joi, 3 octombrie 2013

“Sibiu vs Buzău”, în Supercupa României la minifotbal



La finalul acestei săptămâni cele mai bune două echipe din minifotbalul românesc își dispută SuperCupa României. Juventus Sibiu este campioana națională, în timp ce contracandidata sa, Consiliul Județean Buzău, vine din postura de câștigătoare a acestei ediții a Cupei României.
Consiliul Județean Buzău are deja în vitrină toate cele trei trofee ale minifotbalului românesc, campionatul (2011), cupa (2013) și supercupa (2011), în timp ce echipei Juventus Sibiu îi lipsește trofeul supercupei pierdut anul trecut în fața echipei Magic Iași. Ambele echipe nu se află la prima experiență în Supercupă ceea ce va reprezenta un argument suplimentar pentru nivelul jocului. Anul acesta, cea de-a treia ediție a Supercupei României se va disputa în dublă manșă, la Sibiu și respectiv Buzău. Meciul decisiv are loc la Buzău, sâmbătă ora 17.00.
Supercupa României este un eveniment special, demarat în urmă cu 3 ani, dedicat celor mai performante echipe din minifotbalul românesc, și totodată un bun prilej de verificare a unor jucători din echipa națională”, ne-a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației de Minifotbal din România.
Tot sâmbătă, la Buzău, va avea loc și reunirea lotului echipei naționale de minifotbal a României care va efectua un scurt stagiu de pregătire înainte de plecarea la Campionatul Europeanul de Minifotbal, miniEURO Greece 2013, care va avea loc în insula Creta în perioada 10-14 octombrie, alături de cele mai bune 24 de echipe naționale din întreaga Europă.
DAN TEODORESCU
*** "SPORT FAN CLUB" la 3 octombrie 2013, ora 10.00: 1.500 articole publicate, cu 38.000 de cititori. Şi "spectacolul" va continua !!! Mulţumim celor care sunt alături de noi !!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu