luni, 12 mai 2014

S-au lansat primele bile la Cupa Mondială de popice de la Brno


Sursa foto: CM popice Brno

În oraşul Brno, din Cehia, duminică a avut loc festivitatea de deschidere a Cupei Mondiale de popice pentru tineret (U 18, ediţia a IX-a), competiţie de debut care prefaţează Campionatele Mondiale de popice pentru juniori (U 23) şi seniori.
La “U 18”, delegaţia României este alcătuită din sportivii Erdos Renata (Electromureş Romgaz Tg. Mureş) şi Radu Balaban (cu dublă legitimare Inter Petrila-CFR Olimpia ACB Iaşi), care vor concura în proba individual clasic şi tandem mixt. Sunt prezenţi la Brno în această perioadă şi Remus Antimirescu (antrenor federal şi antrenor la CFR Olimpia ACB Iaşi) şi Constantin Stamatescu (secretarul general al FR Popice-Bowling).
La festivitatea de deschidere, purtătoarea drapelului României a fost Erdos Renata, aleasă recent “MISS” în cadrul turneului final al Campionatelor Naţionale feminine desfăşurate la arenele CFR Iaşi. Au mai fost prezenţi la ceremonia de deschidere din Sala Vodova din Brno, transformată acum într-o superbă arenă de popice cu 8 piste de joc, cehii Petr Vanura şi Jiri Jancalek (vicepreşedintele NBC) care au adresat cuvinte de salut şi bun venit participanţilor. Noile piste de joc au fost omologate de croatul Milan Baricevic, şeful arbitrilor de popice la nivel internaţional, iar luni dimineaţa, pe 12 mai, s-a dat startul în proba individual clasic la categoria de vârstă tineret (U 18).
Tot la “U18”, recordurile mondiale la 120 bile lansate sunt deţinute de Sina Beisser (Germania) – 659 p.d. (la feminin), respectiv Daniel Devenyi (Ungaria) – 670 p.d. (la masculin).
Arbitrul principal al Cupei Mondiale de la Brno este Milan Mitrovic (Slovenia, cel care a arbitrat meciul KK Zapresic-CFR Olimpia ACB Iaşi la ultima ediţie din Liga Campionilor), ajutat de arbitrii Ralf Westhaus (Germania) şi Dragoslav Stikovac (Serbia, care vorbeşte destul de bine şi româneşte !). Proba individual clasic a debutat astăzi, la 10.00 (ora României), România fiind reprezentată de Erdos Renata (la fete) şi Radu Balaban (la băieţi). La ora 11.10 (ora României) vor intra pe pistele de concurs şi sportivii români, Erdos Renata pe pista 1, iar Radu Balaban pe pista 8. În aceeaşi serie vor mai concura BACHERT Jana-Sophi (Germania), SEDLAR Klara (Croaţia) şi LJUBENKOVIC Kristina (Serbia), respectiv POSCH Alex (Italia), KUJUNDZIC Alen (Serbia) şi BRANCSEK JANOS (Ungaria). Hai ROMÂNIA !
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu