Cu etapa a 6-a anulată, a doua oară, de data aceasta, din cauza furtunii
de la Bucureşti, ediţia 50 a Turului ciclist al României a fost câştigată de
ucraineanul Vitali Buţ, de la echipa Kolss Cycling Team, un rutier în vârstă de
27 de ani, aflat la primul succes într-o competiţie importantă pe etape, după
ce şi-a înscris în palmaresul profesionist doar victorii în curse de o zi. El a
preluat tricoul galben în etapa a 2-a, pe care şi l-a apărat cu brio, inclusiv
prin adjudecarea unei etape, a 4-a. Pentru primul loc, Buţ primeşte 2.200 de
euro, acesta fiind premiul pentru câştigătorul unui Tur de categoria 2.2 în
calendarul UCI.
Printre protagoniştii Micii Bucle 2013 s-a aflat şi foarte
tânărul ciclist român Eduard Grosu, învingător de etapă, dar prezent de încă 2
ori pe treapta a treia a podiumului, comportare care i-a adus, la 21 de ani,
tricoul tricolor pentru cel mai bun tânăr sportiv român. Graţie acestor
prezenţe în prim-plan, el a prins şi locul 2 în ierarhia tricoului alb, al
combativităţii.
Etapa a 6-a, circuitul de la Bucureşti în jurul Palatului
Parlamentului, care a înlocuit-o pe cea iniţială, Buzău-Bucureşti, a fost la
rândul ei anulată sâmbătă în turul 19, din cele 25 prevăzute.
În clasamentul general, pe primul loc s-a situat, aşadar,
Vitali Buţ, urmat la 14" de compatriotul său de la aceeaşi echipă Kolss
Mihailo Kononenko, la 15 secunde de sârbul Ivan Stevic (Tuşnad CT), de Sergiu
Cioban (Republica Moldova-Tuşnad CT), la 21 secunde, Oleg Berdos
(România-Tuşnad CT), la 21 secunde, Andrii Vasiliuk (Ucraina-Kolss CT), la 25
secunde etc.
În ce priveşte câştigătorii tricourilor distinctive,
situaţia finală este următoarea:
- tricoul galben-BRD Groupe Societe Generale: Vitali Buţ
(Ucraina - Kolss CT)
- tricoul alb-TNT (combativitate): George Bouglas (Grecia -
Tableware)
- tricoul roşu-Bellotto (sprinteri): Henner Rodel (Germania - Univega)
- tricoul albastru-Apemin Tuşnad (cel mai bun rutier român):
Oleg Bedros (Tuşnad CT)
- tricoul tricolor-COSR (cel mai bun ciclist român sub 23 de
ani): Eduard Grosu (România)
- tricoul verde-Mol România: Victor De la Parte Gonzales
(Spania - Tableware). (Sursa: AGERPRES)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu