Mirjana Lucic-Baroni (sursa foto: WTA Roland Garros) |
Românca Simona Halep, numărul 3 mondial și finalistă anul trecut, a fost
învinsă fără drept de apel de croata Mirjana Lucic-Baroni, cu 7-5, 6-1,
miercuri, în runda a doua a turneului de tenis de la Roland Garros, al doilea
de Mare Șlem al anului.
Halep,
a treia favorită, a fost dominată de o jucătoare cu zece ani mai în vârstă
decât ea (33 ani), care a lovit puternic și precis, a jucat agresiv, în timp ce
Simona nu a reușit decât în rare momente să se ridice la nivelul adversarei
sale. Constănțeanca a fost lentă, a lovit destul de moale și a fost pur și
simplu depășită din punct de vedere fizic.
Simona
Halep a mai fost învinsă de Lucic-Baroni (70 WTA) și anul trecut, în turul al
treilea la US Open, 7-6 (6), 6-2.
În
primul set, Halep a fost condusă cu 1-0, 3-1, dar apoi a revenit și a egalat,
3-3, croata s-a desprins din nou, la 5-3, Simona a mai avut o revenire, 5-5,
însă Lucic-Baroni și-a adjudecat setul cu 7-5.
În
setul secund, jucătoarea croată a reușit multe lovituri câștigătoare care au
descumpănit-o pe Simona Halep, astfel că scorul a ajuns repede la un incredibil
5-0. Halep a luat un ghem de onoare, dar Lucic-Baroni s-a impus cu 6-1 și a
produs prima mare surpriză a ediției din acest an a Openului Franței.
Statistica
meciului este elocventă pentru rezultat: croata a reușit 29 de lovituri direct
câștigătoare (winners), față de 5 ale Simonei, numărul erorilor neforțate fiind
de 27 pentru Lucic-Baroni și de 15 pentru Halep.
Halep
a confirmat astfel scăderea de formă pe care a arătat-o în sezonul de zgură,
după ce a cucerit trei titluri pe hard, la Shenzhen, Dubai și Indian Wells.
În
turul al treilea, Lucic-Baroni o va înfrunta pe franțuzoaica Alize Cornet (N.
29), care a trecut cu 6-2, 7-5 de altă româncă, Alexandra Dulgheru.
Halep,
care riscă să coboare de pe podiumul clasamentului WTA, după această eliminare
prematură, și Dulgheru vor primi cecuri de 50.000 de euro și câte 45 de puncte
WTA.
*
Irina Begu, Horia Tecău şi Florin Mergea, învingători la dublu la Roland Garros
Perechea formată din jucătoarea română de tenis Irina Begu și Lara Arruabarrena (Spania) s-a calificat în runda a doua a probei feminine de dublu din cadrul turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului, miercuri, în urma victoriei cu 6-2, 6-0 în fața franțuzoaicelor Manon Arcangioli şi Chloe Paquet.
Perechea formată din jucătoarea română de tenis Irina Begu și Lara Arruabarrena (Spania) s-a calificat în runda a doua a probei feminine de dublu din cadrul turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului, miercuri, în urma victoriei cu 6-2, 6-0 în fața franțuzoaicelor Manon Arcangioli şi Chloe Paquet.
Begu
și Arruabarrena, care și-au asigurat 18.000 de euro și 130 de puncte WTA, vor
juca în turul secund cu învingătoarele din meciul care opune favoritele nr. 8,
Caroline Garcia (Franța)/Katarina Srebotnik (Slovenia), și cuplul Bojana
Jovanovski (Serbia)/Chen Liang (China).
La
dublu va mai juca și Alexandra Dulgheru, care o va avea ca parteneră pe
Magdalena Rybarikova (Slovacia), iar în runda inaugurală vor înfrunta cuplul
Mona Barthel (Germania)/Mandy Minella (Luxemburg).
Perechea
alcătuită din românca Raluca Olaru și ucraineanca Nadia Kicenok a fost învinsă,
tot miercuri, cu 5-7, 7-6 (5), 6-4 de cuplul Zarina Dias (Kazahstan)/Yi-Fan Xu
(China), în alt meci din primul tur al probei de dublu, în timp ce cuplul
româno-spaniol Monica Niculescu și Arantxa Parra Santonja a fost întrecut cu
6-4, 6-3 de dublul Timea Bacsinszky (Elveția)/Chia-Jung Chuang (Taiwan).
Fiecare
pereche învinsă va primi pentru participare 4.000 de euro și 10 puncte WTA.
Irina
Begu va juca joi în turul al doilea la simplu, împotriva croatei Ana Konjuh.
Alte rezultate la dublu masculin, din primul tur:
- J. J. Rojer / H. Tecău [5] - R. Junaid / A.Shamasdin 6-4, 7-6 (5);
Alte rezultate la dublu masculin, din primul tur:
- J. J. Rojer / H. Tecău [5] - R. Junaid / A.Shamasdin 6-4, 7-6 (5);
-
F. Krajinovic / V.Troicki - R.Bopanna / Fl.Mergea
[9] 7-5, 3-6, 4-6.
Tot în turul I, dar la dublu mixt, am consemnat: S.Foretz / E.Roger-Vasselin - K.Srebotnik / H.Tecău 2-6, 4-6.
Tot în turul I, dar la dublu mixt, am consemnat: S.Foretz / E.Roger-Vasselin - K.Srebotnik / H.Tecău 2-6, 4-6.
La
dublu mixt este programat şi meciul E.Vesnina / N.Zimonjic [3] - M. Krajicek / Fl.
Mergea.
(Sursa: AGERPRES şi WTA Roland Garros)
(Sursa: AGERPRES şi WTA Roland Garros)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu