* Printre participanţii din calificări se numără ieşenii Sorin Roşca, Flavian Butnaru şi Silviu Mistreanu, iar pe tabloul principal vor evolua alţi doi ieşeni, Bogdan Apostol şi Teodor Leahu, care vor juca împreună în proba de dublu * Chiar în ziua când a împlinit 17 ani, italianul cu tată român şi mamă italiancă şi care domiciliază la Roma, Cristian Harcilă, a fost acceptat pe tabloul din calificări, cu menţiunea că el se pregăteşte în vacanţele din România la Iaşi, cu fostul tenismen Ştefan Leonte.
Bogdan Apostol |
Vineri, pe 9 august, arenele CFR Iaşi au fost luate cu asalt de sportivii care vor evolua la turneul internaţional masculin de tenis denumit Circuitul FRT PRO – Trofeul Municipiului Iaşi. Pe tabloul de calificări de “48” s-au înscris în final... 50 de tenismeni, care au efectuat vineri şi antrenamentele oficiale specifice, dar doi dintre ei, din motive tehnice, au trebuit să fie trecuţi de lista alternativă de către supervisorul ITF, bucureşteanul Mihai Dumitrescu. Până la urmă, cele 7 wild-carduri din calificări oferite de clubul organizator CFR Iaşi au ajuns la românii Marian Petre Prăjescu, Vlad Oniţa, Andreas Bracaci, Ciprian Porumb, Silviu Mistreanu, Flavian Butnaru, dar şi la britanicul William Flavell.
Pe tabloul din calificări de “48”, participă tenismeni din România, Italia, Bulgaria, Australia, Republica Moldova, Franţa şi Marea Britanie, capii de serie fiind Alexandru Daniel Carpen (nr. 1), Ioan Farcaş (2), Teodor Nicolae Marin (3), Vasile Antonescu (4), Ştefan Vinţi (5), Mathis Di Maio (6, din Franţa) şi Ciprian Porumb jr (7).
Cele trei tururi din calificări sunt programate în perioada 10-12 august, cu menţiunea că luni, cei care vor câştiga finalele din calificări (optimile de finală) vor promova automat pe tabloul principal al probei de simplu.
Sâmbătă, 10 august, începând cu ora 10.00, vor avea loc 16 partide, toate în turul I al calificărilor. Pe terenul 1 vor evolua şi cei trei ieşeni, astfel: Flavian Butnaru – Septimiu Frăţilă (primul joc, de la ora 10.00), Ştefan Mistreanu – Ştefan Tapescu (al doilea joc, în jurul orei 11.30) şi marea confruntare Sorin Roşca – Artur Culicovschi (meciul nr. 5, probabil după ora 16.00).
Pe terenul 4, de la ora 14.30, italianul care domiciliază la Roma, Cristian Harcilă (care vineri a împlinit 17 ani chiar la arenele CFR Iaşi şi care vorbeşte foarte bine limba română, deoarece tatăl său este român, originar din Timişoara) se va confrunta cu Tudor Bilciurescu (România).
Turneul Circuitul FRT PRO – Trofeul Municipiului Iaşi are premii totale de 15.000 dolari şi este organizat de CS CFR Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi FR Tenis. Intrarea spectatorilor la arenele CFR Iaşi, pe durata competiţiei (9-18 august), este liberă ! Directorul turneului este antrenorul Vergil Aghion, de la CS CFR Iaşi. Conferinţa de presă oficială a turneului va avea loc luni, 12 august, de la ora 18.15, la restaurantul Clubului Sportiv CFR Iaşi, din incinta bazei sportive CFR Iaşi, din Şoseaua Naţională nr. 7-9.
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu