vineri, 8 mai 2015

S-a încheiat competiţia universitară „UMF Tennis Open”



Pe terenul de tenis de lângă Biblioteca UMF, s-a desfăşurat cel mai mare turneu universitar de tenis din România (ca şi număr de participanţi).
După trei ediţii desfăşurate cu succes, în care turneul a crescut treptat dar sigur, a IV-a ediţia a strâns un număr de 76 de participanţi care urmau să se întâlnească pe tablourile de simplu masculin avansaţi, simplu masculin începători, feminin şi dublu.
Introdus în această ediţie ca o necesitate datorată jucătorilor foarte buni care şi-au anunţat prezenţa, tabloul de începători a oferit studenţilor care nu au practicat acest sport la nivel de performanţă şansa să se poată afirma.
Deşi perioada iniţială de desfăşurare era 23-26 aprilie iar meciurile s-au jucat de la 09:00 până seara târziu, duelurile foarte tari (unele care au durat chiar şi trei ore) au făcut ca perioada să se prelungească până joi, 30 aprilie şi să se renunţe la meciul demonstrativ.
Meciurile s-au derulat respectând sistemul cel mai bun din trei seturi, iar capii de serie s-au ales în funcţie de clasamentul general.
Premianţii acestei ediţii sunt:
Premii speciale:
- Cel mai susţinut jucător al turneului: Horia Bleşneag
- Surpriza turneului: Dai Ben Hamida
- Premiul pentru fair-play: perechea de dublu Horia Blesneag şi Gabi Buzatu
Avansaţi:
- Locul I: Horia Blesneag
- Locul al II-lea: Dali Ben Hamida
- Locul al III-lea: Cătălin Moroşan şi Adrian Titus
Începători:
- Locul I: Ştefan Mihai
- Locul al II-lea: Adrian Mihăeş
- Locul al III-lea: Grigore Tofan şi Sergiu Andriescu
Fete:
- Locul I: Mirela Roşca
- Locul al II-lea: Bianca Alexandra Onofrei
- Locul al III-lea: Andra Popescu şi Maria-Roxana Ribiţă
Dublu:
- Locul I: Cătălin Moroşan/ Adrian Titus
- Locul al II-lea: Horia Blesneag/Gabriel Buzatu
- Locul a III-lea: Teodor Vasilcu/ Andrei Cameniţă şi Roy Michelin/ Bastian Capony.
Este foarte posibil ca în viitor să avem participanți din Cluj-Napoca, Bacău, Galați, Suceava și alte orașe, întrucît am fost deja contactați. Asociația Studenților Bioingineri va pune serios osul la treabă în organizarea și în buna desfășurare a acestui turneu. Dacă promovarea a fost una de care suntem mîndri, pe parcursul turneului am încercat să satisfacem publicul, partenerii și participanții prin interviuri, spoturi video după fiecare zi de concurs, statistici, concursuri cu pronosticuri și tombole pentru participanți” - Constantin Munteanu, vicepreședinte Externe al ASB.
Sunt foarte mulţi studenţi doritori să participe la un turneu ca UMF Tennis Open, de aceea, în ediţia următoare dorim sa atragem caţi mai mulţi sponsori şi parteneri care să ne ajute să le oferim participanţilor condiţiile si premiile pe care le merită. În aceste zile s-a observat necesitatea unui al doilea teren de joc care sa faciliteze o mai bună desfăşurare a meciurilor; sperăm ca pe viitor să nu mai existe aceasta problemă.”- Bogdan Patraşcu, coordonator PR al ASB. (Sursa: ASB)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu