Ediţia a treia a festivalului „Umor fără frontiere în Ţara
de Sus”, de la Vama, din judeţul Suceava, s-a derulat în urmă cu câteva zile,
pe două secţiuni, Poezie Umoristică şi Epigramă. Manifestarea a fost organizată
de membrii marcanţi ai Cenaclului „Nectarie” Vama – Bucovina şi revista “Surâsul
Bucovinei” şi cei de la Asociaţia Liberă „Păstorel” din Iaşi, iar tematicele de
concurs au fost “Calităţi şi defecte” – pentru poezie umoristică şi “Linguşeala”
– pentru epigrame. Având calitatea de organizatori, membrii cenaclului din Vama
şi cei ai Asociaţiei Libere „Păstorel” din Iaşi nu au putut participa la
concursul din zona Bucovinei.
Directorul festivalului a fost dr. Sorin Cotlarciuc, autor de carte umoristică, dar şi popicar la echipa de veterani CFR Olimpia ACB Iaşi, fostă dublă campioană naţională în anii din urmă.
Preşedintele executiv al festivalului a fost Ioan Mugurel Sasu, fost şef de staţie CFR din zona Bucovinei, iar secretara manifestării a fost prof. ing. Cătălina Orşivschi.
Programul festivalului a cuprins şi dueluri “umoristice”, recitaluri de epigramă, iluzionism cu maestrul Vasile Vajoga, monologuri umoristice, un program artistic presărat cu surprize, vizite la obiectivele turistice din zonă şi banchetul festiv de la cabana Ionela, din Vama.
Au fost alături de participanţii festivalului umorului din judeţul Suceava, Primăria Comunei Vama şi Consiliul Local Vama, dar şi diverşi sponsori zonali. Printre cei prezenţi s-au mai aflat scriitorii ieşeni Vasile Larco, Vasile Vajoga (care este şi un foarte bun iluzionist), Emilian Marcu, Mihai Haivas, Valeriu Stancu, Nicolae Stancu, Val Talpalaru (cu relatări şi la Radio România Iaşi) etc. Prezent la manifestare, George Corbu, președintele Uniunii Epigramiștilor din România a menţionat: “Este un miracol ceea ce se întâmplă aici la Vama, unde este prezentă floarea umorului românesc. Felicitări organizatorilor şi participanţilor !”.
În final s-au acordat premiile concursului, care au constat în cupe, medalii, plicuri cu bani, diplome de participare, de onoare şi de excelenţă, dar şi alte premii speciale.

Preşedintele juriului a fost Vasile Larco, iar laureaţii din
acest an au fost:
-Poezie despre Bucovina: dr. Elis Râpeanu.
-Poezie umoristică: Premiul I - Ioan Petru Gârda; Premiul II
- Petronela-Vali Slavu; Premiul III - Petru Brumă. Menţiuni: Lucian Perța
şi Violeta Bratu.
- Epigramă: Premiul I - Ion Moraru; Premiul II - Gheorghe
Bâlici şi Violeta Urdă; Premiul III - Nicolae Bunduri şi Florin Rotaru. Mențiuni: Florina Dinescu, Mihai Sălcuțan,
Florian Abel, Elena Leah şi Grigore Chitul.
În final, directorul festivalului de la Vama, dr. Sorin Cotlarciuc, ne-a
declarat: “A fost ediţia a treia a festivalului de umor de la Vama, din perioada
5-7 februarie 2014, organizat de membrii cenaclului Nectarie. Au fost invitaţi
din toate forurile de conducere ale Uniunii Epigramiştilor din România, iar
participanţii au reprezentat toate oraşele din România unde se organizează
festivaluri de umor. Au fost prezenţi 60 de invitaţi din România şi Republica
Moldova. Spre deosebire de anii trecuţi, calitatea lucrărilor prezentate în
concurs a fost la nivel înalt şi foarte înalt, unele lucrări fiind chiar excepţionale.
S-a acordat şi o notă de 10, lucru foarte rar la un festival de umor. A fost o notă
de 10 unică, ca la Nadia Comăneci, la gimnastică, în anii din urmă. Am fost
nevoiţi să dublăm premiile la unele secţiuni, iar în total s-au acordat
premieri de circa 60 milioane de lei vechi !”.
După Festivalul internaţional de umor de la Vama, medicul stomatolog Sorin Cotlarciuc revine la vechea sa pasiune sportivă, popicele, şi va reprezenta echipa CFR Olimpia ACB Iaşi la prima etapă a Cupei României pentru veterani (seniori +50 ani) de la Târgu Mureş, din ziua de duminică, 14 septembrie 2014.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu