* Reprezentanţii României au obţinut, sâmbătă, trei medalii de aur la
Campionatul Mondial de canotaj pentru tineret Under 23, de la Linz-Ottensheim
(Austria).
Prima medalie a fost obţinută de Mihaela Petrilă şi Mădălina
Bereş la dublu rame 1500 metri, cu timpul de 7:24.37. Cele două sportive
câştigătoare sunt legitimate la CS Dinamo Bucureşti, dar Mihaela Petrila a fost
până nu cu mult timp în urmă componenta clubului CSM Iaşi, unde s-a format ca
sportivă de top mondial sub conducerea antrenorilor Ioan Lazariuc şi Sorin
Băhnărel.
Mihaela Petrila s-a născut pe 7 mai 1991 în satul Luncaşi, comuna Hălăuceşti, judeţul Iaşi. A început sportul de performanţă în anul 2004 la Liceul cu Program Sportiv din Iaşi sub îndrumarea antrenorului emerit prof. Ioan Lazariuc. A trecut apoi la CSM Iaşi, iar acum concurează pentru Dinamo Bucureşti, dar niciodată nu uită de unde a plecat !
Mihaela Petrila s-a născut pe 7 mai 1991 în satul Luncaşi, comuna Hălăuceşti, judeţul Iaşi. A început sportul de performanţă în anul 2004 la Liceul cu Program Sportiv din Iaşi sub îndrumarea antrenorului emerit prof. Ioan Lazariuc. A trecut apoi la CSM Iaşi, iar acum concurează pentru Dinamo Bucureşti, dar niciodată nu uită de unde a plecat !
Finala A a cursei de dublu rame 1500 metri de la CM Under 23
din Austria s-a încheiat cu următoarele rezultate:
1. România – cu timpul de 7:24.37 min;
2. Germania - 7:27.41 min;
3. Italia - 7:27.71 min;
4. Australia
- 7:27.88 min;
5. Franţa - 7:42.33 min;
5. Franţa - 7:42.33 min;
6. Cehia - 7:46.11 min.
Pe primul loc al podiumului s-au clasat şi Andreea-Mihaela
Tătaru, Mihaela-Teodora Berindei, Viviana-Iuliana Bejinariu şi Ioana Vrînceanu
în proba de patru vâsle 1500 metri, cu timpul de 6:36.35 min.
Clasamentul final al probei menţionate se prezintă astfel:
1. România - 6:36.35 min;
Clasamentul final al probei menţionate se prezintă astfel:
1. România - 6:36.35 min;
2. Polonia - 6:36.70 min;
3. Germania - 6:37.87 min;
4. Italia - 6:39.03 min;
5. Noua Zeelandă - 6:39.41 min;
6. SUA - 6:39.86 min.
A treia medalie de aur pentru România la “Mondialul” din
Austria a fost câştigată de echipajul de patru rame băieţi în proba de 1500 m,
cu timpul de 5:58.72. Toader-Andrei Gontaru, Marius-Vasile Cozmiuc, George
Pălămariu şi Cristi-Ilie Pîrghi au devansat în ierarhia probei echipaje din Australia şi
SUA.
Clasamentul final a fost următorul:
1. România - 5:58.72 min;
1. România - 5:58.72 min;
2. Australia
- 6:01.18 min;
3. SUA - 6:03.86 min;
4. Italia - 6:06.22 min;
5. Turcia - 6:06.82 min;
5. Turcia - 6:06.82 min;
6. Germania - 6:12.07 min.
"Am mers cu o delegaţie foarte tânără pentru că
sportivele care au deja 23 ani fac parte din lotul de senioare şi se pregătesc
pentru Campionatul Mondial. Nu puteam să le scot din programul de pregătire al
lotului. E un rezultat remarcabil, pentru că aici au participat circa 1000 de
sportivi din 52 de ţări şi a fost o concurenţă incredibilă pentru un loc în
finală", a declarat Elisabeta Lipă, preşedintele Federaţie Române de
Canotaj şi comandant al clubului Dinamo Bucureşti.
De menţionat că în perioada 24 - 28 iulie, la Linz, în
Austria, delegaţia României este formată din 27 de sportivi şi concurează la
Campionatul Mondial de Canotaj U23 la 10 probe, împărţite în 5 la feminin,
respectiv 5 la masculin. Duminică, în ultima zi a competiţiei, România
participă cu şanse la medalii la alte două finale A, din cele 8 programate.
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu