Pe 26 iulie 2013, ITF a dat publicităţii prima listă cu jucătorii care s-au
înscris la competiţia internaţională de tenis masculin de la arenele CFR Iaşi.
În perioada 9-18 august 2013, Clubul Sportiv CFR Iaşi, în parteneriat cu
Primăria Municipiului Iaşi şi Federaţia Română de Tenis organizează al doilea
turneu internaţional al verii, cu premii totale de 15.000 dolari, după cel
feminin din luna iulie, care a avut premii de 10.000 dolari. Chiar dacă unii
dintre participanţii turneului masculin de luna viitoare se vor retrage până la
data desfăşurării competiţiei, având prioritatea de participare de la 1 la 6,
ultima fiind mai puţin probabilă, putem remarca la “prima strigare” jucători
bine cotaţi în topul mondial ATP, din Spania, Belgia, Venezuela, România,
Croaţia, Portugalia, Franţa, Italia, Mexic, Cehia, Republica Moldova, în capul
listei fiind spaniolul Javier Marti (locul 200 ATP), românul Victor Crivoi (206
ATP), belgianul Arthur De Greef (249 ATP) şi venezueleanul David Souto (284
ATP), care au participat în carieră şi la turneele de Grand Slam ale lumii.
Pe tabloul principal de 32 al probei de simplu au intrat în acest moment 18 sportivi extrem de valoroşi, ei fiind:

1. Javier MARTI (ESP) Locul 200 ATP Prioritatea 3
2. Victor CRIVOI (ROU) 206 1
3. Arthur DE GREEF (BEL) 249 3
4. David SOUTO (VEN) 284 1
5. Jose CHECA-CALVO (ESP) 290
4
6. Marc GINER (ESP) 294 1
7. Germain GIGOUNON (BEL) 303
2
8. Kristijan MESAROS (CRO) 322
3
9. Marin BRADARIC (CRO) 349
3
10. Rui MACHADO (POR) 360 3
11. Julien OBRY (FRA) 380 6
12. Yannick MERTENS (BEL) 381
4
13. Roberto MARCORA (ITA) 393
6
14. Alessandro BEGA (ITA) 403 4
15. Miguel-Angel REYES-VARELA (MEX) 408 5
16. Adam PAVLASEK (CZE) 416
5
17. Juan LIZARITURRY (ESP) 420
1
18. Maxim DUBARENCO (MDA) 431
1
Favoritul nr. 1 în acest moment, spaniolul Javier Marti, are 21 ani, este născut la Madrid şi face tenis de la 4 ani. Este antrenat de Oscar Burrieza, iar pasiunile lui în afara tenisului sunt fotbalul, internetul, pokerul, fetele şi prietenii ! Cea mai bună clasare în carieră a fost locul 170 ATP, pe 23 aprilie 2012. Are 7 turnee futures câştigate în carieră la simplu şi alte 9 la dublu. În 2013 a concurat la turneele de Grand Slam de la Wimbledon, Roland Garros, Australian Open, apoi la Praga (Cehia), Samarkand (Uzbekistan), Madrid (Spania), Oeiras (Portugalia), Barcelona (Spania), Mersin (Turcia), Roma (Italia), Acapulco (Mexic), Buenos Aires (Argentina), Sao Paulo (Brazilia), Vina Del Mar (Chile), Auckland (Noua Zeelandă).
Al doilea favorit al turneului în acest moment este românul Victor Crivoi (31 ani), jucător de Cupa Davis şi finalist la simplu în 2012 la arenele CFR Iaşi. Fostul nr. 75 ATP în 17 august 2009, bucureşteanul Victor Crivoi are câştigate în carieră 19 turnee la simplu şi alte 4 la dublu. În 2013, Crivoi a jucat la Wimbledon şi Roland Garros, dar şi la alte turnee din SUA, India, Franţa, Turcia, România, Cehia, Slovacia, Elveţia. A câştigat 4 titluri la simplu în acest an, în SUA, India (2 turnee) şi România (la Sibiu).
Numărul 3 pe lista favoriţilor este belgianul Arthur De Greef, de 21 ani. Născut la Bruxelles, De Greff face tenis de la 5 ani, este antrenat de Arnaud Fontaine şi a fost pe locul 211 ATP în acest an, mai precis pe 10 iunie. A câştigat în carieră 3 turnee futures la simplu şi alte 3 la dublu. În 2013 a fost şi el prezent la turneele de Grand Slam de la Wimbledon şi Roland Garros, dar şi la alte turnee din Franţa, Italia, Cehia, Panama, Columbia, Croaţia, SUA.
În sfârşit, pe locul 4 pe lista favoriţilor apare David Souto, din Venezuela, în vârstă de 21 ani. Născut la Caracas, Souto face tenis de la 7 ani şi este antrenat de Sergio Gallego. Este în prezent pe locul 284 ATP, cea mai bună clasare a sa din 22 iulie 2013, dar are ambiţia să ajungă în TOP 10 mondial pe viitor ! A câştigat în carieră 10 turnee futures la simplu şi alte 6 la dublu. A concurat în acest an la mai multe turnee din Spania, Italia, Maroc, Mexic, Venezuela, Panama, Columbia, dar a jucat cu mult succes şi în Cupa Davis.
Să mai menţionăm că portughezul Rui Machado (29 ani, locul 360 ATP) care este poziţionat pe locul 10 pe tabloul principal de la arenele CFR Iaşi a fost chiar pe locul 59 ATP în data de 3 octombrie 2011, deci în urmă cu mai puţin de 2 ani !
Iar cehul Adam Pavlasek (18 ani, locul 16 la turneul de la arenele CFR Iaşi) a fost pe locul 7 mondial în clasamentul juniorilor, pe 30 ianuarie 2012, idolul său fiind sârbul Novak Djokovic !
* Nume “grele” în calificări şi pe lista de aşteptare !
Pe tabloul de calificări de 48 sunt nominalizaţi 42 sportivi, din Chile, Austria, Germania, Franţa, Italia, Rep. Moldova, Cehia, Slovacia, Bolivia, România, Serbia, Portugalia, Ucraina, Israel, Polonia, Elveţia, alte şase poziţii urmând a fi ocupate cu sportivii care vor beneficia de wild-carduri din partea clubului organizator CFR Iaşi.
Pe lista din calificări se regăsesc nume importante din tenisul mondial, precum Cristobal SAAVEDRA-CORVALAN (Chile) – câştigătorul probei de dublu anul trecut de la arenele CFR Iaşi, alături de românul Alexandru-Daniel Carpen, Andrei CIUMAC (Rep. Moldova), Gleb SAKHAROV (Franţa) – finalist în anii din urmă la turneul ITF de la arenele CFR Iaşi, Patrick CIORCILĂ (România), Giulio TORRONI (Italia), Claudio FORTUNA (Italia), românii Petru-Alexandru LUNCANU, Teodor-Dacian CRĂCIUN şi Răzvan SABĂU – care au mai jucat la Trofeul Municipiului Iaşi în anii anteriori, Lorenzo PAPASIDERO (Italia), Vadim ALEKSEENKO (Ucraina).
Pe lista alternativă (de aşteptare) sunt nominalizaţi un număr record de 150 tenismeni, din România, Italia, Austria, Muntenegru, Germania, Franţa, Slovacia, Spania, Argentina, Serbia, Chile, Bulgaria, Polonia, Marea Britanie, Israel, Ucraina, Rep. Moldova, Australia, printre ei fiind şi ieşenii Bogdan Ionuţ Apostol, Teodor Leahu, George Cosmin Prisăcaru şi Sorin Roşca. Mai sunt în “aşteptare” alte nume binecunoscute din tenisul românesc, precum Costin PAVĂL, Andras SZEKELY, Vasile-Alexandru GHILEA, Dragoş DIMA, Alexandru Cătălin MARASIN, Robert COMAN, Andrei Ştefan APOSTOL, Alexandru-Daniel CARPEN, Ioan FARCAŞ, Teodor Nicolae MARIN, Vasile ANTONESCU, Ştefan VINŢI, Nicolae FRUNZĂ, Luca George ŢAŢOMIR, Andrei COCIAŞU, Tudor Cristian ŞULEA, Patrick GRIGORIU, Mihăiţă Daniel DAMIAN, Vlad Victor CORNEA, Cătălin FIFEA, Marius FROSA, Radu Matei LUPU, Bogdan URSU, Artur CULICOVSCHI, Tudorel SANDU, Iustin BACIU, Teodor APOSTU etc.
Directorul turneului din circuitul internaţional futures este antrenorul Vergil Aghion (CS CFR Iaşi), iar supervisorul ITF este bucureşteanul Mihai Dumitrescu. Cele două finale, de dublu (din 16 august) şi simplu (din 18 august) vor putea fi vizionate înregistrat pe postul de televiziune TELE M Iaşi, chiar în ziua disputării lor. Accesul spectatorilor la arenele de tenis CFR Iaşi, din Şoseaua Naţională nr. 7-9, este liber pe durata turneului. În perioada 9-18 august 2013, turneul masculin de tenis de 15.000 dolari de la Iaşi este la concurenţă în circuitul mondial ITF cu turneele de aceeaşi valoare de la Appiano (Italia), Bydgoszcz (Polonia), Minsk (Belarus), Tianjin (China), Calgary (Canada), Bogota (Columbia).
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu