miercuri, 28 ianuarie 2015

Horia Tecău l-a învins pe Florin Mergea la Australian Open


Rod Laver Arena (Sursa foto: Australian Open)

Perechea Horia Tecău - Jean-Julien Rojer (România / Olanda), cap de serie numărul 6, s-a calificat, miercuri, în semifinalele probei de dublu masculin la Australian Open, după ce a învins, în sferturile competiţiei, cuplul Florin Mergea - Dominic Inglot (România / Marea Britanie), cap de serie numărul 14. Tecău şi Rojer s-a impus cu scorul de 6-4, 7-6 (3), după o oră şi 24 de minute.
Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer vor întâlni în semifinale perechea italiană Simone Bolelli - Fabio Fognini, care a trecut, cu scorul de 7-6 (5), 7-6 (5), de cuplul Pablo Cuevas - David Marrero (Uruguay / Spania).
Până în prezent, Tecău şi Mergea au mai fost adversari în circuitul ATP de trei ori, echipa sportivului din Constanţa câştigând de fiecare dată. Anul trecut, în sferturile de finală ale turneului de la s-Hertogenbosch, Tecău şi Rojer au dispus, cu scorul de 6-3, 6-4, de Mergea şi partenerul lui de atunci, croatul Marin Draganja. În 2012, în primul tur al turneului de la Bucureşti, Horia Tecău şi Robert Lindstedt au câştigat, cu scorul de 4-6, 6-4, 10-2, în faţa cuplului Florin Mergea / Andrei Dăescu. La ediţia anterioară a competiţiei bucureştene, perechea româno-suedeză a depăşit, cu scorul de 6-7 (8), 6-4, 10-8, echipa formată din Florin Mergea şi Victor Anagnastopol.
Horia Tecău, aflat la cea mai bună performanţă la Australian Open, este triplul finalist la Wilmbledon, între 2010 şi 2012, cu Robert Lindstedt. Cea mai bună performanţă din cariera lui Mergea la un Grand Slam a fost înregistrată anul trecut, când el şi Marin Draganja au jucat în semifinale la Roland Garros.
Pentru calificarea în semifinale la Australian Open, Tecău şi Rojer vor primi un cec în valoare de 142.500 de dolari australieni (100.396 de euro), în timp ce performanţa reuşită de Mergea şi Inglot va fi recompensată cu 71.000 de dolari australieni (50.022 de euro).
În cealaltă semifinală de dublu masculin de la Australian Open se vor întâlni perechea franceză Pierre-Hugues Herbert - Nicolas Mahut şi cuplul Ivan Dodig - Marcelo Melo (Croaţia / Brazilia), cap de serie numărul 4. Alte rezultate de astăzi de la Australian Open, din probele de simplu:  M. Keys (SUA) - V. Williams (SUA) [18] 6-3, 4-6, 6-4;  S. Williams (SUA) [1] - D. Cibulkova (Slovacia) [11] 6-2, 6-2;  S. Wawrinka (Elveţia) [4] - K.Nishikori (Japonia) [5] 6-3, 6-4, 7-6 (8/6). (Sursa: Mediafax şi Australian Open)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu