vineri, 22 august 2014

CFR Olimpia ACB Iaşi va participa în Cupa Europei la popice


Bogdan Tudorie - record personal 629 p.d.

* Competiţia va avea loc la Varazdin (Croaţia), în perioada 29 septembrie-4 octombrie 2014.

România va participa anul acesta în cupele europene de popice cu numai 4 echipe, acestea fiind CFR Cluj – la Cupa Mondială din Austria, CFR Olimpia ACB Iaşi – la Cupa Europei din Croaţia şi Electromureş Tg. Mureş – la Cupa NBC din Germania (la masculin), respectiv Electromureş Romgaz Tg. Mureş – la Cupa Europei din Croaţia (la feminin).
În întrecerea masculină din Cupa Europei, din localitatea croată Varazdin, în intervalul 29 septembrie – 4 octombrie vor participa 14 echipe, primele cinci urmând a merge mai departe în Liga Campionilor.
Echipele participate sunt următoarele:
- AUSTRIA -  SK Wessely Dämmtechnik Neunkirchen;
- BOSNIA-HERŢEGOVINA: KK "KNIN REVITA" Banja Luka;
- CROAŢIA: KK Zadar;
- CEHIA: SKK Rokycany;
- FRANŢA: Bowling Classic Dijon Cote d´Or;
- GERMANIA: SKC Victoria 1947 Bamberg;
- UNGARIA: Zalaegerszegi TK FM Vas;  
- MACEDONIA: KK "GTC" Skopje;
- MUNTENEGRU: KK "ALUMINIJUM" Podgorica;
- POLONIA: KS "Alfa-Vector" Tarnowo Podgorne;
- ROMÂNIA: CS CFR Olimpia ACB Iaşi;
- SLOVENIA: KK Triglav Kranj;
- SERBIA: NIS-PUT Nis
- SLOVACIA: ASK INTER Bratislava.
Doar şase echipe şi-au manifestat dorinţa de a participa ulterior, în cazul ocupării unui loc în primele cinci, în Liga Campionilor, acestea fiind vicecampioanele naţionale din Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Cehia, Polonia, România (CFR Olimpia ACB Iaşi) şi Serbia.
Totuşi, dacă în primele cinci clasate la finalul Cupei Europei de la Varazdin vor fi şi unele echipe care nu şi-au manifestat dorinţa de a evolua ulterior în Liga Campionilor, locurile acestora vor fi ocupate de echipele clasate de la locul 7 în jos din Cupa Mondială, nicidecum echipele clasate de la locul 5 în jos din Cupa Europei. Astfel, CFR Olimpia ACB Iaşi nu este cu nimic avantajată în acest caz, elevii lui Remus Antimirescu trebuind efectiv să ocupe efectiv un loc în primele cinci clasate pentru a evolua ulterior în Champions League, care este şi obiectivul formaţiei moldave la competiţia din Croaţia.
Pentru Cupa Europei de la Varazdin, echipa CFR Olimpia ACB Iaşi a înscris în concurs un lot alcătuit din 9 lansatori, aceştia fiind Antimirescu Remus (41 ani), Cercel Ion (27 ani), Ciurdea Costică (46 ani), Cucu Iulian Gabriel (40 ani), Hordilă Ioan (44 ani), Manea Mănel (49 ani), Opincă Florin (35 ani), Tudorie Bogdan (21 ani), Veres Gyula (46 ani).
Oficialii echipei ieşene sunt Remus Antimirescu (antrenor-jucător), George-Radu Pipa (preşedintele CS CFR Iaşi), Dan Teodorescu (directorul sportiv şi ofiţerul de presă al CS CFR Iaşi), Vasile Ţidularu (co-preşedintele secţiei de popice al CS CFR Iaşi), Gheorghe Zăgreanu (fost arbitru internaţional şi translator de limba germană, limba oficială în cadrul NBC).
 
* Campionatul intern de popice va debuta pe 6 septembrie 2014

În Campionatul Naţional de popice din România întrecerea pentru un nou sezon competiţional va debuta pe 6 septembrie 2014, cu patru echipe la seniori şi doar două la senioare. Ele sunt: CFR Cluj, CFR Olimpia ACB Iaşi, Inter Petrila şi Electromureş Tg. Mureş – la masculin, respectiv Conpet Petrolul Ploieşti şi Electromureş Romgaz Tg. Mureş – la feminin.
În Campionatul Naţional pentru echipele de tineret (U 23) situaţia este puţin mai “roză”, deoarece în întrecerile interne participă 4 echipe feminine şi alte 9 masculine. Componenţa seriilor alcătuite pe criterii geografice se prezintă astfel:
FEMININ:
- Seria I: Electromureş Romgaz Tg. Mureş, Siderurgica Hunedoara;
- Seria a II-a: Conpet Petrolul Ploieşti, Rapid Bucureşti.
MASCULIN:
- Seria I: Siderurgica Hunedoara, Clubul Sportiv al Oraşului Tălmaciu, Inter Petrila, CS Atletic Fieni;
- Seria a II-a: CFR Cluj & CSM Câmpia Turzii; CSM-UNIO Satu Mare, Electromureş Tg. Mureş;
- Seria a III-a: CFR Olimpia ACB Iaşi (campioana naţională a ultimelor şase ediţii), ICMRS Galaţi.
Sunt programate patru turnee-etapă în acest an, primul urmând a se disputa pe 27 septembrie 2014.
Va mai fi şi Cupa României pentru echipele de seniori / senioare, cu etape tip turneu programate în acest an la Tg. Mureş (13 septembrie), Iaşi (1 noiembrie) şi Petrila (15 noiembrie).
În perioada 6-9 noiembrie 2014, la Ploieşti, este programată şi întrecerea Campionatului Naţional de popice pentru seniori şi senioare, la individual clasic, tandem şi sprint.
Dar până atunci, în zilele de 29 şi 30 august 2014, la Cinciş, în judeţul Hunedoara, va avea loc turneul final al Campionatului Naţional de popice pentru veterani (seniori +50 ani), acolo unde va fi prezentă şi actuala vicecampioană naţională CFR Olimpia ACB Iaşi, căpitanul de echipă fiind Vasile Ţidularu.
DAN TEODORESCU


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu