joi, 25 octombrie 2012

Argint pentru “sprintera” Ioana Veronica Văidăhăzan


Ioana Veronica Văidăhăzan-în tricou roşu

* În cadrul Campionatelor Mondiale de popice de la Leszno (Polonia), românca Ioana Veronica Văidăhăzan, care evoluează de mai mulţi ani pentru clubul german Victoria Bamberg, a cucerit medalia de argint a probei feminine de sprint

O primă medalie pentru delegaţia României la Mondialele individuale de popice din Polonia a fost obţinută de „nemţoaica” Ioana Veronica Văidăhăzan, care a cucerit argintul probei de sprint, după următoarele rezultate:
- Şaisprezecimi de finală: BARGHOLZ Ena (DEN) - VĂIDĂHAZAN Ioana Veronica (ROU) 0-2 la manşe;
- Optimi de finală: VĂIDĂHĂZAN Ioana Veronica (ROU) - SANTO Livija (SRB) 2-0;
- Sferturi de finală: VĂIDĂHĂZAN Ioana Veronica (ROU) - LIOVIC Marijana (CRO) 1-1 (23-18 la baraj / sudden victory);
- Semifinale: VĂIDĂHĂZAN Ioana Veronica (ROU) - PROFANTER Simone (ITA) 2-0;
- Finala: VĂIDĂHĂZAN Ioana Veronica (ROU) - WIEDERMANNOVA Hana (CZE) 1-1 (18-20 la baraj / sudden victory).
După cum se vede, Ioana Veronica Văidăhăzan (27 ani) a pierdut aurul mondial la baraj, la doar două “beţe” în faţa cehoaicei Hana Wiedermannova (24 ani), care evolează şi ea în străinătate, pentru campioana BBSV Viena (Austria).  
Podiumul final al probei feminine de sprint a fost următorul:
1. Hana Wiedermannova (Cehia)
2. Ioana Veronica Văidăhăzan (România)
3. Corinna Kastner (Germania) şi Simone Profanter (Italia).
Tot în proba de sprint au mai concurat două românce, Doina Victoriţa Baciu (Electro Romgaz Tg. Mureş) şi Luminiţa Viorica Dogaru (Conpet Petrolul Ploieşti), dar ele au pierdut în turul I, la baraj în faţa adversarelor întâlnite, fiind apoi eliminate din competiţie. Baciu a pierdut cu 1-1 la manşe (18-24) în faţa lui Rada Savic (Slovenia), iar Dogaru a capotat în faţa lui Corinna Kastner (Germania), după 1-1 la manşe (19-22).
Tot în proba de sprint, dar în competiţia masculină, podiumul final a fost următorul:
1. Norbert Kiss (Ungaria);
2. Robert Ernyesi (Serbia);
3. Daniel Tepsa (Serbia) şi Vilmos Zavarko (Serbia).
În această probă de sprint, românul Nicolae Lupu, care evoluează şi el tot pentru echipa germană Victoria Bamberg, a ajuns doar până în optimile de finală, după 1-1 (5-4) cu Markko Abel (Estonia) şi 0-2 cu ungurul Kiss Norbert, medaliatul au aur. De fapt, Kiss Norbert (Szegedi TE) a avut o evoluţie de zile mari în proba de sprint, după ce în semifinale l-a învins şi pe numărul 1 mondial, Vilmos Zavarko, cu 1-1 la manşe (25-20 la sudden victory), iar în marea finală s-a impus după 1-1 la manşe (22-21 la sudden victory) în faţa unui alt sârb în mare formă, Robert Ernyesi.  
Tot la Leszno s-a încheiat ieri şi întrecerile probei de tandem mixt, acolo unde podiumul de premiere a fost următorul:
1. Ana Bacan / Mario Musanic (Croaţia);
2. Nora Sajermann / Tamas Kiss (Ungaria);
3. Marijana Liovic / Matko Bulka (Croaţia) şi Lubica Listoferova / Tomas Pasiak (Slovacia).
România a avut în proba de tandem mixt două cupluri, pe Ioana Veronica Văidăhăzan (Victoria Bamberg) / Dumitru Virgil Dorin (CFR Cluj) şi Luminiţa Viorica Dogaru (Conpet Petrolul Ploieşti) / Petruţ Ovidiu Mihălcioiu (CFR Cluj). Ele au reuşit următoarele rezultate:
- Turul I:
KICKER Daniela / SCHNEIDER Thomas (GER) -VĂIDĂHĂZAN Ioana Veronica / DORIN Dumitru Virgil 1-1 (11-14); 
STRELEC Brigita / BAJZELJ Gregor (SLO) - DOGARU Luminiţa Viorica / MIHĂLCIOIU Petruţ Ovidiu (ROU) 2-0;
- Turul al II-lea (optimi de finală):
GRIBELIN Margot / RABIER Anthony (FRA) - VĂIDĂHĂZAN Ioana Veronica / DORIN Dumitru Virgil (ROU) 1-1 (13-12).
Joi, la Leszno, începând cu ora locală 9.00 (10.00 în România) sunt programate întrecerile eliminatorii ale turului secund al probei individual clasic. Meciurile cu implicaţii româneşti sunt următoarele:
FEMININ:
- Erika Fülöp (locul 13 după turul I) – Lubica Listoferova (Slovacia, locul 20 după turul I);
- Hana Wiedermannova (Cehia, locul 10) - Claudia Simion (locul 23);
- Katarina Valigurova (Slovacia, locul 9) - Luminiţa Dogaru (locul 24); 
- Corinna Kastner (Germania, locul 4) - Doina Baciu (29);
- Barbara Fidel (Slovenia, locul 3) - Ioana Văidăhăzan (30).
MASCULIN:
- Petruţ Mihălcioiu (7) – Martin Kozak (Slovacia, locul 26);
- Nicolae Lupu (11) – Martin Rathmayer (Austria, locul 22).
Competiţia de popice la nivel mondial din Polonia se poate viziona LIVE, pe http://kregle.net/live/live/RELACJA_LIVE.html.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu