Asociaţia
Student Sport a iniţiat memorandumul pentru organizarea Universiadei de Vară
2021 în România, urmând ca proiectul să fie adresat Guvenului şi ministerelor
de resort care trebuie implicate în acest demers.
Student
Sport s-a înfiinţat în anul 2011 având ca scop dezvoltarea sportului din mediul
universitar prin organizarea de competiţii şi implicit participarea a cât mai
multor tineri. Până în prezent, asociaţia a reuşit să se facă remarcată la
nivel naţional în cadrul universităţilor cu patru campionate de fotbal, doua
editii de cros, doua editii ale campionatului de baschet 3x3, o editie a
campionatului universitar de baschet 5x5, o editie a campionatului universitar
de handbal, o editie a campionatului universitar de tenis, o emisiune radio, un
studiu, o revista trimestriala si 3 conferinte dedicate sportului universitar.
Universiada
este o manifestare culturală şi sportivă internaţională, organizată periodic-
la fiecare doi ani- într-o altă ţară, pe baza unei proceduri de selecţie
organizată de FISU, fiind al doilea eveniment ca anvergură după Jocurile
Olimpice. Competiţia se adresează studenţilor sportivi din centrele
universitare, care au ca principală preocupare studiul la cel mai înalt nivel
de educaţie şi, în subsidiar, sportul de performanţă.
România
a organizat Universiada din 1981 unde s-a clasat pe locul 2 pe natiuni. Dupa 40
de ani, organizarea Universiadei de Vară in 2021 ar putea constitui pentru
tinerii Romani un impuls puternic către un mod de viaţă echilibrat şi
activitate sportivă constantă.
* Scurt
istoric al Universiadei
Universiada este o manifestare culturală şi sportivă internaţională, organizată periodic - la fiecare doi ani - într-o altă ţară, pe baza unei proceduri de selecţie organizată de FISU, fiind al doilea eveniment ca anvergură după Jocurile Olimpice.
Universiada
se adresează studenţilor sportivi din centrele universitare, care au ca
principală preocupare studiul la cel mai înalt nivel de educaţie şi, in
subsidiar, sportul de performanţă.
Programul
sporturilor Universiadei de Vară include 10 sporturi obligatorii (totalizând 13
discipline obligatorii) şi până la 3 sporturi opţionale. Disciplinele
obligatorii sunt: atletism, baschet, scrimă, fotbal, gimnastică artistică,
gimnastică ritmică, judo, nataţie, sărituri în apă, polo, tenis de masă, tenis,
volei. La lista sporturilor obligatorii, din 2017 se va adăuga taekwondo, iar
din 2019 tirul cu arcul.
Îmbrăţişând
principalul motto al FISU “Excelenţă în minte şi corp”, Universiada de Vară
include deopotrivă evenimente educaţionale şi culturale în cele 12 zile de
competiţii sportive, manifestările fiind destinate studenţilor sportivi
universitari din întreaga lume, care se vor reuni în ţara gazdă ce urmează a fi
desemnată pentru anul 2021.
Concomitent
cu întrecerile sportive, Universiada găzduieşte în mod tradiţional şi un Forum
ştiinţific internaţional pe teme socio-sportive, colocvii, expoziţii, concerte,
programe folclorice tradiţionale ale ţărilor participante şi ale ţării gazdă,
excursii şi alte manifestări culturale.
Trebuie
menţionat ca fapt emoţionant de la Universiada din Daegu (2003), când sportivii
din Coreeea de Nord şi cei din Coreeea de Sud au defilat braţ la braţ sub
stindardul FISU, ceea ce nu s-a realizat la nivel politic şi diplomatic nici
până astăzi.
În
sumar, Universiada de Vară înseamnă:
キ Singura manifestare polisportivă de
vară care reuneşte studenţi atât la nivel universitar, cât şi sportiv;
キ 12 zile de competiţii sportive;
キ mai mult de 9000 de sportivi
universitari şi oficiali veniţi din mai mult de 170 de ţări;
キ 13 discipline sportive obligatorii şi
până la 3 sporturi opţionale;
キ participanţii şi voluntarii la acest
eveniment sunt toţi studenţi, aproximativ de aceeaşi vârstă;
キ retransmiterea evenimentului pe mai
mult de 100 de canale de televiziune.
Structura
de organizare a FISU cuprinde Adunarea Generală (a celor 176 de ţări membre,
între care şi România) ca for legislativ, Comitetul Executiv (format din 23
membri) ca for executiv şi Auditorul (Senior) ca for independent de control
financiar şi constitutiv. Desemnarea ţării gazdă a Universiadei intră în
competenţa Comitetului Executiv.
Înainte
de 1989, România a avut mai mulţi reprezentanţi succesivi în Comitetul
Executiv, iar din 1991 are un reprezentant ales ca Auditor, în 6 legislaturi
consecutive a câte 4 ani fiecare, în persoana domnului prof. univ. dr. ing.
Adrian Gagea. Atât experienţa, cât şi aprecierea deosebită de care se bucură
reprezentantul nostru în cadrul FISU, constituie argumente importante pentru
demararea lobby-ului în vederea susţinerii candidaturii României pentru
organizarea Universiadei de Vară din 2021.
Singura
Universiadă organizată până în prezent în România a fost cea din 1981, de
altfel şi cel mai mare eveniment sportiv organizat vreodată în ţara noastră.
Iniţiată şi organizată în plină criză economică, socială şi culturală,
Universiada din 1981 a reprezentat cea mai semnificativă mobilizare de resurse
dintre cele mai diverse în România acelor ani, întrunind participarea a 2.930
de sportivi din 86 de ţări, participarea a zeci de campioni olimpici, mondiali
şi europeni, a peste 200.000 de spectatori în săli de sport şi pe stadioane la
toate cele 10 discipline sportive, fiind considerată la acea vreme o realizare
de excepţie a României. Un moment aparte al ceremoniei de deschidere l-a
constituit aprinderea flăcării Jocurilor Universitare de către marea noastră
gimnastă Nadia Comaneci.
Romănia
a avut medalii la toate cele 10 discipline sportive ale Universiadei. Între
campionii români ai Universiadei din 1981 trebuie menţionaţi: Nadia Comăneci şi
Emilia Eberle la gimnastică fete, Kurt Szilier, Emilian Nicula şi Dan Odorhean
la gimnastică băieţi, Carmen Bunaciu la nataţie, Nicolae Zamfir, Ştefan Rusu,
Ion Păun, Ion Draica, Ilie Matei, Victor Dolipschi la lupte greco-romane, Doina
Melinte şi Florenţa Crăciunescu la probele de atletism, Florin Segărceanu şi
Virginia Ruzici la tenis, atât la proba de simplu, cât şi la cea de dublu,
precum şi alte nume importante ale sportului individual sau de echipă.
România
a terminat Universiada din 1981 pe locul 2 în clasamentul final pe medalii,
după URSS, dar înaintea Statelor Unite, ocupând un loc absolut onorant.
În
acest context istoric, cultural şi sportiv, constituie o provocare cu un
extraordinar impact susţinerea candidaturii României pentru organizarea
Universiadei de Vară din 2021.
(Sursa: Asociaţia Student Sport)
(Sursa: Asociaţia Student Sport)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu