"Americanii" Ştefania Hristov şi Gabriel Trifu |
Născută pe 16 septembrie 1994, ieşeanca Ştefania Hristov
şi-a luat viaţa pe cont propriu încă din adolescenţă, atât în sportul de
performanţă pe care îl practică, tenisul, cât şi în cursurile liceale şi
universitare pe care le-a făcut şi continuă să le facă departe de casă, tocmai
în Statele Unite ale Americii.
Ca jucătoare de tenis de câmp a participat în ultimii ani la turneul ITF de la arenele CFR Iaşi, la Circuitul FRT PRO-Trofeul Municipiului Iaşi. În luna iulie a acestui an, la turneul internaţional de tenis de la ea de acasă, de la Iaşi, a ajuns până în turul al doilea la simplu, unde a pierdut în faţa finalistei Raluca Elena Platon, iar la dublu, alături de braşoveanca Patricia Lăncrănjan a jucat una din semifinalele competiţiei de senioare, unde s-a înclinat în faţa câştigătoarei probei, perechea Irina Maria Bara-Diana Buzean.
Pe durata vacanţei de vară de la Iaşi, a participat la mai multe emisiuni de promovare a Trofeului Municipiului Iaşi la tenis feminin, la posturile de televiziune Tele M Iaşi, Digi 24 Iaşi, cât şi la Radio România Iaşi, alături de jurnalistul Dan Teodorescu, care este şi directorul sportiv şi ofiţerul de presă al CS CFR Iaşi. La nici 19 ani de viaţă, având un talent înnăscut de... ziarist sportiv, Ştefania Hristov a asigurat alături de confratele Cezar Florişteanu, comentariul de specialitate la postul Tele M Iaşi, la cele două finale de la arenele CFR Iaşi transmise pe micul ecran.

* Epistolă de peste Ocean
Numai că, vacanţa de la Iaşi s-a încheiat, turneul feminin de la Iaşi s-a încheiat şi Ştefania Hristov a revenit în SUA, de unde ne trimite în urmă cu puţine zile următoarea epistolă plină de maturitate şi scrisă cu mult talent literar.
O vom prezenta ad-literam cu multă încântare, în cele ce urmează:
”Buna ziua!
Am reinceput antrenamentele aici in Bradenton, la United Tennis Academy, alaturi de Gabriel Trifu. Ma voi antrena aici la academie pana pe 24 august, cand plec spre Texas sa incep facultatea. Este o placere tot timpul sa revin inapoi in Bradenton si sa ma antrenez cu Gabriel Trifu, antrenorul care a reusit sa ma indrume spre drumul victoriei si cu ajutorul caruia viata mea a luat un alt sens. In vara anului 2010 vroiam sa ma opresc din a juca tenis deoarece aveam parte de mai multe infrangeri decat victorii, dar minunea s-a intamplat in septembrie cand sfatuita de preparatorul fizic, Cezar Honceriu, am plecat spre Bucuresti, la Cupa Davis, pentru un antrenament in compania fostului jucator de tenis Gabriel Trifu. La inceput am fost putin sceptica deoarece consideram ca nimeni nu ma poate face sa gasesc din nou placerea de a juca tenis, dar Gabi a fost antrenorul care a reusit sa ma faca sa iubesc din nou sportul pe care il practicam de mai bine de 11 ani. In iarna aceluiasi an am plecat la academie in Bradenton pentru o luna de zile. Am plecat singura, fara parinti, doar cu rachetele si o geanta si dupa o luna petrecuta la academie am hotarat impreuna cu parintii mei ca locul meu este peste Ocean. Am plecat din Romania la sfarsitul clasei a 10-a si am trecut direct in clasa a 12-a in Statele Unite. Ultimul an de liceu a fost un an plin de reusite atat din punct de vedere academic cat si sportiv. Colaborarea cu Gabriel Trifu a fost un succes intrucat prima data cand am ajuns la academie eram pe pozitia 900 ITF, iar dupa un an am atins locul 150 ITF. La United Tennis Academy am inteles ce inseamna sa te antrenezi din placere, am inteles ce inseamna munca si sacrificiul. Au fost zile cand nu mai puteam alerga de oboseala, dar Gabi a fost tot timpul in spatele meu si m-a incurajat si a avut incredere in mine. Iar in final rezultatul acestor sacrificii a fost bursa pe care am obtinut-o la UBA dintre cele mai recunoscute facultati din America, "Texas A&M". Acum sunt studenta si am terminat primul an de facultate in Texas si din toamna voi incepe anul doi. Din nou acolo am avut norocul sa intalnesc un antrenor devotat si un antrenor care tot timpul incurajeaza echipa formata din 8 fete. La facultate am inregistrat anul acesta cele mai bune rezultate din istoria scolii: am terminat anul competitional pe locul al 3-lea in clasamentul facultatilor din America si la dublu, impreuna cu partenera mea din Romania, Cristina Stancu, am atins pozitia a 7-a in clasament.
In final consider ca daca nu as fi avut sprijinul parintilor
mei care tot timpul m-au incurajat si sustinut in drumul meu spre America, nu as
fi reusit sa ajung unde sunt acum. Si mai mult, daca Gabriel Trifu nu ar fi
avut increderea si rabdarea necesara nu stiu daca as fi fost jucatoarea de
tenis sau persoana care sunt in ziua de azi... Ştefania Hristov”.
* Ştefania Hristov a evoluat pe multe arene de tenis ale lumii
De menţionat că ieşeanca Ştefania Hristov a concurat până acum la turneele ITF de senioare din România, de la Iaşi, Bucureşti, Balş, Craiova, Oneşti, respectiv Amelia Island (SUA), Puebla (Mexic), Metepec (Mexic), Dobrich (Bulgaria), puctând în clasamentul mondial WTA.
Jucătoare de mâna stângă, Hristov a avut un parcurs notabil şi în competiţiile internaţionale la nivelul junioarelor, la turneele din Delray Beach (SUA), Plantation (SUA), Carson (SUA), Montevideo (Uruguay), Mendoza (Argentina), Santiago (Chile), Bradenton (SUA), Boca Raton (SUA), Atlanta (SUA), Wichita Falls (SUA), Waco (SUA), Lexington (SUA), Lvov (Ucraina), Balş, Sibiu şi Timişoara (din România), Plovdiv (Bulgaria), Chişinău (Republica Moldova), Budapesta (Ungaria), Barcelona (Spania), Skopje (FYR Macedonia), Moenchengladbach (Germania), Marsa (Malta), Nottingham (Anglia).
În final, putem spune că, la exact 19 ani fără o lună, ieşeanca Hristov are toată viaţa înainte, atât în SUA cât şi în România, deoarece Ştefania nu a uitat niciodată de unde a plecat şi ştie întotdeauna unde vrea să ajungă !
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu