La Timişoara se desfăşoară în această săptămână turneul de tenis Wilson - Tivoli Trophy, din cadrul ITF Junior Circuit. În competiţia masculină, după trei victorii consecutive, ieşeanul Bogdan Apostol (17 ani, locul 121 în clasamentul mondial al juniorilor), care concurează acum pentru CS Dafora Mediaş, după ce a trecut pe la cluburile CFR Iaşi şi TC Coreco Iaşi, a pierdut vineri în semifinalele competiţiei în faţa italianului Matteo Berrettini (cap de serie nr. 4), cu scorul de 6-1, 4-6, 1-6.
Bogdan Apostol, vădit epuizat în semifinala de astăzi după ce a participat în
ultima perioadă la foarte multe turnee internaţionale de seniori din cadrul FRT
PRO Circuit, a început bine partida contra italianului Berrettini, dar a
capotat fizic în setul decisiv şi pierdut nemeritat locul său de drept din
finala competiţiei ! Până în semifinale, Bogdan Apostol şi-a spulberat
adversarii întâlniţi, după următoarele rezultate: 6-2, 6-1 cu Alessandro
Cortegiani (Italia), 6-1, 6-4 cu Luka
Sucevic (Serbia),
6-4, 6-3 cu Michail Pervolarakis (Cipru, nr. 6).
Tot vineri, în cealaltă semifinală a probei de simplu, românul Nicolae Frunză (nr. 2, colegul lui Bogdan Apostol în multe probe de dublu din competiţiile anteriore) l-a învins pe Peter Ashley (Marea Britanie, nr. 3) cu 6-4, 6-2.
În proba feminină de simplu, în semifinalele de astăzi am consemnat următoarele scoruri: Oana Georgeta Simion (care a jucat calificările şi la recentul turneu ITF de la arena CFR Iaşi – la Trofeul Municipiului Iaşi) - Maia Lumsden (Marea Britanie) 0-6, 7-5, 6-3 şi Fanny Stollar (Ungaria, nr. 2) - Melanie Stokke (Norvegia, nr. 8) 6-1, 6-3.
De menţionat că prima favorită a competiţiei junioarelor, ucrainianca Kateryna Sliusar (finalistă în proba de dublu la Trofeul Municipiului Iaşi de săptămâna trecută) a pierdut în turul II-lea la Timişoara, după 4-6, 4-6 cu românca Raluca Ciufrilă.
În finalele probei de dublu am consemnat rezultatele:

- Juniori: Bogdan Borza / Nicolae Frunză (România, nr. 4) –
Peter Ashley (Marea Britanie) / Michail Pervolarakis (Cipru, nr. 1) 6-4, 6-3;
- Junioare: Maia Lumsden (Marea Britanie) / Fanny Stollar (Ungaria, nr. 3) - Jaqueline Adina Cristian / Raluca Georgiana Şerban (România, nr. 2) 6-3, 6-7 (3), [11-9].
Sâmbătă, de la ora 9.30, pe arena centrală de la Tivoli Tenis Club sunt programate cele două finale, astfel:
- Masculin: Matteo BERRETTINI (ITA) [4] - Nicolae FRUNZĂ (ROU) [2];

- Feminin: Oana Georgeta SIMION (ROU) - Fanny STOLLAR (HUN)
[2].
Supervisorul ITF al competiţiei este localnicul Ovidiu Şola.
* Bogdan Apostol, pe ruta Elveţia – Rusia – arena CFR Iaşi
În perioada următoare, ieşeanul Bogdan Apostol va participa la Campionatele Europene de tenis de la Klosters (Elveţia, 22-28 iulie, la individual) şi de la St. Petersburg, (Rusia, 31 iulie-2 august, cu echipa României). La St. Petersburg, competiţia se numeşte Summer Cups 2013 – grupa de calificare C, iar alături de echipa României vor mai fi prezente Belarus, Marea Britanie, Letonia, Rusia, Turcia, Ucraina.
Bogdan Apostol va fi prezent şi la Circuitul FRT PRO-Trofeul Municipiului Iaşi, din 9-18 august, de la arena CFR Iaşi, acolo unde va primi un wild-card de participate pe tabloul principal al seniorilor din partea clubului organizator, CFR Iaşi.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu