miercuri, 28 ianuarie 2015

Gala Excelenţei Sportului Ieşean 2014 a intrat în istorie !



Marţi seara, pe 27 ianuarie 2015, sala de spectacole a Teatrului Naţional Vasile Alecsandri Iaşi a găzduit Gala Excelenţei Sportului Ieşean 2014. Peste 120 de sportivi, antrenori şi oficiali au fost premiaţi de Primăria Municipiului Iaşi, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Iaşi, la 11 categorii de „excelenţă”.
Într-o manifestare trasmisă în direct de TVR Iaşi şi prezentată de Raluca Aftene şi Vasile Arhire, au fost urcaţi pe scenă şi premiaţi cu plachete şi „plicuri” mai mult sau mai puţin voluminoase, reprezentanţii cluburilor CSU Politehnica Iaşi, CSM Iaşi, CFR Iaşi, CSŞ Unirea Iaşi, LPS Iaşi, Penicilina Iaşi, CSŞ Anghel Saligny Iaşi, Gimnis Iaşi, Reflex Iaşi, XS MotorSport Iaşi.
Au fost alături de sportivii ieşeni primarul Gheorghe Nichita, preşedintele CJ Cristian Adomniţei, viceprimarul Mihai Chirica, vicepreşedintele Victorel Lupu, subprefectul Bogdan Abălaşei, deputaţii Sorin Iacoban şi Constantin Adăscăliţei, inspectorul de specialitate Ionel Popa, decanul Marin Chirazi (FEFS Iaşi), directorul Alexandru Cişman (DJST Iaşi), consilierul Vasile Cîtea (MTS).
La secţiunea „cel mai tânăr sportiv”, au fost premiaţi gimnasta Claudia Postu şi şahista Ema Obadă, ambele în vârstă de 9 ani. La secţiunea cel mai vârstnic sportiv premiile de excelenţă au revenit familiei Olimpiada Radu (78 ani) şi Costache Radu (79 ani), de la Asociaţia Atleţilor Veterani Masters Iaşi.
La secţiunea veterani (seniori +50 ani), cei în buni sportivi în 2014 au fost atletele Ştefania Pânzaru şi Maria Ene, dar şi popicarul Sorin Cotlarciuc, de la CS CFR Olimpia ACB Iaşi, promovat în finala Cupa României, care recent a devenit şi membru al Asociaţiei Presei Sportive din România.
În continuare, fostul arbitru de fotbal Ionel Popa, în prezent team-managerul echipei de futsal CSMS Iaşi, a premiat pe cei mai buni arbitri ieşeni în 2014, ei fiind Ioana Babiuc (judo), Cătălina Radu (gimnastică ritmică), Felicia Purice-Russ (culturism-fitness) şi Emanuel Gorodea (rugby, ceferist prin excelenţă în viaţa de zi cu zi!).
La sportivii cu probleme speciale au fost premiaţi Daniela Şoldan (popice, de la Asociaţia de Nevăzători Iaşi) şi Claudia Ciocan.
La „Sportul pentru Toţi” au fost evidenţiaţi Liliana Radu, Florin Trofin, Eugen Ciuraru, Florin Muraru şi Sorin Iacoban.  
La secţiunea „promovarea sportului de performanţă în mediul rural” au fost premiaţi Vasile Largu (Vlădeni), Alexandru Boiuru (Andrieşeni), Cătălin Cruceanu (Valea Lupului), Dumitru Lupu (Dumbrăviţa).
Pentru rezultatele obţinute în 2014 au fost premiate şi cluburile CSU Politehnica Iaşi (director: Leonida Antohi), CSM Iaşi (Adrian Poeană), CFR Iaşi (reprezentat de vicepreşedintele Eduard Spiţă), CSŞ Unirea Iaşi (Viorel Hudac), LPS Iaşi (Ilie Gheorghică), CS Penicilina Iaşi (Vasile Stângă), CSŞ Anghel Saligny Iaşi (Constantin Radu), Gimnis Iaşi (Bogdan Bantă), Reflex Iaşi (Radu Bujeniţă), XS MotorSport Iaşi (Dan Codreanu).
Premii de excelenţă au mai primit dr. Puşa Ispas, Constantin Bordea, Vasile Liteanu, Constantin Stoleru, Clement Nemesniciuc (fostul rugbyst de la Poli Agro Unirea Iaşi, care în 2014 a devenit şi membru al Asociaţiei Presei Sportive din România), dar a fost uitat antrenorul emerit de scrimă Iulian Biţucă, pensionat în 2014 de la CSM Iaşi.
Din rândul celor trecuţi „în lumea de dincolo” au fost premiaţi post-mortem Mihai „Miţu” Dănilă, Costel Moscalu, Florin Popovici şi Gheorghe Tatu, dar şi aici a fost „uitat” Petrică Kirilov (CSU Politehnica Iaşi).

La secţiunea echipe / echipaje au fost premiate echipa de junioare de la CSŞ Anghel Saligny Iaşi (Andreea Verdeş – Ştefana Popa, antrenori: Constantin Radu, Cătălina Radu şi Oana Cozma), echipa de sabie cadete de la CSM Iaşi (antrenor: Alexandru Sireţeanu), echipa de şah tineret Politehnica Iaşi (antrenor: Vlad Ungureanu), echipa de rugby în 7 Politehnica Iaşi (antrenor: Nicolae Tarcan), echipa de judo Politehnica Iaşi, echipa de popice seniori CFR Olimpia ACB Iaşi, participantă în Liga Campionilor (căpitan de echipă: Ion Cercel;  antrenori: Remus Antimirescu şi Costică Ciurdea).

* Cristian Adomniei – la neolimpici, Gheorghe Nichita – la olimpici

La sporturi neolimpice, unde premierea a fost făcută de preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, au fost nominalizaţi următorii sportivi: şahista Irina Bulmaga (antrenor: Vasile Manole), Ionuţ Ştirbets (minifotbal), Radu Pisică şi Narcis Cataramă (echipa de futsal CSMS Iaşi, antrenori: Nelu Stancea şi Florin Nichifor), Sorin Miron (taekwondo ITF, de la CS Kwang-Gae Iaşi, antrenor: Andrei Vlăduţ Dumitriu), Iulian Dumitraş (karate, de la CS Enpi Iaşi, antrenor: Irina Pascaru), Alexandra Strătilă (vovinam viet vo dao, CS Activ Vo Iaşi, antrenor: Vasile Ichim), Diana Ene (radioamatorism, CSM Iaşi, antrenor: Gabriela Ivan), Bogdan Moruz (fitness, CSM Iaşi, antrenori: Felicia Purice-Russ şi Cristian Russ).
După un reuşit recital de dans sportiv al clubului CDS NIKONS Iaşi (preşedinte: Mariana Niculiţă, antrenor: Amira Niculiţa), oferit de perechile Bogdan Albu Talancă – Andreea Bunduc şi Cosmin Dorneanu – Narcisa Lorena Păduraru, a urcat din nou pe scenă primarul Gheorghe Nichita, care a oferit premiile la secţiunea „sporturi olimpice”. Au fost premiaţi halterofilul Ilie Ciotoiu (antrenor la CS CFR Iaşi: Dănuţ Fron), atletul Răzvan Tomozei (antrenor: Grigore Ursanu), gimnasta Andreea Verdeş (antrenor: Cătălina Radu), Patricia Iosub (tir cu arcul), fotbalistul de la CSMS Iaşi Alexandru Creţu, boxeriţa Mădălina Filip (CSM-AS Com Val Iaşi, antrenor: Ioan Băetu şi Mihai Martic), canotoarele Simona Napa şi Anca Filip (de la CSM-LPS Iaşi, antrenori: Sorin Băhnărel şi Adriana Cserhati), tiristul Alexandru Saucă (CSU Politehnica Iaşi, antrenor: Ioan Săcăleanu), atleta Angela Moroşanu (CSU Politehnica Iaşi, antrenor: Dorinel Ursache), handbalista Alina Ilie (LPS Iaşi, antrenor: Veniamin „Jean” Lupan), judoka Vlăduţ Simionescu (de la CSU Politehnica Iaşi, antrenor: Costel Năftică).
Un premiu special de excelenţă, pentru „Number One” în sportul ieşean pe anul trecut a revenit canotoarei Irina Dorneanu, de la CSM Iaşi (antrenori: Sorin Băhnărel şi Adriana Cserhati), dar care nu a putut fi prezentă la gala de la Teatrul Naţional Vasile Alecsandri, deoarece se pregăteşte la lotul naţional. Mai mult chiar, se pare că, din 2015, Irina Dorneanu va concura pentru CS Dinamo Bucureşti.
Gala Excelenţei Sportului Ieşean va fost presărată cu reuşite momente artistico-sportive oferite de grupul de fitness de la CSM Iaşi, gimnastele de la CSŞ Anghel Saligny Iaşi, dansatorii sportivi de la cluburile de profil Reflex Iaşi, Dance Energy Iaşi şi NIKONS Iaşi.
Sportivii de la CS Activ Vo Iaşi au dat şi un recital de Vovinam Viet- Vo-Dao (arte marţiale vietnameze), dar efectiv nu ştim dacă acest sport poate fi numit unul „educativ” pentru tânăra generaţie, mai ales după ce unii dintre tinerii spectatori prezenţi în sala Teatrul Naţional din Iaşi, după o luptă demonstrativă cu săbiile oferite de sportivi, au strigat „Arde-l bă !”.
La finalul galei, intervievat în direct de Raluca Aftene (TVR Iaşi), primarul Gheorghe Nichita a menţionat, printre altele: „Ştacheta Galei Excelenţei Sportului Ieşean creşte de la an la an. Doresc mult succes sportivilor ieşeni ! Doresc ca Iaşul să fie învingător !”.

* DJST Iaşi a elaborat propriile clasamente pentru anul 2014

La finalul anului 2014, clasamentul celor mai buni sportivi şi antrenori ieşeni a fost întocmit de către DJST Iaşi. Clasamentul a fost stabilit în baza grilei MTS, pentru competiţiile internaţionale şi interne. Primăria Municipiului Iaşi, în cadrul galei din 27 ianuarie, a adăugat însă şi alte nume, pentru cele 11 categorii de premiere.
Clasamentele întocmite de DJST Iaşi au fost următoarele:
- Sporturi olimpice:
1. Irina Dorneanu - CSM Iaşi, canotaj (antrenori: Sorin Băhnărel şi Adriana Cserhati);
2. Vlăduţ Simionescu - CSU Politehnica Iaşi, judo (antrenor: Costel Năftică);
3. Alina Ilie - LPS Iaşi, handbal (antrenor: Veniamin Lupan)
4. Angela Moroşanu - CSU Politehnica Iaşi, atletism (antrenor: Ursache Dorin);
5. Filip Anca - CSM-LPS Iaşi, canotaj (antrenori: Băhnărel Sorin şi Cserhati Adriana);
6. Alexandru Saucă - CSU Politehnica Iaşi, tir sportiv (antrenor: Ioan Săcăleanu);
7. Simona Napa - CSM-LPS Iaşi, canotaj (antrenori: Băhnărel Sorin, Cserhati Adriana);
8. Filip Mădălina - CSM Iaşi-AS Com Val, box (antrenori: Băetu Ioan, Martic Mihai);
9. Iosub Patricia - CSM Iaşi, tir cu arcul (antrenor: Frai Constantin)
10. Tomozei Razvan – CSU Politehnica Iaşi, atletism (antrenor: Ursanu Grigore).
- Sporturi neolimpice:
1. Strătilă Alexandra - CS Activ Vo Iaşi, vovinam viet vo dao (antrenor: Vasile Ichim);
2. Moruz Bogdan – CSM Iaşi, culturism (antrenori: Purice-Russ Felicia şi Russ Cristian);
3. Ivan Gabriela - CSM Iaşi, radioamatorism (antrenor: Ivan Gabriela);
4. Teleman Andrian - CS Activ Vo Iaşi, vovinam viet vo dao (antrenor: Vasile Ichim);
5. Dumitraş Iulian - CS Enpi Iaşi, karate traditional (antrenor: Pascaru Irina);
6. Ene Diana – CSM Iaşi, radioamatorism (antrenor: Ivan Gabriela);
7. Miron Sorin – CS KWAN GAE Iasi, taekwon-do ITF (antrenor: Dumitriu Andrei Vladuţ);
8. Livadariu Mihai - CS Activ Vo Iaşi, vovinam viet vo dao (antrenor: Vasile Ichim);
9. Postolache Octavian - CS Enpi Iasi, karate tradiţional (antrenor: Pascaru Irina);
10. Popa Lucian - CSM Iaşi, culturism (antrenori: Purice-Russ Felicia, Russ Cristian).
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu