joi, 1 mai 2014

Cinci medalii la nivel naţional pentru popicarii nevăzători ieşeni


Daniela Şoldan

Timp de două zile, pe 29 şi 30 aprilie, arena cu 6 piste “Electromureş Romgaz” din Tg. Mureş a găzduit Campionatele Naţionale de popice pentru popicarii nevăzători. Printre participanţi s-au aflat şi popicarii de la Asociaţia de Nevăzători Iaşi, conduşi de pe “banca tehnică” de Rădiţa Oneţ-Apostol, fostă handbalistă la TEROM Iaşi în anii din urmă.
Asociaţia de Nevăzători Iaşi a participat cu o echipă masculină la întrecerea mureşeană şi cu 8 popicari în întrecerile individuale de la categoriile de acuitate vizuală B1, B2 şi B3. Din echipa ieşeană au făcut parte lansatorii George Mazuru, Ioan Popa, Emilian Postolache, Ioan Ursu, Vasile Ursu, Daniela Şoldan, Valentina Ivaşcu şi Roxana Munteanu.
În întrecerea masculină pe echipe, formaţia ieşeană a ocupat locul 3 pe podium şi a cucerit o preţioasă medalie de bronz, în componenţa George Mazuru, Ioan Popa, Emilian Postolache, Ioan Ursu. Pe locul 2 s-a clasat echipa din Bacău, iar pe locul 1 gazdele din Târgu Mureş.
În întrecerea individuală de la categoria B2 feminin, ieşeanca Daniela Şoldan s-a clasat pe prima treaptă a podiumului, devenind campioană naţională, cu o performanţă de 1266 p.d. (644 p.d. + 622 p.d.). Tot Daniela Şoldan s-a clasat pe locul 2 la categoria B2 general (masculin + feminin), spre “uimirea” multor popicari din întrecerea masculină care au rămas pe dinafara podiumului !
Alte medalii cucerite de Asociaţia de Nevăzători Iaşi au fost: Valentina Ivaşcu (bronz – locul 3 la categoria B2 feminin) şi George Mazuru (bronz, locul 3 la categoria B2 masculin).
În final, Asociaţia de Nevăzători Iaşi s-a întors de la “Naţionalele” de la Târgu Mureş cu o zestre de 5 medalii, dintre care 1 de aur, 1 de argint şi alte 3 de bronz.
Ieşeanul Emilian Postolache a fost şi el foarte aproape de podium la categoria B3 masculin, unde s-a clasat pe un onorant loc 5, după ce a avut spre finalul turneului o serie consecutivă de 4 “nouari”, cu menţiunea că fiecare popicar nevăzător lansează în concurs 120 bile la plin, cu 30 bile pe fiecare pistă de concurs.
La festivitatea de premiere de la Târgu Mureş a fost prezentă şi Maria Popescu, preşedinta FR Popice-Bowling.
La finalul turneului, din tabăra ieşeană am consemnat următoarele declaraţii:
- Rădiţa Oneţ-Apostol: “Sunt foarte mulţumită de rezultatele obţinute de popicarii ieşeni la Naţionalele de la Târgu Mureş, unde am avut şi câţiva debutanţi, care au concurat foarte bine. Mă bucură succesul Danielei Şoldan, care a prins din nou lotul naţional al României, pentru Europene din luna iunie, din Polonia. Felicitări tuturor sportivilor !”;
- Daniela Şoldan: “Eu am o deviză în viaţă, care este aceeaşi şi în sport: dacă vrei poţi şi trebuie să lupţi până la capăt pentru reuşită ! Chiar dacă eşti învingător sau învins, tot sportiv te numeşti şi acest lucru trebuie să fie înţeles de toată lumea ! La Târgu Mureş am avut adversare puternice la categoria B2, pe Livia Herciu, din Sibiu şi pe colega Valentina Ivaşcu. Rezultatul final a fost strâns, diferenţa dintre noi nu a fost mare şi a fost o luptă frumoasă pentru podium !”;
- Ioan Popa: “Am cucerit o medalie de bronz pe echipe, am tras tare pentru această medalie şi am fost mereu o echipă. Mulţumesc tutuor colegilor pentru efortul depus !”.
Începând cu 8 iunie 2014, Campionatele Europene de popice pentru nevăzători se vor derula în Polonia, acolo unde va fi prezentă şi ieşeanca Daniela Şoldan, componentă de bază a echipei României şi în anii din urmă.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu