Bucuria de la vestiarele din Craiova ! |
Meciul de sâmbătă, de la Craiova, dintre SCM ”U” din
localitate și Penicilina Iași, din cadrul primei etape a returului Diviziei A1
de volei feminin, avea valoarea unui derby pentru zona locurilor 7-12.
Ieșencele și-au propus să câștige măcar un punct, cel pierdut pe teren propriu în
tur, când au câștigat doar cu 3-2 în fața oltencelor. În aceste condiții, chimistele
au început meciul în forță, surprinzându-și adversarul prin atacuri clare și
rapide care s-au transformat în puncte. În consecință, Penicilina a câștigat primul set cu 25-16.
Gazdele s-au regrupat în ”actul” al doilea și au încercat
să anhileze tehnicitatea execuțiilor adverse. Au condus cu 12-6, dar elevele
lui Rareș Puni au revenit la cârma partidei datorită jocului colectiv (13-12,
16-13 și 25-22) , fiecare jucătoare având o contribuție semnificativă. Punctul
cedat la Iași de Penicilina fusese recuperat, iar SCM Craiova a crezut că le va
putea obține măcar pe celelalte două și și-a adjudecat setul al treilea, unul
foarte disputat, cu 25-22. Aceeași configurație a evoluției scorului a avut și
cea de a patra ”rundă” în care ieșencele au avut un final mai limpede decât al
adeversarei și și-au apropiat succesul cu 25-21.
Scor final: SCMU Craiova- Penicilina Iași 1-3 (16-25,
22-25, 25-22, 21-25) şi moldovencele câştigă toate cele 3 puncte puse în joc.
La obținerea victoriei au contribuit în egală măsură toate jucătoarele folosite: Mihaela Stângă -Andra Streșină, Simona Mocanu, Cristina Lungu, Melinda Sipoș, Ana Maria Berdilă - Diana Studineanu (libero). Au mai jucat Simona Filip și Ana Maria Ursache.
La obținerea victoriei au contribuit în egală măsură toate jucătoarele folosite: Mihaela Stângă -Andra Streșină, Simona Mocanu, Cristina Lungu, Melinda Sipoș, Ana Maria Berdilă - Diana Studineanu (libero). Au mai jucat Simona Filip și Ana Maria Ursache.
”Fetele noastre au
avut o evoluție frumoasă, dovedind că au calitățile necesare pentru a se impune
și în meciuri pe muchie de cuțit, cum a fost acesta. Ele au dovedit și o
dăruire extraordinară, făcând față cu brio momentelor în care adversarele au
revenit în joc. Le felicit și sper să continue astfel prestații”, ne-a declarat
Vasile Stângă, președintele ACS Penicilina Iași.
La rândul său antrenorul principal Rareș Puni a
mărturisit: ”Sunt fericit, cum să nu fiu.
Numeroasele ore de antrenamente intense stau la baza acestei reușite. Le
mulțumesc fetelor pentru angajament și vreau să oferit iubitorilor sportului
ieșean și alte satisfacții”.
Penicilina Iași se află acum pe locul 8 în clasamentul
Diviziei A1, cu 12 puncte. În rundele viitoare, pe teren propriu, Penicilina
Iaşi se va confrunta cu două echipe extrem de puternice, ele fiind Ştiinţa
Bacău (pe 24 ianuarie) şi CS Volei Alba Blaj (pe 26 ianuarie 2015).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu