* Din lotul tricolor face parte şi jucătoarea Rahela Gangal, de la CS Navobi
Iaşi.
Naţionala României de fotbal feminin (sursa foto: FRF) |
Naționala feminină a României se pregătește de ultimele două jocuri din Preliminariile Campionatului Mondial, turneu final care va fi organizat anul viitor în Canada. România joacă sâmbătă, 13 septembrie, cu Spania și miercuri, 17 septembrie, împotriva Estoniei.
Echipa noastră se află acum pe locul patru, dar cu un meci mai puțin disputat față de Cehia, ocupanta locului trei, poziție devenită obiectivul României pentru acestă competiție.
După opt meciuri, România a adunat 11 puncte și are ca obiectiv locul trei. Poziție care i-ar asigura clasarea în urna a treia valorică la tragerea la sorți pentru viitoarea ediție a Preliminariile Campionatului European.
Pentru fetele nostre au mai rămas de disputat două meciuri, ambele acasă, programate pe stadionul Emil Alexandrescu din Iași. România - Spania va fi pe 13 septembrie, iar România - Estonia pe 17 septembrie. Cele două meciuri sunt programate la ora 17.00.
Meciul cu Spania va fi arbitrat de Linn Andersson, din Suedia, iar cel cu Estonia va fi condus de Aneliya Sinabova, din Bugaria.
În precedentele opt jocuri, tricolorele au obținut următoarele rezultate:
Macedonia - România 1-9, Italia - România 1-0, România - Cehia 0-0, Spania - România 1-0, România - Italia 1-2, Cehia - România 0-0, Estonia - România 0-2 și România- Macedonia 6-1.
Din grupă, au mai rămas de disputat următoarele partide:
- Sâmbătă (13 septembrie): România – Spania (ora 17.00) şi Italia- Estonia (ora 21.00);
- Miercuri (17 septembrie, ora 17.00): Italia - Macedonia, Cehia - Spania și România - Estonia.
CLASAMENTUL GRUPEI SE PREZINTĂ ASTFEL:
1. Spania 8 7 1 0 39-2 22
2. Italia 8 6 1 1 29-5 19
3. Cehia 9 4 2 3 21-17 14
4. ROMÂNIA 8 3 2 3 18-6 11
5. Estonia 8 1 1 6 5-29 4
6. Macedonia 9 0 1 8 6-59 1
Antrenorul principal, Maria Delicoiu, a convocat 18 jucătoare pentru meciurile cu Spania și Estonia, iar reunirea a avut loc la Iași.
Pentru cele două partied internaţionale din Dealul Copoului, lotul României la fotbal feminine este următorul:
- Portari: Andreea Părăluță (FC Tg. Mureș) și Mirela Ganea (Olimpia Cluj).
- Fundași: Anamaria Gorea (FC Tg. Mureș), Andreea Corduneanu, Corina Corniciuc, Maria Ficzay, Florentina Olar, Adina Giurgiu (toate de la Olimpia Cluj) și Olivia Oprea (FC Sevilla).
- Mijlocași: Rahela Gangal (CS Navobi Iași), Raluca Sârghe (Belediyespor – Turcia), Ioana Bortan, Ștefania Vătafu, Mara Bâtea și Andreea Voicu (toate Olimpia Cluj).
- Atacanți: Alexandra Lunca, Mihaela Ciolacu și Cosmina Dușa (Belediyespor- Turcia).
* CSMS Iaşi, de două ori pe teren propriu
Tot pe stadionul din Copou, duminică, pe 14 septembrie, de la ora 16.00, în etapa a VII-a din Liga I de fotbal (masculin), CSMS Iaşi se va confrunta cu ASA Tg. Mureş, în direct pe Look Plus.
Dar până atunci, vineri, 12 septembrie, de la ora 18.00, Sala Polivalentă va găzdui partida de fotbal în sală (futsal) dintre CSMS Iaşi şi CS United Galaţi, un adevărat derby al Moldovei din cadrul etapei a II-a din Liga I.
(Surse: FRF şi Dan Teodorescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu