Sursa foto: CS Navobi Iaşi |
Luni 28 iulie, fotbalistele de la CS Navobi Iaşi au revenit pe
terenul de antrenament. Echipa ieşeană a retrogradat la finalul sezonului
trecut în Liga I şi va reîncepe un nou campionat în Seria I, alături de
echipele Armonia Dolheşti, Măgura Bacău, Viitorul Buzău, Oţelul Galaţi şi
Selena Constanţa. Formaţia CSM Paşcani a depus dosarul de înscriere şi aşteaptă
verdictul din partea FRF pentru a evolua şi ea în Seria I din Liga I de fotbal
feminin.
După cum au menţionat conducătorii grupării CS Navobi, obiectivul formaţiei ieşene este revenirea în Superligă, care din ediţia viitoare va avea 10 formaţii, faţă de 8 câte are în acest sezon.
În Seria a II-a din Liga I vor participa echipele Independenţa Baia Mare, CSŞ Târgovişte, Olimpia UT II Cluj, Ladies Tg. Mures, Viitorul Reghin, Vasas Femina Odorheiul Secuiesc, urmând ca Victoria Craiova şi FC Oltenia Craiova să se înscrie şi ele în competiţie.
Din cele două serii din Liga I vor promova direct echipele clasate pe primul loc, urmând ca cele de pe locul 2 să dispute un joc de baraj, astfel: locul 2 din Seria I - locul 7 din Superligă şi locul 2 din Seria a II-a - locul 8 din Superligă.

Revenind la echipa CS Navobi Iaşi, faţă de lotul din sezonul
trecut, echipa din Dealul Copoului a pierdut două jucătoare, Roxana Prodan
plecând în Italia, iar Justine Prata a revenit în SUA unde îşi va continua
studiile universitare. Formaţia ieşeană a promovat însă câteva jucătoare tinere
de la propria echipă de junioare şi de la “satelitul” AS Miron Costin Roman. Pe
lângă acestea, vor veni la CS Navobi Iaşi Caitlin Noel Puraci, care a revenit
din SUA, Teodora Plăcintă (de la Armonia Dolheşti – jud. Suceava), dar şi alte
câteva jucătoare consacrate de la echipele feminine din ţară, care sunt în
negocieri cu gruparea din Copou.
În staff-ul echipei ieşene au mai venit Sorin Comisu - antrenor cu portarii, preparatorul fizic Adelin Tălmăcel şi Larisa Ambrosie, antrenoarea de la echipa de junioare.
* Portarul Tătăruşanu a sosit în Dealul Copoului
În acest moment, lotul echipei CS Navobi Iaşi este următorul:
- Portari: Cojocaru Cătălina, Tătăruşanu Ana (promovată de la junioare), Petraru Mădălina (transferată de la Roman), Matei Diana.

- Fundaşi: Ambrosie Larisa, Caia Maria Magdalena, Gheorghiţă
Aura, Puraci Noel Caitlin (revenită din SUA), Scorţanu Andreea, Ciobanu Ştefana,
Cojocia Olivia Andreea (promovată de la junioare), Gheorghiu Francesca
(promovată de la junioare), Zamfir Iulia Adalmina (promovată de la junioare),
Borş Bianca (transferata de la Roman).
- Mijlocaşi: Havristiuc Lidia, Ghebănoaei Mihaela, Ioja
Mihaela (transferata de la Roman), Gangal Rahela, Foia Ana, Ilaş Georgiana,
Luchian Andreea (promovată de la junioare).
- Atacanti: Ciubotariu Artimeza, Barău Andreea, Grigoraş
Andreea, Plăcintă Teodora (transferată de la Armonia Dolheşti), Musteaţă Corina,
Moraru Manuela (transferată de la Roman).
- Staff tehnic: Ambrosie Adrian – manager, Ilaşcă Ilie Andrei – antrenor principal, Tălmăcel Adelin – antrenor-preparator fizic, Ambrosie Larisa – antrenor secund, Comisu Sorin – antrenor cu portarii, Mihăila Eduard şi Ambrosie Lucian – medici, Ambrosie Cristian – director sportiv.

Sponsorii, partenerii şi colaboratorii CS Navobi Iaşi sunt:
UEFA, FRF, AJF, DJST, ISJ, dar şi Fundatia Sportului Ieşean, Quartz Matrix,
Charity Cup, Pieta, Biocomp, Motel Bucium, Smart Invest, Medieval Gurmand,
Palas.
DAN TEODORESCU
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu