sâmbătă, 18 octombrie 2014

Actualitatea sportivă ieşeană: Penicilina pierde în faţa campioanelor de la Ştiinţa Bacău


Sursa foto: Sport Bacaul
Etapa a doua a Diviziei A1 de volei feminin a programat sâmbătă meciul Ştiinţa Bacău – Penicilina Iaşi 3-0 (25-19, 26-24, 25-13). Primele două acte ale disputei găzduite de Sala Sporturilor din Bacău au fost destul de echilibrate, dar gazdele şi-au tăiat partea leului în urma unui joc bun la fileu, bazat de experienţă şi mobilitate, dar şi printr-o apărare eficientă în linia a doua. Setul al treilea a fost la discreţia elevelor lui Florin Grapă, care au terminat victorioase după o evoluţie bună în faţa unei echipe tinere şi ambiţioase, care ar putea încurca multe formaţii în acest sezon.
Într-un meci arbitrat de nemţenii Cristian Botezatu şi Cristian Ouatu, au evoluat echipele:
- Știința Bacău: Sabina Moisă - Ioana Baciu, Anastasia Harelik, Denisa Rogojinaru ,  Alexandra Badea, Alexandra Sobo - Mihaela Albu (libero). Au mai jucat: Olena Novgorodchenko, Yuliya Stoyanova și Crina Bălțatu. Antrenor: Florin Grapă.
- Penicilina Iaşi: Mihaela Stângă - Daniela Popovici, Ana Maria Ursachi, Liliana Curcă, Ana Maria Berdilă, Melinda Sipoș - Diana Studineanu (libero). Au mai evoluat: Simona Mocanu și Maria Fîcă. Antrenori: Rareș Puni şi Tatiana Popa.
În etapa viitoare, pe 25 octombrie, pe teren propriu, ACS Penicilina Iaşi se va confrunta cu puternica echipă CS Volei Alba Blaj. La aceeaşi dată va avea loc şi partida Ştiinţa Miroslava – Rapid Bucureşti, din prima rundă a Diviziei A2 Est de volei feminin.

* Şapte din şapte pentru handbaliştii de la Poli Unistil Iaşi
Etapa a VII-a din Divizia A de handbal masculin a adus un nou succes, în Seria A, pentru elevii trio-ului Cornel Bădulescu – Florin Spiridon – Ioan Zepciuc de la Politehnica Unistil Iaşi. În Sala LPS din Dealul Copoului, sâmbătă s-a disputat partida CS POLITEHNICA IAŞI - ACS HD TELEORMAN ALEXANDRIA 36-28 (18-11). A fost al şaptelea success pentru ieşeni, din tot atâtea posibile, în faţa unei formaţii care în repriza secundă s-a dovedit a fi una destul de ambiţioasă.
Celelalte rezultate ale rundei au fost: CSU TÂRGOVIŞTE - CS DE LA ALPINISM LA TURISM VICOV BUCOVINA 36-33 (16-15), CS HC BUZĂU 2012 - CSM PLOIEŞTI 18-27 (9-16), CSM FOCŞANI 2007 - ŞTIINŢA MUNICIPAL DEDEMAN BACĂU II 33-26 (12-14), CSM BUCUREŞTI II - CSU SUCEAVA II 40-30 (13-13), CSU GALAŢI - LPS PIATRA NEAMŢ 45-21 (26-9). Au stat: HC ARGEŞ PITEŞTI şi CIMENTUL BICAZ.
Pe primele locuri ale ierarhiei se află echipele: 1. CS Politehnica Unistil Iaşi – 21 pct; 2. CSM Ploieşti – 18 pct; 3. CSU Galaţi – 15 pct; 4. CSM Focşani 2007 – 15 pct.
În runda viitoare, pe 8 noiembrie, este programată partida HC Argeş Piteşti – CS Politehnica Unistil Iaşi.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu