duminică, 11 ianuarie 2015

Actorul şi regizorul Emil Gnatenco, alături de Asociaţia literară Păstorel Iaşi



Emil Gatenco
Duminică, pe 11 ianuarie 2015, salonul Bibliotecii Judeţene Gheorghe Asachi din Iaşi a găzduit prima manifestare din acest an a Asociaţiei Literare Păstorel, acţiunea fiind coordonată de preşedintele Mihai Batog-Bujeniţă.
În deschiderea adunării, domnul comandor aviator Mihai Batog-Bujeniţă a prezentat ultimele acţiuni din cadrul asociaţiei pe care o conduce, cea mai recentă fiind întâlnirea cu scriitoarea Bianca Marcovici, revenită din Israel la Iaşi pentru o scurtă perioadă de timp. Au
Petronela Angheluţă-Mihai Batog Bujeniţă-Rodica Rodean
fost parcurse apoi publicaţiile literare în care apar şi membrii asociaţiei şi după tradiţionala urare de „La mulţi ani 2015” a fost remarcată prezenţa în mijlocul scriitorilor umorişti ieşeni a domnului Emil Gnatenco, actor şi regizor la Clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă, dar şi ultimul preşedinte al cenaclului literar George Topârceanu, care se doreşte a porni din nou la drum în perioada următoare.
Invitat în cadrul manifestării de duminică de jurnalistul şi poetul Dan Teodorescu, Emil Gnatenco s-a arătat onorat de invitaţia făcută şi a trecut în revistă câteva repere artistice ale trupei sale de teatru, în anul recent încheiat, cu premii obţinute la manifestări importante pe plan intern şi internaţional. În finalul alocuţiunii sale, Emil Gnatenco a recitat cu mult „şarm” şi un poem al lui Marin Sorescu, apreciat de publicul prezent şi a promis o mai strânsă legătură pe viitor cu membrii Asciaţiei Literare Păstorel din Iaşi.
Dan Teodorescu
În continuare, doamnele Rodica Rodean şi Petronela Angheluţă au făcut o avanpremieră a manifestării literare de joi, 15 ianuarie 2015, ora 11.00, de la Centrul Cultural Ruginoasa (judeţul Iaşi), cu ocazia derulării proiectului european denumit „Ziua Culturii Române cu Mihai Eminescu”, manifestare la care Asociaţia Literară Păstorel este parteneră, iar membrii ei vor fi prezenţi la acţiunea de săptămâna viitoare.
Au urmat apoi destăinuirile „de-o viaţă” ale domnului Col (r) Dr. Ion Mihăilă, care a trecut în revistă în faţa publicului câteva repere din viaţa sa de elev şi cadru militar, pe ruta Craiova-Constanţa-Galaţi-Iaşi şi întâlnirile sale inedite cu regele Carol al II-lea, Iosif Constantin Drăgan, Hruşciov, Tito şi soţia sa Iovanca.
Pentru luna viitoare, la acest capitol de „evenimente inedite” a fost anunţat ca înscris la cuvânt domnul Vasile Diacon.
În finalul manifestării, au recitat din creaţiile proprii de catrene şi poeme domnii Nicolae Peiu, Vasile Vajoga, Eugen Deutsch, Constantin Profir, Doru Melnic (de la fostul cenaclu studenţesc Moldavia, revenit de la Craiova), Gheorghe Bălăceanu, Mihai Batog-Bujeniţă, Vasile Larco, Dan Teodorescu, Sorin Cotlarciuc, Nicu Stancu, Mihai Haivas, Mihai Caba şi vasluianul Nicolae Viziteu.
Următoarea manifestare a Asociaţiei literare Păstorel Iaşi va avea loc duminică, 8 februarie 2015, cu începere de la ora 10.00.
DAN TEODORESCU


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu