sâmbătă, 28 iunie 2014

La CM fotbal - Brazilia 2014: Chilienii cu barele, brazilienii cu golurile !


Gol Neymar din penalty (Sursa foto: UEFA)

Brazilia s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal de pe teren propriu, după ce a învins Chile cu scorul de 3-2 la loviturile de departajare, sâmbătă, pe stadionul ''Mineirao'' din Belo Horizonte. După 120 de minute scorul a fost egal, 1-1.
Echipa ''auriverde'' a trecut cu mari emoții de faza optimilor de finală, în fața unei echipe chiliene arțăgoasă, care s-a ținut ca scaiul de jucătorii brazilieni. Brazilia, care a deschis scorul prin David Luiz (min. 18) - mai degrabă un autogol al lui Gonzalo Jara, a fost egalată de Alexis Sanchez (min. 32) și a avut mari șanse în prelungiri, Pinilla șutând în bară în minutul 120. La loviturile de departajare, portarul Julio Cesar a fost un înger păzitor, salvând două șuturi, în timp ce Jara a fost din nou ''omul negru'' pentru chilieni, ratând ultima lovitură, cu mingea trimisă în bară.
Debutul partidei a arătat o echipă a Braziliei care a părut să accepte o posesie superioară a mingii din partea chilienilor, preferând să acționeze pe contre rapide. Prima ocazie a întâlnirii a fost semnată de Marcelo (6), dar șutul său s-a dus puțin alături de poartă. Neymar a beneficiat apoi de o lovitură liberă din poziție favorabilă, dar a executat-o modest (15). Portarul Bravo a ieșit la rampă în minutul 17, când a boxat în corner lovitura liberă bătută de Hulk, dar nu a mai putut interveni la faza următoare, centrarea lui Neymar fiind deviată de Thiago Silva la colțul lung, unde David Luiz l-a presat pe fundașul Gonzalo Jara, iar balonul a intrat în plasă: 1-0. Site-ul oficial FIFA l-a creditat pe pe brazilian cu golul, deși reluările de televiziune au arătat că Jara a trimis mingea în propria poartă.
Selecao a avut un contraatac excelent în minutul 26, iar Neymar putea semna desprinderea, dar, epuizat de cursa rapidă, a tras slab.
Egalarea a venit surprinzător, în minutul 32, chilienii speculând o eroare în defensiva braziliană: Hulk a trimis greșit după un aut, mingea a ajuns în careu, iar Alexis Sanchez a marcat la colțul lung, de sub privirile surprinse ale fundașilor, 1-1.
Până la pauză, Brazilia a presat destul de mult și și-a creat mai multe situații de gol la poarta lui Bravo, dar nu a reușit să concretizeze. Fundașul Silva a deviat salvator mingea expediată cu capul de Neymar (36), Fred (39) a trimis pe lângă poartă o minge necontrolată de Isla în propriul careu, Bravo (42) a respins un șut cu boltă al lui Dani Alves, iar apoi Fred (44) a șutat modest din careu. Prima repriză s-a încheiat cu o situație bună a oaspeților, după o nouă eroare în defensiva braziliană, dar Aranguiz a fost blocat in extremis.
În repriza secundă, Fernandinho (49) a tras de la distanță, dar pe lângă poartă. Apoi, Hulk a avut un gol anulat pentru henț (55). Chilienii au avut momente mai bune de joc și au trecut foarte aproape de gol, dar Julio Cesar a acordat corner la șutul lui Aranguiz (64).
După o perioadă bună a chilienilor, Brazilia a încercat să revină în joc și Jo a avut o mare șansă de gol, dar a ratat reluarea din șase metri (75). Cu trecerea timpului tensiunea a crescut, brazilienii nereușind să se impună, să se apropie de poarta lui Bravo. Neymar a fost aproape de a decide meciul (81), dar a trimis slab cu capul și Bravo a reținut în doi timpi. Portarul chilian s-a remarcat apoi și la șutul lui Hulk (84). Ultimele minute ale timpului regulamentar au fost cu emoții pentru gazde, care au rezistat la ofensiva formației chiliene.
Brazilia a avut o posesie mai bună în prelungiri și oportunitățile au apărut din nou la poarta lui Bravo, dar Jo (100) a fost blocat în careu, după pasă Marcelo, iar Oscar a trimis lovitură de cap slabă (102). O ocazie mai bună a avut Hulk (103), al cărui șut a fost respins cu dificultate de Bravo.
''La Roja '' a rezistat fără probleme la asediul brazilian din ultima parte a prelungirilor și Pinilla a avut ocazia să întristeze Brazilia, în minutul 120, dar a luat la țintă bara transversală.
Dramatismul s-a perpetuat și la loviturile de departajare, unde Brazilia a condus cu 2-0, dar a fost egalată, smulgând în cele din urmă victoria cu 3-2, după penalty-ul ratat de Jara.
Au executat în ordine loviturile de departajare: David Luiz 1-0 (gol), Mauricio Pinilla 1-0 (ratare — apără Julio Cesar), Willian 1-0 (ratare — pe lângă poartă), Alexis Sanchez 1-0 (ratare — apără Julio Cesar), Marcelo 2-0 (gol), Charles Aranguiz 2-1 (gol), Hulk 2-1 (ratare — apără Bravo), Marcelo Diaz 2-2 (gol), Neymar 3-2 (gol), Gonzalo Jara 3-2 (ratare — bară).
Au evoluat echipele:
- Brazilia: Julio Cesar — Dani Alves, Thiago Silva (căpitan), David Luiz, Marcelo — Fernandinho (Ramires ‘72), Luiz Gustavo — Hulk, Oscar (Willian ‘106), Neymar — Fred (Jo ‘64). Selecționer: Luiz Felipe Scolari.
- Chile: Claudio Bravo (căpitan) — Gary Medel (Jose Rojas ‘108), Francisco Silva, Gonzalo Jara — Luis Isla, Charles Aranguiz, Marcelo Diaz, Eugenio Mena — Arturo Vidal (Mauricio Pinilla ‘87) — Alexis Sanchez, Eduardo Vargas (Felipe Gutierrez ‘57). Selecționer: Jorge Sampaoli.
- Arbitru: Howard Webb; arbitri asistenți: Michael Mullarkey, Darren Cann (toți din Anglia); arbitru de rezervă: Felix Brych (Germania).
- Cartonașe galbene: Mena (17), Silva (40), Hulk (56), Luiz Gustavo (60), Jo (93), Pinilla (102), Dani Alves (105+1).
În sferturile de finală, Brazilia va întâlni altă formație sud-americană, Columbia sau Uruguay, meciul dintre cele două formaţii debutând la ora 23.00, iar în min. 15 scorul era 0-0.
(Sursa: AGERPRES)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu