După cum ne-a informat Iordana Leahu, Director Executiv IasiBike, Clubul de
Ciclism şi Ecologie IasiBike invită pasionaţii de MTB la cea de-a VI-a ediţie a
concursului “TUR DE IAŞI”, care va avea loc pe 13 octombrie 2013 în pădurea
Bârnova, de lângă Iaşi. Sportivii vor
putea concura la acest maraton de mountain bike pe unul dintre cele două trasee
pregătite de organizatori, unul de 27 km şi celălalt de 62 km. Participanţii vor primi în pachetul de start energizante,
bonul pentru paste, numărul de concurs şi de participare, produse promoţionale,
iar cei care urcă pe podium vor primi premii în vouchere de achiziţie în
valoare de 7.000 lei, oferite de Bike Mania. Cronometrarea se va face cu
chipuri.
Înscrierile se fac doar online, până la data de 8 octombrie,
dată până la care trebuie achitată şi taxa de înscriere de 35 lei. Evenimentul este energizat de SQUEEZY.
“Vă aşteptăm cu muzică şi voie bună duminică, 13 octombrie,
începând cu ora 9.00, la bariera Bogonos, locul tradiţional de start în concursurile
de MTB dedicate bicicliştilor ieşeni şi nu numai.
Concursul este organizat de Clubul IasiBike în parteneriat
cu CTE Turistor. Detaliile complete ale competiţiei le puteţi viziona pe
site-ul www.tdi.iasibike.ro”, a mai
menţionat directorul executiv Iordana Leahu.
* Reguli stricte pentru sportivii concurenţi
Vă mai informăm că pentru a putea participa la competiţie, concurenţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- Să fie apţi să parcurgă traseul stabilit de organizatori
şi să aibă suficientă experienţă pentru a se deplasa în siguranţă pe un traseu
prin pădure, chiar şi în condiţii de vreme rea şi vizibilitate redusă. Traseul
de concurs trece pe drumuri forestiere, pe poteci din pădure, dar şi pe drumuri
publice care nu sunt închise celorlalţi participanţi la trafic, prin urmare
concurenţii trebuie să respecte regulile de deplasare pe drumuri publice.
- Să dea dovada de fair-play atunci când este cazul, să se
protejeze şi să acţioneze în consecinţă pentru a ajunge la finish fără
probleme, să deţină o bicicletă adecvată şi în stare tehnică bună şi să poarte
cască de protecţie. Concurenţii fără cască de protecţie vor fi descalificaţi.
De menţionat că sportivii cu vârsta sub 18 ani vor fi
înscrişi numai cu prezentarea în ziua concursului a acordului scris al
părinţilor de a participa la această competiţie.
Traseul lung de 62 km include două bucle ale traseului scurt de 27 km şi câţiva kilometri distincţi. Timpul intermediar limită la traseul lung este de 2 ore şi 30minute după prima tură. Dacă un concurent depăşeste timpul intermediar după prima tură, nu se califică pentru a intra în a doua tură, cu alte cuvinte este eliminat. Timpul limită total pentru traseul lung este de aproximativ 5 ore.
Traseul lung de 62 km include două bucle ale traseului scurt de 27 km şi câţiva kilometri distincţi. Timpul intermediar limită la traseul lung este de 2 ore şi 30minute după prima tură. Dacă un concurent depăşeste timpul intermediar după prima tură, nu se califică pentru a intra în a doua tură, cu alte cuvinte este eliminat. Timpul limită total pentru traseul lung este de aproximativ 5 ore.
Se va participa pe următoarele categorii:
- Categoria Elite (62 km; masculin / feminin), cu subcategoriile de vârstă: 18 – 29 ani; 30 – 39 ani; 40+;
- Categoria Elite (62 km; masculin / feminin), cu subcategoriile de vârstă: 18 – 29 ani; 30 – 39 ani; 40+;
- Categoria Hobby (27 km; masculin/feminin), cu
subcategoriile de vîrstă: 14-17 ani; 18 – 29 ani; 30 – 39 ani; 40+.
Pe traseu vor fi puncte de control şi un punct de
alimentare. Participanţii care nu trec prin toate punctele de control vor fi
descalificaţi. La fiecare punct de control arbitrii vor nota numărul de
concurs.
Orice participant care nu vrea sau nu mai poate continua
cursa are obligaţia de a anunţa organizatorii imediat, fie la număr de telefon
pentru urgenţe, număr care se află pe numărul de concurs, pe verso, fie
personal. Retragerea va fi confirmată prin semnătura pe foaia de arbitraj de la
punctul de start.
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu