luni, 21 octombrie 2013

“Gândurile” ceferistei Gabriela Cucinschi, premiate de Asociaţia Artiştilor Plastici din Iaşi



Salonul de Toamnă organizat de Asociaţia Artiştilor Plastici din Iaşi a avut vernisajul într-o zi de luni, 21 octombrie 2013, la galeria de artă de la etajul al doilea de la Casa Cărţii. Deschisă publicului larg până la data de 31 octombrie 2013, expoziţia colectivă a artiştilor plastici ieşeni emană multă căldură, bucuria florilor de toamnă, totul în culorile pastelate ale anotimpului. La vernisajul din această seară, în care cuvântul de deschidere a fost rostit de criticul de artă Gheorghe Bălăceanu (preşedintele Asociaţiei Artiştilor Plastici din Iaşi), iar prezentarea a fost făcută de Călin Ciobotari, au fost prezenţi şi oaspeţi din afara Iaşului, precum Eduard Mattes (grafician şi fotoreporter de renume internaţional din Israel, care miercuri îşi va deschide o nouă expoziţie personală la Bucureşti, la cinematograful Patria) şi Cristian Topan (din Bucureşti, care este şi preşedintele Uniunii Caricaturiştilor din România). După ce domnul ambasador al culturii europene Macovei a rostit şi domnia sa câteva cuvinte de salut, jurnalistul Dan Teodorescu a menţionat: „Este o expoziţie extrem de interesantă, făcută de oameni care iubesc pictura, sculptura şi arta în general. Este o frumoasă pată de culoare în toamna ieşeană în care ne aflăm. Eu cred că prietenii mei, Edy Mattes şi Cristi Topan, veniţi de pe alte meleaguri la acest vernisaj, vor duce cu ei acest simbol al toamnei ieşene, iar dumneavoastră, ca artişti plastici, veţi putea pătrunde în multe expoziţii din Europa. Vă doresc mult succes şi vă mulţumesc că existaţi !”.
După alocuţiunea rostită de Mihai Coţovanu (preşedintele juriului în cadrul vernisajului şi membru în Uniunea Artiştilor Plastici), criticul de artă Gheorghe Bălăceanu a anunţat premiile AAP – Salonul de Toamnă 2013, printre cei remarcaţi fiind şi pictoriţa Gabriela Cucinschi, salariată în viaţa de zi cu zi la Regionala CFR Infrastructură Iaşi, care a primit o diplomă de participare pentru tabloul intitulat „Gânduri”. De remarcat că, în această expoziţie colectivă, Gabi Cucinschi a expus trei tablouri, poziţionate chiar la intrarea în cadrul salonului expoziţional, iar culorile emanate de aceste lucrări sunt o caracteristică personală a talentului ei şi care o defineşte în postura de pictoriţă.
În final, să menţionăm toţi laureaţii Asociaţiei Artiştilor Plastici din Iaşi, în cadrul Salonului de Toamnă 2013, pentru pictură şi sculptură, care sunt următorii:  
- Mircea Popescu – Întoarcerea de la câmp;
- Costache Fălticeanu – Cosaşi;      
- Profira Mihai – Hora la români;
- Maria Lupu – Ignatul în doi;
- Maria Frangopol – Natură statică cu ciuperci;
- Victoria Gavriluţ Şerban – Peisaj de toamnă;
- Costică Pâinedulce – Lunca Oltului toamna;
- Mădălina Dorofte – Aduceri aminte;
- Constantin Trofin – Acordeonistul;
- Elena Chirica – Căpiţe;
- Lenuţa Ursu – Sânzienele;
- Marioara Tereja – Flori de toamnă;
- Emil Ilegitim – La cules;
- Elena Sîrbu – Viziuni;
- Elena Hafia – Natură statică cu iederă;
- Laura Fălticeanu – Rugă de mulţumire;
- Jana Ghemeş – Pe Strada Italiană;
- Iulia Frujinoiu – Fete la râu;
- Petrică Sîncu – Drum şi arături;
- Eugenia Nechita – Regina Maria;
- Gabriela Cucinschi – Gânduri;
- Costel Iftinchi – Pescuit la copcă;
- Servilia Oancea – Salvaţi Roşia Montană;
- Anastasia Gîrneaţă – Greier;
- Lidia Constantin – Aşa e viaţa...
După cum am mai menţionat, expoziţia colectivă a membrilor AAP Iaşi este deschisă până la finele lunii octombrie 2013, intrarea fiind liberă la galeria TOP ART de la Casa Cărţii pentru toţi iubitorii de pictură şi sculptură. Această expoziţie merită să fie vizionată de cât mai mulţi ieşeni, dar şi de oaspeţii din afara urbei moldave, care pe zi ce trece devine o adevărată Capitală a culturii europene !
DAN TEODORESCU


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu