vineri, 9 mai 2014

UMF “Grigore T. Popa” Iaşi, în luptă pentru trofeu la fileul tenisului universitar



În perioada 9-11 mai, la Bucureşti se desfăşoară turneul final al Campionatului Universitar de Tenis. La conferinţa de presă de deschidere a competiţiei au fost prezenţi Călin Ile - fondator Student Sport, Alex Berbec - responsabil tenis Student Sport, Ruxandra Simion - Centrul de proiecte educaţionale şi sportive pentru copii şi tineret din partea Primăriei Municipiului Bucureşti, Mihai Pleşiţă – din partea Federaţiei Române de Tenis, Alina Tecşor, Andrei Pavel, Adrian Ungur. La şedinţa tehnică a fost stabilit programul turneul final al tenisului universitar, printre echipele participante fiind şi cea a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” din Iaşi, cea care a câştigat zona Moldovei, la turneul organizat la arenele CFR Iaşi în perioada anterioară, dar şi cea a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.
Echipa UMF Iaşi va avea următoarea alcătuire:
- Mirela-Mădălina Roşca (22 de ani), studentă în anul II la Facultatea de Bioinginerie. Joacă tenis de la vârsta de 8 ani la “Tenis Club Micul AS Iaşi” şi este clasată în primele zece la toate competitiile naţionale. De la vârsta de 17 ani este antrenoare de copii, ajungând în 2013 pe locul 5 pe ţară.
- George-Cătălin Moroşan (22 de ani), student în anul II la Facultatea de Medicină Generală. Joacă tenis de la vârsta de 9 ani la “Tenis Club Roman”. Între anii 2001 şi 2006 a fost pe locul 30 pe ţară. Se mută apoi la Timişoara pentru 5 ani, unde în 2010 joacă Finala Campionatului Naţional. A câştigat şi câteva turnee international, la Sofia, Paris, Budapesta, Germania.
- Bogdan Anton-Prisăcariu (41 de ani, căpitan nejucător), este asistent universitar doctorand în cadrul catedrei de Educaţie Fizică. Pregăteşte grupele de tenis de câmp, tenis de masă, fotbal, volei, baschet de la UMF Iaşi, participând la aproape toate competiţiile universitare.
La turneul zonal de la arenele CFR Iaşi, UMF Iaşi s-a luptat cu alte trei echipe universitare din Iaşi şi a învins detaşat atât la individual cât şi la dublu. Scorurile finale în favoarea UMF Iaşi au fost 3-0 şi 3-0 cu cele două echipe de la USAMV Iaşi şi 2-1 cu UAIC. La turneul ieşean, la UMF a evoluat şi tenismenul Cornel Mircea, înlocuit acum la turneul final de la Centrul Naţional de Tenis Bucureşti de George-Cătălin Moroşan.

* Prima victorie pentru UMF Iaşi

La turneul final de la Bucureşti participă patru echipe universitare, iar Iaşul are două reprezentante: UMF Iaşi, UAIC Iaşi (care a înlocuit echipa profesionistă a Universităţii Spiru Haret din Bucureşti, formată din Daniel Alex Carpen şi Raluca Platon, plecată la un turneu în Europa), Universitatea Babes Bolyai Cluj şi Universitatea Constantin Brâncuşi Tg. Jiu. 
Vineri, pe 9 mai, în prima etapă s-au disputat partidele: Universitatea Constantin Brâncuşi Tg. Jiu – Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iaşi 3-0 şi Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” Iaşi - Universitatea Babes Bolyai Cluj 3-0. După cum ne-a declarat de la faţa locului Bogdan Anton-Prisăcariu, la feminin, medicinista Mirela Mădălina Roşca a câştigat cu 6-0, 6-0 la Christa Dobrău, la masculin George-Cătălin Moroşan s-a impus în faţa adversarului clujean Cristian Rus cu 6-0, 6-2, iar la dublu mixt ieşenii au câştigat cu 6-2, 6-0.
În schimb, universitarii ieşeni de la UAIC au pierdut toate partide susţinute, astfel: Beatrice Păduraru - Ana Maria Radu 2-6, 5-7; Gabriel Buzatu - Ştefan Pitian 0-6, 1-6; Păduraru / Buzatu - Radu / Pitian 3-6, 0-6. 
Celelalte etape ale turneului final sunt:
- Sâmbătă (de la oea 10.00, pe primele două terenuri de la CNT Bucureşti): UMF Iaşi – UAIC Iaşi (un derby ieşean) şi Tg. Jiu – Cluj;
- Duminică: UAIC – Cluj şi UMF Iaşi – Tg. Jiu (probabil marea finală a competiţiei).
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu