luni, 8 septembrie 2014

România a debutat cu dreptul în preliminariile EURO 2016


Gol Marica (Sursa foto: UEFA)

Naţionala de fotbal a României a învins Grecia cu scorul de 1-0 (1-0), duminică seara, pe stadionul ''Georgios Karaiskakis'' din Pireu, cu porțile închise, și a debutat cu dreptul în Grupa F a preliminariilor EURO 2016.
Golul victoriei a fost marcat de Ciprian Marica (min. 10), dintr-un penalty obținut de Alex Chipciu în urma unui duel cu Holebas. Victoria este cu atât mai mare cu cât tricolorii au jucat aproape o repriză în inferioritate numerică, Marica fiind eliminat în minutul 53 pentru două cartonașe galbene.
România a început bine meciul și și-a creat prima situație favorabilă în minutul 5, când Marica și-a făcut bine o minge în careu, dar a scăpat-o de sub control. Peste două minute (7), Maxim a tras de la distanță, dar a prins portarul Karnezis. În minutul 9, Chipciu a fost agățat de Holebas în careu, iar Ciprian Marica a transformat penalty-ul acordat: 0-1 ('10).
Tricolorii au continuat jocul bun, s-au apărat bine și au blocat aproape orice încercare ofensivă a gazdelor, încercând, totodată, ieșiri pe contraatac. Stancu (12) a amenințat și el poarta elenă, dar șutul s-a dus pe lângă poartă. Nici Maxim (36) nu a nimerit ținta, de la distanță, iar prima repriză s-a încheiat cu o situație bună a lui Dragoș Grigore, dar lovitura sa de cap a trimis mingea în brațele portarului Karnezis (45).

* Căpitanul Ciprian Marica, eliminat în repriza secundă !

Repriza secundă a început prost pentru echipa noastră, căpitanul României, Ciprian Marica, fiind eliminat pentru al doilea cartonaș galben (53): atacantul lui Konyaspor primise un avertisment în finalul primei reprize (45+2), pentru lovirea balonului după fluierul arbitrului, iar pe al doilea l-a încasat după o intervenție imprudentă asupra lui Samaris.
Grecii au crescut presiunea la poarta lui Tătărușanu, iar Diamantakos a avut o situație bună, în minutul 62, dar a șutat în plasa laterală din unghi. Samaris (65) a tras din afara careului, o minge respinsă de apărarea României, dar balonul s-a dus alături de poartă. Tătărușanu a fost atent la mingea deviată cu capul de Kone (77). Echipa lui Ranieri a avut cea mai mare ocazie în minutul 88, când Torossidis a reluat mingea în bara transversală, după o lovitură liberă bătută de Kone. Christodoulopoulos (90) și-a încercat și el șansa, dar balonul a ocolit poarta, la fel cum s-a întâmplat și la voleul lui Diamantakos (90+1).
Echipa lui Victor Pițurcă a obținut trei puncte foarte importante în cursa pentru turneul final din Franța și și-a luat, totodată, o revanșă după ce Grecia a eliminat echipa reprezentativă din barajul pentru CM 2014, cu 3-1 la Pireu și 1-1 la București.
Următorul meci al României va avea loc pe 11 octombrie, la București, cu Ungaria, când Marica nu va putea juca.

* Caseta tehnică

- Preliminariile EURO 2016 - Grupa F:
- Grecia — România 0-1 (0-1)
A marcat: Ciprian Marica (min. 10 - din penalty).
- Pireu, stadion ''Georgios Karaiskakis'': fără spectatori (cu porțile închise)
Au evoluat echipele:
- Grecia: Orestis Karnezis — Vasilis Torossidis, Sokratis Papastathopoulos, Kostas Manolas, Jose Holebas — Panagiotis Tachtsidis, Andreas Samaris (Panagiotis Kone ‘65) — Petros Mantalos (Lazaros Christodoulopoulos ‘65) — Dimitris Salpingidis (căpitan), Kostas Mitroglou, Georgios Samaras (Dimitris Diamantakos ‘46). Selecționer: Claudio Ranieri.
- România: Ciprian Tătărușanu — Gabriel Tamaș, Vlad Chiricheș, Dragoș Grigore, Răzvan Raț — Mihai Pintilii, Ovidiu Hoban (Andrei Prepeliță ‘84) — Alex Chipciu (Gabriel Torje ‘90), Bogdan Stancu, Alexandru Maxim (Gabriel Enache ‘68) — Ciprian Marica (căpitan). Selecționer: Victor Pițurcă.
- Arbitru: Mark Clattenburg; arbitri asistenți: Michael Mullarkey, Simon Beck; arbitru de rezervă: Simon Bennett; arbitri asistenți adiționali: Andre Marriner, Lee Probert (toți din Anglia).
- Delegat UEFA: Martin Sturkenboom (Olanda); observator UEFA pentru arbitri: Eugen Strigel (Germania).
- Cartonașe galbene: Samaris (17), Manolas (25), Pintilii (30), Torossidis (45+2), Marica (45+2, 53), Diamantakis (58), Kone (90+4), Tătărușanu (90+4).
- Cartonaș roșu: Marica (53).

* Rezultatele complete şi programul din preliminariile EURO 2016

Duminică, pe 7 septembrie, în preliminariile EURO 2014 s-au disputat partidele:
- Grupa D: Georgia – Irlanda 1-2, Germania – Scoţia 2-1, Gibraltar – Polonia 0-7.  
- Grupa F: Ungaria – Irlanda de Nord 1-2, Ins. Feroe – Finlanda 1-3, Grecia - România 0-1.
- Grupa I: Danemarca – Armenia 2-1, Portugalia – Albania 0-1. 
Celelalte jocuri din runda inaugurală au următorul program de disputare:
8 septembrie 2014:
- Grupa G: Rusia – Liechtenstein, Austria – Suedia, Muntenegru – Rep. Moldova.
- Grupa C: Luxemburg – Belarus, Spania – FYR Macedonia, Ucraina – Slovacia.
- Grupa E: Estonia – Slovenia, San Marino – Lituania, Elveţia – Anglia.
9 septembrie 2014:
- Grupa A: Kazakhstan – Letonia, Cehia – Olanda, Islanda – Turcia. 
- Grupa H: Azerbaijan – Bulgaria, Croaţia – Malta, Norvegia – Italia.
- Grupa B: Andorra – Ţara Galilor, Bosnia & Herţegovina – Cipru.
(Surse: Agerpres şi UEFA)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu