duminică, 6 octombrie 2013

Comunicat de presă: România merge la Campionatul European de Minifotbal !



“Foarte mulți dintre români au început să conștientizeze că și în fenomenul fotbalistic se poate face performanță dacă fundamentul este unul solid. Aceasta este și situația minifotbalului românesc. La nivel național, minifotbalul a devenit cel mai practicat sport de masă, peste 30.000 de jucători luând parte în campionatele organizate de Federația de Minifotbal din România, iar la nivel european, echipa națională este triplă campioană europeană, după succesul obținut la Bratislava (2010), Tulcea (2011) și Chișinău (2012).
Săptămâna aceasta echipa națională a României va pleca spre insula Creta pentru a participa la cea de-a IV-a ediție a Campionatul European de Minifotbal, miniEURO Greece 2013. Echipa noastră este cap de serie în grupa F, alături de Slovenia, Polonia și Croația. Primul meci se va disputa vineri, de la ora 13.00, împotriva Sloveniei, iar cel de-al doilea meci va avea loc, tot vineri, de la ora 22.00, împotriva Poloniei. Ultimul meci din faza grupelor se va disputa sâmbătă împotriva Croației, începând cu ora 10.00. Din lotul României fac parte: Cristian Popa, Gabriel Coșa, Mircea Popa, Călin Trohin, Nicolae Constândana, Ionel Apostu, Sorin Ghiuș, Răzvan Radu, Adrian Călugăreanu, Ovidiu Vâlceanu, Ioan Știrbeț, Nicolin Miroslav, Radu Burciu, Giorgian Ionescu și Sergiu Corban. Antrenorul echipei naționale este fostul arbitru internațional, Tiberiu Lajos, cel care a și condus selecționata noastră la cele trei campionate europene de până acum.
La ediția de anul acesta vor participa cele mai bune 24 de echipe naționale din întreaga Europă, printre care și țări cu o bogată tradiție în plan fotbalistic: Germania, Anglia, Italia sau Spania. Echipele participante au fost repartizate în 6 grupe în urma cărora se vor califica în fazele eliminatorii ocupantele primelor două locuri din fiecare grupă și cele mai bune patru echipe clasate pe locul al treilea.
”România este triplă campioană europeană, iar acest lucru demonstrează că atunci când crezi în victorie și o pregătești, aceasta apare inevitabil. Am demonstrat prin succesul de la minifotbal că atunci când fixezi reguli obiective, criterii de performanţă şi principii de management, organizaţiile evoluează negreştit.”, ne-a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației de Minifotbal din România și al European Minifootball Federation.
Dacă în ediția precedentă de miniEURO terenul pe care s-a disputat competiția a fost instalat în orașul Chișinău în fața Teatrului de Operă și Balet, anul acesta arena de minifotbal special construită de unul dintre sponsorii European Minifootball Federation va fi amplasată chiar pe plaja din Rethymnon ceea ce va reprezenta un element inedit pentru minifotbalul european, dar și pentru dezvoltarea turismului din Creta.
Pentru mai multe informaţii vă rugăm să contactaţi:
E-mail: razvan.burleanu@eurominifootball.com 
Tel.: 0723.16.50.32, 0740.16.07.90
Răzvan Burleanu, Preşedinte – Federația de Minifotbal din România / European Minifootball Federation”.         

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu