duminică, 5 octombrie 2014
Perechea ieşeană Bogdan Apostol – Teodor Leahu, medaliată cu bronz la „Naţionalele” de tenis din Capitală
* Campionatele Naționale Individuale de tenis la categoria seniori s-au încheiat sâmbătă, 4 octombrie, la Bucureşti.
S-au disputat probele de simplu şi dublu, la masculin şi feminin şi dublu mixt. La dublu feminin, primele care și-au aflat statutul de campioane au fost Iulia Ivașcu și Ştefana Andrei, cap de serie nr. 2, care le-au învins în finala mare pe principalele favorite, Oana Simion și Gabriela Talabă, cu scorul de 6-4, 2-6, 10-7. În finala mică (locurile 3-4), Lorena Constantin și Nicole Tătăruș au trecut de Bianca Mihăilescu-Ioana Toanchina cu 6-2, 5-7. 10-6.
La dublu masculin, perechea formată din Patrick Grigoriu și Costin Pavăl, cap de serie nr. 4, a câștigat finala în fața lui Victor Cornea și Lucian Gheorghe, cu 6-3, 6-4. Pentru ultimul loc de pe podium, în finala mică (locurile 3-4) s-au întâlnit ieşenii Bogdan Apostol-Teodor Leahu și Alexandru Jecan-Ilie Giurgiu, victoria revenindu-le primilor cu scorul de 7-6 (5), 6-4. De menţionat că Bogdan Apostol şi Teodor Leahu au început tenisul de câmp la CS CFR Iaşi, sub coordonarea antrenorului Vergil Aghion. În prezent, Bogdan Apostol (18 ani) aparţine de CSM Paşcani, iar Teodor Leahu (20 ani) de CS Pro AS Sibiu, dar de fiecare dată când ei revin acasă se antrenează în continuare la arenele de la CS CFR Iaşi, de mai multe ori pe an.
Dublu mixt a fost adjudecat de perechea Bianca Hîncu-Dragoș Dima, favoriții nr. 2. Acești au cucerit titlu de campioni după ce i-au învins pe principalii favoriți ai tabloului, Laura Andrei și Alexandru Carpen, cu scorul de 6-4, 6-4. Podiumul a fost completat de Raluca Ciufrilă-Alexandru Joițoiu care au profitat de retragerea din motive medicale a perechii Cristina Ene-Patrick Grigoriu.
* Dragoş Dima şi Gabriela Talabă, campionii României pe 2014
Jucătorii Dragoș Dima (22 de ani, C.S. Universitatea Cluj) și Gabriela Talabă (19 ani, CSA Steaua București) sunt noii campioni naționali la seniori.
În marea finală a probei de simplu masculin, Dragoș Dima, cap de serie numărul 4, l-a învins în finală pe Vasile Antonescu (AS Tenis Club București), favoritul nr. 3, cu scorul de 6-3, 6-0.
"Am mai jucat împotriva lui Vasile chiar anul acesta, la un futures, și am câștigat. Suntem prieteni și mai jucăm și dublu împreună. Știam la ce să mă aștept din partea lui. M-a surprins un pic la început că nu a riscat așa de mult cum îl știam, dar până la urmă eu am jucat mai bine și cred că am meritat victoria. E prima oară când câștig Naționalele la simplu și mă bucur enorm. O să îmbrac al doilea tricou de campion săptămâna asta, după cel obținut și la dublu mixt. Mulțumesc antrenorului meu, dl. Avram, și noului club pentru care joc acum, Universitatea Cluj", a spus campionul de pe tabloul de simplu, Dragoş Dima, bucureştean la origine.
Podiumul a fost completat de Victor Cornea (CS TC. Pamira Sibiu) care a beneficiat, în finala mică, de retragerea lui Luca Tatomir (AS Tenis Club București), la scorul de 1-1, în primul set.
Finala de simplu la feminin a fost câștigată de Gabriela Talabă (CSA Steaua Bucureşti), care a învins-o în ultimul act pe buna sa prietenă, Oana Simion (originară din Piatra Neamţ, acum la CSŞ 2 București-CSA Steaua Bucureşti), cu scorul de 7-5, 1-6, 6-4.
"A fost un meci foarte greu. M-a condus cu 4-1, dar am reușit să revin. Cred că am avut și puțin noroc, când la scorul de 4-3, ea a făcut 3 duble greșeli la rând. A fost momentul decisiv, am prins încredere, m-am concentrat pe jocul meu și am reușit să câștig. Eu și Oana suntem prietene de mult timp, chiar jucăm împreună la dublu. Tot la dublu, am fost campioane naționale la 16 ani. În meciurile de simplu, de fiecare dată m-a învins în ultimii ani. Acum sunt foarte fericită că am reușit să câștig eu. E prima dată când câștiga Naționalele la simplu și nu voi uita niciodată acest moment", a spus noua campioană, gălăţeanca Gabriela Talabă.
Locul 3 a fost ocupat de Bianca Hîncu (CS Olimpia București) după ce adversara sa din finala mică, Laura Andrei (CSA Steaua București), s-a retras din motive medicale.
Ocupanții podiumului au fost recompensați de Federația Română de Tenis cu trofee, diplome, medalii și bani. Astfel, pentru tablourile de simplu, premiile în bani au fost: Locul I- 2.500 de lei, locul II- 1.500 de lei și locul III - 1.000 de lei, iar pentru proba de dublu, Locul I a primit 1.500 lei, Locul II - 1.000 lei și Locul III - 500 lei.
Premierea a fost oficiată de directorul turneului, fosta mare jucătoare a României, Florența Mihai: "Mulțumim tuturor participanților și felicităm câștigătorii Campionatelor Naționale Individuale de Seniori ediția 2014. Ne bucură numărul mare de participanți de pe toate tablourile și că îi putem recompensa așa cum se cuvine pe premianți".
Campionatul Național Individual de Seniori (M+F) s-a desfășurat în perioada 27 septembrie-4 octombrie 2014, la Centrul Național de Tenis din București.
(Sursa: FRT)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu