marți, 22 octombrie 2013

Pisică din Dealul Copoului, spaima moldovenilor !

Radu Pisică, de la CSMS Iaşi
La Chiajna, în această seară a avut loc prima partidă de futsal dintre naţionalele de tineret ale României şi Republicii Moldova.
La finalul unui joc dârz, în care România a marcat cinci goluri, dar numai patru în poarta moldovenilor din stânga Prutului, scorul final a fost de 4-1 (1-0) în favoarea selecţionatei pregătite de Nelu Stancea, care este şi antrenorul echipei de primă ligă CSMS Iaşi.
Toate golurile naţionalei de tineret a României au fost marcate de ieşeanul Radu Pisică, de la CSMS, care a perforat de patru ori poarta adversarilor ! Pentru oaspeţii din Republica Moldova a marcat debutantul
Mihai Sin (CS United Clinceni), dar în propria poartă.
România a început partida cu următoarea echipă: Toni Petrişor Toniţa (CS United Galaţi) – Liviu Ruxandari, Radu Pisică (ambii de la CSMS Iaşi), Andrei Petcu (Dunărea Călăraşi), Biro Attila (Futsal Klub Odorheiu Secuiesc). Au mai evoluat pe parcursul jocului de la Chiajna: Mihai Tătar (CSMS Iaşi) - Tamas Miklos (Futsal Klub Odorheiu Secuiesc), George Buleandră (CS United Galaţi), Răzvan Togan (City’us Tg. Mureş), Andrei Drăgoiu (AutoBergamo Fiat Deva), Mihai Sin (CS United Clinceni), George Rusu (Sportis Târgovişte). Antrenorii echipei României au fost Nelu Stancea (CSMS Iaşi - principal) şi Marius Pârciu (Dunărea Călăraşi - secund), iar team-managerul echipei este Valeriu Ioniţă, din Bucureşti.
La finalul partidei, selecţionerul Nelu Stancea ne-a declarat: “Noi am jucat futsal şi am câştigat ! Republica Moldova a jucat agresiv şi a pierdut ! Am jucat bine şi am rulat tot lotul, deci obiectivul nostru a fost îndeplinit !”.
Miercuri, pe 23 octombrie, de la ora 17.00, tot la Chiajna se dispută partida revanşă la nivelul naţionalelor de tineret “U 21” dintre România şi Republica Moldova.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu