vineri, 9 august 2013

Echipele româneşti şi-au aflat adversarele din Europa League



Pandurii Târgu Jiu va întâlni formaţia portugheză Sporting Braga în playoff-ul competiţiei Europa League, Petrolul Ploieşti va juca cu echipa galeză Swansea City, în timp ce Astra Giurgiu va avea ca adversară gruparea israeliană Maccabi Haifa, conform tragerii la sorţi care a avut loc vineri, în urmă cu câteva minute, la sediul UEFA de la Nyon.
Dintre cele trei echipe româneşti, Pandurii este singura care va disputa meciul tur pe teren propriu, în timp ce Petrolul şi Astra vor evolua în deplasare în prima manşă, programată pe 22 august. Partidele retur se vor disputa pe 29 august.
Să mai menţionăm că patronul Astrei Giurgiu, Ioan Niculae, a comentat tragerea la sorţi, în urma căreia echipa sa va evolua în play-off-ul Europa League cu Maccabi Haifa.
"Steaua a luat 5 într-un meci de la ei, dar noi nu suntem Steaua. Nu, glumesc, nu avem prima şansă, dar avem o şansă. La prima vedere nu cred că putem spune că suntem lipsiţi de noroc. E OK. Dumnezeu a fost echilibrat”, a declarat Ioan Niculae, patronul Astrei Giurgiu.
În Liga Campionilor, în play-off, adversara echipei Steaua Bucureşti va fi Legia Varşovia.  
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu