vineri, 5 iulie 2013

42 de tenismene vor evolua în calificări la Trofeul Municipiului Iaşi



Arena de tenis CFR Iaşi a primit vineri, 5 iulie, oaspeţi din întreaga lume. Sub coordonarea supervisorul ITF Mihai Dumitrescu, din Bucureşti, în intervalul orar 16.00-18.00 a avut loc confirmarea participării jucătoarelor pe tabloul de calificări în proba de simplu a turneului internaţional de tenis “Circuitul FRT PRO – Trofeul Municipiului Iaşi”. Între reprize de căldură sufocantă şi ploaie torenţială, jucătoarele prezente la arena CFR Iaşi au făcut şi obişnuitele antrenamente oficiale înaintea debutului competiţiei, unele cu umbrela deasupra capului, printre cele prezente în concurs fiind şi Irina Fetecău (17 ani, din Bucureşti), însoţită la arena CFR Iaşi de tatăl său, binecunoscutul jurnalist sportiv şi specialist în box, Adrian Fetecău, care este şi conducătorul grupului “VOUĂ”.
Mulţumim pentru primirea făcută, aveţi aici la CFR Iaşi o arenă de tenis frumoasă şi sper ca fiica mea să joace cât mai multe partide la acest turneu”, ne-a declarat Adrian Fetecău, care a mai adăugat: “Prin mine şi Radio România Actualităţi, acest turneu de la Iaşi va avea şi o bună promovare la nivel naţional”.
Să mai menţionăm că întreaga arenă de tenis de la CFR Iaşi a fost împânzită astăzi de bannere şi afişe promoţionale confecţionate de sponsorul principal RODOTEX Iaşi şi montate la locul lor de mulţi iubitori ai sportului, printre care şi popicarii Iulian Gabriel Cucu, Ion Cercel, Paul Rohotin (care va evolua în sezonul următor la echipa germană Victoria Bamberg), Ştefan Samson şi Alexandru Petrariu.
La finalul zilei de vineri, 5 iulie, a avut loc tragerea la sorţi a tabloului de calificări în proba de simplu, acolo unde s-au înscris 42 de jucătoare din România, Republica Moldova, Austria, Rusia, Franţa, Slovacia, Ucraina, Argentina.
Sâmbătă, pe 6 iulie, vor avea loc 16 meciuri din turul I şi II al tabloului de calificări de “64”, cu începere de la ora 10.00. Pe terenul 1, nu înainte de ora 15.00, în turul al II-lea, Irina Fetecău se va confrunta cu Francesca Dorothea Ciutescu, ambele sportive având liber în turul I. Prima favorită a calificărilor este rusoaica Nadezda Gorbachkova (26 ani, locul 836 WTA), care are liber în turul I şi va juca în turul al II-lea cu învingătoarea partidei de sâmbătă dintre româncele Ilinca Teodora Bercaru şi Alexandra Neamţu (ora 10.00, terenul 1).
Duminică se vor disputa meciurile din turul al II-lea al calificărilor şi tot pe 7 iulie va avea loc şedinţa tehnică pentru tragerea la sorţi a tabloului principal în probele de simplu şi dublu feminin.

* Ioana Ducu, de la turneul de Grand Slam de la Wimbledon la turneul ITF de la arena CFR Iaşi !

Pentru tabloul principal de simplu şi dublu, CS CFR Iaşi a acordat două wild-carduri, care au ajuns la ieşeanca Ştefania Hristov (18 ani) şi romaşcanca Ana Bianca Mihăilă (16 ani). FR Tenis a acordat wild-carduri de participare pe tabloul principal jucătoarelor Ioana Gabriela Ruse (15 ani) şi Ioana Ducu (17 ani), ultima evoluând la acest sfârşit de săptămână şi în turneul junioarelor de la Wimbledon, în proba de dublu feminin.
În proba de dublu a junioarelor din cadrul turneului de Grand Slam de la Wimbledon, astăzi, cuplul Ioana Ducu (România) / Nina Stojanovic (Serbia, cap de serie nr. 5) s-a impus cu 6-4, 3-6, 6-3 în faţa perechii Domenica Gonzalez (Ecuador) / Carol Zhao (Canada, nr. 4) şi va evolua sâmbătă în semifinalele competiţiei. În semifinale, Ioana Ducu (colegă de generaţie cu fosta ceferistă ieşeană Alexandra Zmău, astăzi la un club din zona oraşului italian Torino) şi partenera Nina Stojanovic vor avea un meci extrem de dificil în faţa cehoaicelor Barbora Krejcikova şi Katerina Siniakova, primele favorite ale probei de dublu.
După cum ne spunea astăzi şi antrenoarea federală Cătălina Cristea, după Wimbledon, Ioana Ducu va ajunge pe “calea aerului” direct la Trofeul Municipiului Iaşi, de la arena CFR Iaşi.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu