Raliul Iaşului DUNLOP, una dintre cele mai frumoase etape
din Campionatul Naţional de Raliuri, organizat de Federaţia Română de
Automobilism Sportiv (FRAS), a ajuns la final. Pilotul maghiar David Botka a câştigat
etapa de la Iaşi,
după o evoluţie de senzaţie în a doua zi a Raliului. Vineri, în prima zi,
Francois Delcour a câştigat trei etape, Tempestini – una, dar Botka anunţa
revenirea încă de la Super Speciala de la Râpa Galbenă, pe care a câştigat-o
clar. Campionul en-titre, Francois Delcour a pierdut primul loc în clasamentul
general, încă de la PS 6 (prima probă a zilei de ieri), câştigată de Marco
Tempestini. Italianul nu a putut prinde mai mult de locul 3 în PS 7 – Mădârjac
(cea mai lungă probă a etapei), primii doi clasându-se Gergo Szabo şi David
Botka.
David Botka avea să urce pentru prima dată în fotoliul de
lider al Raliului Iaşului după PS 8 Sineşti, pe care a câştigat-o în faţa lui
Tempestini şi Szabo. Simţind că poate da lovitura la Iaşi, David Botka a forţat
pe Probele Speciale 9 şi 10 pe care le-a şi câştigat făcând un pas mare spre
victoria supremă. Înaintea ultimei probe de la Iaşi, Botka avea un avans de 18
secunde faţă de Tempestini şi de 27 faţă de Szabo. Chiar şi aşa, Botka putea
pierde primul loc chiar pe ultima probă specială, în care pilotul maghiar s-a
clasat abia pe locul 6. Proba avea să fie câştigată de Dan Gârtofan, pe locul
secund clasându-se revelaţia acestei etape, Simone Tempestini. Până la urmă însă,
echipajul David Botka – Peter Mihalik (Mitsubishi Lancer Evo IX R4) s-a impus
la Iaşi, cu un avans de 16 secunde în faţa lui Marco Tempestini şi de 26 de
secunde în faţa lui Gergo Szabo. Pilotul maghiar a fost însă penalizat două
locuri (şi a căzut de pe 3 pe 5) pentru o greşeală elementară, după o intrare în
avans la punctul de control orar CO10. În aceste condiţii, pe locul 3 a urcat
francezul Delcour.
* Francois Delecour rămâne lider în clasamentul general
În clasamentul general, Francois Delcour rămâne lider, fiind
deja campion naţional pentru a doua oară, David Botka şi-a asigurat locul
secund, în timp ce Marco Tempestini a tranşat lupta cu Vali Porcişteanu, pentru
al treilea loc pe podiumul Campionatului Naţional. Vali Porcişteanu a abandonat
la Iaşi şi din
câte se pare nici nu va participa la Raliul Harghitei, ultima etapă a
Campionatului Naţional.
După două zile de întreceri fantastice, pentru piloţi a
urmat festivitatea de premiere, desfăşurată la Complexul Palas, în prezenţa a câteva
sute de spectatori. Rând pe rând, au urcat pe scenă câştigătorii la fiecare
clasă, la Cupa Dacia şi Cupa Suzuki, la echipe şi în final, primii trei clasaţi
la Raliul Iaşului, acompaniaţi de melodia “We are the Champions”, a trupei
Queen. Un moment emoţionant a fost cel în care copilotul lui Adi Grigore,
Roxana Ionescu, a primit din partea organizatorilor o cupă şi o diplomă pentru
debutul în Campionatul Naţional de Raliuri DUNLOP. Festivitatea de premiere s-a
încheiat cu un spectaculos foc de artificii, oferit de organizatori.
La conferinţa de presă de la finalul Raliului Iaşului, au
participat David Botka, împreună cu Peter Mihalik, Marco Tempestini, împreună
cu Lucio Baggio, Simone Tempestini, Florin Tincescu, câştigătorul de la Cupa
Dacia la Iaşi şi George Grigorescu.
David Botka a fost felicitat de toţi cei prezenţi, iar
pilotul maghiar a declarat că s-a simţit foarte bine la Iaşi. “A fost o etapă foarte frumoasă şi mă
bucur că am reuşit să obţin prima victorie în România. Nu ştiam probele de la Iaşi şi cred că am avut
un uşor dezavantaj din această cauză. După prima zi în care ne-am acomodat puţin,
sâmbătă am reuşit să mergem foarte tare şi să câştigăm. Abia aştept să revin la
Iaşi”, a spus
David Botka.
Copilotul lui Marco Tempestini, Lucio Baggio, a avut un
discurs uşor critic la adresa organizatorilor Raliului Iaşului, cărora le-a
reproşat că nu au aplicat la fel regulamentul în cazul piloţilor Francois
Delcour şi Gergo Szabo, care au făcut aceeaşi eroare, au intrat mai devreme la
punctele de Control Orar. Lucio Baggio este într-o gravă eroare, pentru că
aceste decizii nu au nicio legătură cu organizatorii, ci sunt luate ÎNTOTDEAUNA
de Comisariatul Sportiv al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv (FRAS).
Raliul Iaşului este a opta etapă a Campionatului Naţional de
Raliuri DUNLOP, organizat de Federaţia Română de Automobilism Sportiv şi s-a
disputat la Iaşi, în perioada 3-5 octombrie 2013. Maşina oficială a Raliului Iaşului
DUNLOP a fost FORD.
DAN TEODORESCU
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu