joi, 21 august 2014

Premieră teatrală şi expoziţie de arte vizuale la Clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă


Râpa Galbenă din Iaşi

În regia lui Emil Gnatenco, luni, pe 25 august 2014, de la ora 17.00, în sala mare de spectacole a clubului CFR Iaşi de la Râpa Galbenă va avea loc premiera piesei „Almost, Maine”, de John Cariani. Într-o noapte de iarnă cu multe grade sub zero, locuitorii din localitatea Almost, din statul american Maine, trec prin multe momente de dragoste cu năbădăi, cu multe câlcâie aprinse sau inimi sfărâmate ! Zeul AMOR străpunge multe inimi pe toată durata piesei, din distribuţia ei făcând parte tinerii ieşeni Mădălina Florea, Ioana Andrei, Andreea Lungu, Dragoş Maftei, Arun Cotic, Vlad Mocanu. 
”Sunt multe secvenţe de artă teatrală autentică şi de mare interes, unde vrem să demonstrăm că trupa noastră poate atrage multe aplauze. Pe viitor suntem invitaţi să participăm la Festivalul Internaţional de teatru Grigore Vasiliu-Birlic de la Fălticeni, apoi la Zilele oraşului Medgidia. Vrem să onorăm toate invitaţiile şi să demonstrăm că la clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă există mereu o trupă de teatru performantă”, ne-a declarat în avanpremiera spectacolului de lunea viitoare regizorul Emil Gnatenco.
Înainte de spectacolul de teatru propriu-zis va avea loc şi vernisajul unei expoziţii internaţionale de arte vizuale, denumită “Europa văzută de la Râpa Galbenă”, expozanţii fiind Gabriela Cucinschi şi Ovidiu Cucinschi (pictură), respectiv Eduard Mattes (din Israel), Robert Barth (din Germania) şi Dan Teodorescu (fotografie artistică şi de reportaj).
Prezentarea expoziţiei va fi făcută de Paul Zamfir, directorul Clubului CFR Iaşi de la Râpa Galbenă, intrarea spectatorilor la cele două evenimente fiind liberă.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu