sâmbătă, 9 august 2014

Italianul Cristian Hărcilă a devenit major la arenele de tenis CFR Iaşi


Vesselina Doneva (Bulgaria) - supervisor ITF
Cristian Hărcilă (Italia)

În intervalul de timp 9-17 august 2014, arenele CFR Iaşi găzduiesc turneul internaţional masculin de tenis denumit Trofeul Municipiului Iaşi, cu premii totale de 15.000 dolari. Turneul ieşean, care face parte din calendarul mondial ITF, este organizat de Clubul Sportiv CFR Iaşi, în parteneriat cu Federaţia Română de Tenis şi Primăria Municipiului Iaşi.
Sâmbătă, pe tabloul de calificări al competiţiei s-au disputat 16 meciuri din turul I şi turul al II-lea, cu implicarea şi a sportivilor ieşeni de la cluburile TC Coreco şi TC Micul AS, numai că, fiind încă “cruzi” în turneele internaţionale, ei au pierdut întâlnirile susţinute, în aceast postură fiind Radu Săndulescu, Alexandru Maxim şi Ciprian Onufrei.
Mai mult chiar, Ciprian Onufrei nu a câştigat nici un game în faţa italianului Cristian Hărcilă, care astăzi şi-a aniversat majoratul la arenele CFR Iaşi, când a împlinit 18 ani. Născut în Italia şi locuind la Roma, cu tată român şi mamă italiancă, Cristian Hărcilă a învăţat foarte bine şi româneşte, dar nu din familia sa din Italia, ci de la bunicii din România, acolo unde şi-a petrecut mai multe vacanţe ! “Mă bucur că am început cu bine turneul de la Iaşi, unde am mai fost şi anul trecut. Victoria a venit chiar în ziua mea de naştere şi chiar în ziua când am împlinit 18 ani. Mă simt bine în România, de fapt îmi este acum mai uşor să vorbesc româneşte decât italiana, deşi acasă la mine, la Roma, vorbim în familie doar în italiană, deoarece tatăl meu trăieşte în Italia de 27 ani ! Eu am învăţat limba română la bunicii mei de la ţară, deoarece, când mă jucam acolo cu copiii din vecini eu nu înţelegeam nimic la început, din ce spunea ei. Atunci m-am ambiţionat foarte mult şi am învăţat şi româneşte, o limbă care mă ajută foarte mult în turneele de tenis pe care le joc de doi ani în România. Aici, la Iaşi, mă simt ca acasă şi vreau să mă înscriu şi în proba de dublu, să vedem dacă pot ajunge pe tabloul principal la dublu !”, ne-a declarat Cristian Hărcilă.
În cele 16 meciuri programate astăzi, la arenele CFR Iaşi, sub coordonarea supervisorului ITF Vesselina Doneva (Bulgaria) şi a arbitrilor de talie internaţională Dumitru Bucur (din Bucureşti) şi Dan Bosoiu (Iaşi), rezultatele au fost:
TURUL I:
- Florin-Silviu BARBU - Luca George ŢAŢOMIR 2-6, 0-6;             
- Vlad Corneliu POP - Tudorel SANDU 4-6, 6-4, 6-1;           
- Ciprian ONUFREI - Cristian HĂRCILĂ (Italia) 0-6, 0-6;               
- Radu SĂNDULESCU - Cosmin ONŢICĂ 1-6, 0-6;
- Ştefan CĂŞUNEANU - Rareş Florin MERCEAN 1-6, 0-6;            
- Mihai Laurenţiu BĂLAŞA - Radu Matei LUPU 4-6, 0-6;               
- Vlad Nicolae CĂTĂLINOIU - Vlad PROTOPOPESCU 1-6, 1-6;             
- Angel Ştefan RÂŞCU - Sergiu Ioan BUCUR 7-5, 7-6 (1);              
- Tudor BILCIURESCU - Radu Andrei STELIAN 1-6, 3-6;            
- Toni STANCA - Andreas BRACACI 4-6, 5-7;        
- Tudor GHENEA - Roberto CHIRILĂ 2-6, 2-6;      
- Ilie BABINCIUC (Rep. Moldova) - Alexander COZBINOV (Rep. Moldova) 1-6, 6-4, 1-6.        
TURUL al II-lea:
- Marian Petre PRĂJESCU (CS Atletic Roman, cu wild-card din partea CS CFR Iaşi) - Radu Ioan POPA 6-2, 6-1;              
- Alexandru MAXIM - Andrei PĂTRUI [9] 3-6, 2-6;            
- Marius FROSA - Ethan TULLIANI (Australia) 6-0, 6-2;   
- Artur CULICOVSCHI - Tudor BURGHELEA 6-1, 6-1.
Duminică, începând cu ora 10.00, arenele de tenis CFR Iaşi găzduiesc ultimele 12 meciuri din turul al II-lea al calificărilor, cele mai importante partide fiind: Dragoş Dima (nr. 1, cu wild-card din partea CS CFR Iaşi) – Luca George Ţaţomir, Andras Szekely (nr. 2) – Rareş Florin Mercean, Mircea Alexandru Jecan (nr. 3) – Roberto Chirilă, Teodor Nicolae Marin (nr. 4) – Radu Matei Lupu, Teodor Leahu (nr. 5 – ieşeanul nostru din Tomeşti) – Vlad Corneliu Pop, Cătălin Fifea (nr. 6) – Vlad Protopopescu, Călin Manda (nr. 7) – Angel Ştefan Râşcu, Andrei Crapcenco (nr. 8) –Alexander Cozbinov (Rep. Moldova), dar şi Cosmin Onţică – Flavian Butnaru (TC Coreco Iaşi, cu wild-card din partea CS CFR Iaşi) şi Cristian Hărcilă (Italia) – Dan Alexandru Tomescu, Radu Andrei Stelian – Rareş Ispas, Andreas Bracaci – Ioan Farcaş. 
Luni, pe 11 august, vor avea loc cele 8 finale din calificări, câştigătorii urmând a promova pa tabloul principal de simplu.
Tot luni vor avea loc tragerile la sorţi de pe tablourile principale de simplu şi dublu, dar şi conferinţa de presă oficială a turneului (ora 17.00), de la restaurantul CS CFR Iaşi, din incinta bazei sportive cu acelaşi nume, din Şoseaua Naţională nr.7-9.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu