 2, în direct, de la ora 20.00.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu