vineri, 2 august 2013

Rapid exclusă, Concordia reprimită în Liga I de fotbal !


Primarul Chiajnei şi preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Concordia, Mircea Minea, a declarat că Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis ca gruparea pe care o conduce să joace în Liga I în locul formaţiei FC Rapid Bucureşti.
"Aşa cum v-am spus, noi am făcut toate demersurile necesare la TAS, iar acum câteva minute am primit un mesaj de la avocatul nostru care este acolo. TAS ne-a dat dreptate, nici nu îmi vine să cred. Mai fericit de atât nu ştiu când am fost. Concordia va juca în Liga I în locul Rapidului", a spus astăzi primarul Mircea Minea.
Oficialul grupării ilfovene a menţionat că formaţia Concordia va disputa partida din etapa a III-a cu Steaua în locul echipei Rapid. "Noi vom juca acum cu Steaua. Nu ştiu dacă meciul se va mai disputa sâmbătă. În aceste condiţii s-ar putea ca meciul să se reprogrameze, vă daţi seama. Nu ştiu, acum aşteptăm şi noi înştiinţarea oficială de la TAS", a adăugat Mircea Minea.
De asemenea, primele două meciuri disputate în acest sezon de către Rapid Bucureşti, cu FC Vaslui şi Viitorul Constanţa ar trebui acum anulate, iar partidele să fie reprogramate cu echipa Concordia Chiajna în locul Rapidului.

* Preşedintele Rapidului e luat pe nepregătite

Referitor la cazul prezentat anterior, Nicolae Cristescu, preşedintele clubului de fotbal Rapid Bucureşti a menţionat: "Sunt luat pe nepregătite. Eu nu ştiu nimic. Ar fi o mare nedreptate. Având în vedere că toate capetele de acuzare au fost respinse anterior, azi mă aşteptam să se dea doar motivarea. Normal ar fi să se joace cu doar 17 echipe în Liga I dacă vom fi retrogradaţi. Se creează un precedent periculos, pentru că TAS nu are competenţa de a întoarce o decizie a FRF. Vă daţi seama, planurile noastre sunt date peste cap, nu mai putem face achiziţii. Este o mare nedreptate, pentru că criteriul sportiv trebuie să primeze. Noi ne-am câştigat de două ori dreptul de a rămâne în Liga I. Sunt bulversat, ne pregăteam pentru meciul cu Steaua şi acum a venit această veste ca o ghilotină. Deocamdată aşteptăm şi ceva oficial, după care vom face toate demersurile necesare să întoarcem această decizie".
Veştile proaste nu se opres aici pentru rapidişti, care vor trebui să returneze 200.000 de euro avans virat de LPF din drepturile de televizare.

* Valentin Alexandru cere lămuriri suplimentare la TAS

Secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, a declarat, vineri, că, în cazul în care se confirmă hotărârea Tribunalului de Arbitraj Sportiv, instanţa de la Lausanne trebuie să spună şi cum să se pună în aplicare decizia de înlocuire a FC Rapid cu Concordia Chiajna în Liga I.
"Noi la LPF nu am primit nimic şi nici nu avem de ce să primim nimic de la TAS pentru că nu am fost parte la acest proces. Însă noi nu avem nimic nici de la FRF, am văzut doar declaraţia domnului Minea de la Chiajna. În cazul în care se confirmă, atunci inteligenţii de la TAS ar trebui să ne spună şi cum punem în aplicare decizia de înlocuire a Rapidului cu Chiajna", a afirmat Valentin Alexandru.
Oficialul Ligii susţine că nu a mai întâlnit în viaţa lui o asemenea situaţie şi că decizia de punere în aplicare a hotărârii TAS o poate lua numai Comitetul Executiv al FRF. "Eu în viaţa mea nu am mai întâlnit aşa ceva. Sunt de zeci de ani în fotbal şi aşa ceva de complicat n-am mai văzut. Vă daţi seama, ce putem face noi acum? Îi punem pe Vaslui şi Viitorul Constanţa să mai joace câte un meci? Atunci o să sară ei în sus că joacă 36 de meciuri într-un sezon şi nu e corect. Dacă păstrăm actualul punctaj al Rapidului, iar nu e bine, pentru că poate Chiajna obţinea mai multe puncte în primele două etape. Nu ştiu ce o să facem, oricum, decizia de punere în aplicare a hotărârii TAS o poate lua numai şi numai Comitetul Executiv al FRF", a menţionat secretarul general.
Valentin Alexandru susţine că nu este corect felul în care a procedat TAS, judecând la o distanţă mare de timp cele două capete de cerere ale Concordiei Chiajna. "Ce a făcut TAS nu este corect, asta este părerea mea. Primul capăt de cerere al Concordiei, în care se cerea anularea rezultatului barajului de menţinere în Liga I cu Rapid, a fost respins. Apoi, vin acum cu o altă decizie. De ce nu au judecat în stare de urgenţă ambele capete de cerere? Se anunţa înainte de începutul campionatului şi totul era clar de la început. Aşa totul este foarte complicat", a adăugat Alexadru.

* Steaua joacă sâmbătă cu Concordia, anunţă site-ul campioanei

 FC Steaua Bucureşti anunţă că, în urma deciziei TAS de a retrograda FC Rapid în Liga a II-a, echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf va juca sâmbata, de la ora 21.00, împotriva CS Concordia Chiajna, partida contând pentru etapa a III-a a Ligii I.
Jocul va fi programat în exact aceleaşi condiţii cu cel iniţial, împotriva Rapidului, la ora 21:00, pe Naţional Arena. Clubul nostru le mulţumeşte suporterilor care au achiziţionat bilete pentru partida cu Rapid şi îi aşteaptă la stadion, accesul urmând să se facă pe baza tichetelor deja eliberate", informează sursa citată.
FC Steaua precizează că suporterii care şi-au achiziţionat bilete pentru partida cu Rapid şi nu vor dori să participe la cea cu Concordia Chiajna au posibilitatea de a-şi recupera banii de la casele de bilete de la Arena Naţională, până la începerea partidei.

* Florin Prunea, preşedintele CSMS Iaşi: “Retrogradarea Rapidului este o decizie corectă! De acum va urma infernul" !

Florin Prunea, unul dintre principalii oameni care au condamnat barajul programat de FRF şi LPF între Concordia Chiajna şi Rapid, a aplaudat decizia TAS de a-i reintroduce pe ilfoveni în Liga I.
"Este o decizie corectă! Pentru prima dată în istoria fotbalului nostru regulamentele fuseseră brutal încălcate, iar acum cineva - aici mă refer la oamenii care au votat pentru acel baraj - trebuie să îşi asume responsabilitatea. Hotărârea TAS era uşor de anticipat, pentru că, mă repet, este decizia corectă şi logică. Această decizie aruncă în aer tot fotbalul nostru şi acum va urma infernul!", a spus Florin Prunea, preşedinte executiv la CSMS Iaşi.
Vă mai informăm că „ProSport” a intrat deja în posesia deciziei TAS, în care se spune: "Se ordonă FRF să readucă echipa Concordia Chiajna în Liga I. Costurile de judecată vor fi suportate de FRF. De asemenea, Federaţia Română trebuie să îi plătească Chiajnei cheltuielile de judecată".
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu