miercuri, 22 octombrie 2014

“Imperial Dance Cup”, un spectacol de zile mari în Sala Polivalentă ieşeană


* Federaţia Română de Dans Sportiv şi Clubul Sportiv IMPERIAL din Iaşi vă invită, în perioada 25-26 octombrie 2014, la concursul naţional de dans sportiv “Imperial Dance Cup”, care va fi găzduit de Sala Polivalentă ieşeană.

Sâmbătă, competiţia va începe de la 12.00 cu dansul debutanţilor (4-11 ani). De la ora 14.00 va începe precompetiţionalul, pe două secţiuni (2 dansuri şi 3 dansuri), pentru tinerii sportive de la 4 ani la 11 ani.
De la ora 16.15 va începe proba “fete solo” (cha-cha şi vals lent), cu sportive de la 4 ani la 15 ani. De la ora 18.00 va începe concursul de formaţii de dans sportiv, cu latino, standard, dans modern, apoi gimnastică ritmică, gimnastică aerobic, dans de character, dans tematic, hip-hop, street dancesport, folclor românesc, balet, dans classic şi contemporan.
Gala de duminică va debuta la ora 9.00, cu clasele H 9, H 10-11, E 14-15, D 12-13, D 16-35.
De la ora 12.00 va debuta concursul de la clasele H 12-15, E 6-11, E 12-13, E 16-35, D 14-15 şi Basic 6-11 ani.
A treia secţiune a zilei de 26 octombrie va debuta la ora 15.30, cu Basic 12-13 Latino (LA), Basic 14-15 Standard (ST), Basic 16-35 LA, Open 14-15 ST, Open 16-35 LA, B 19-35 LA, B 16-18 LA.
A patra secţiune de duminică va debuta la ora 19.00, cu Basic 12-13 ST, Basic 14-15 LA, Basic 16-35 ST, Open 14-15 LA, Open 16-35 ST, B 16-35 ST şi B 16-18 ST.
Arbitrii competiţiei vor fi din Iaşi, Turda, Constanţa, Bucureşti, Galaţi, Bacău, Buzău, Focşani, Brăila şi din Republica Moldova.  
Directorul de concurs şi observatorul federal va fi Justin Istrate.
Suprafaţa ringului de dans sportiv (cu parchet) va fi de 20 metri x 15 metri. Cei mai merituoşi sportivi vor primi cupe, medalii şi diplome.
Show-ul perechii Gabriele Goffredo - Anna Matus, vicecampioni mondiali în 2013, va fi prezentat în ultimul program al zilei de duminică, 26 octombrie, în intervalul orar 19.00-21.30.
În perioada 24 -27 octombrie, se va organiza la Iaşi şi un seminar latino, susţinut de perechea Gabriele Goffredo şi Anna Matus. Seminarul va cuprinde 8 ore de grup şi ore private, cu menţiunea că vineri şi sâmbătă se vor desfăşura orele de grup.
Biletele de acces în Sala Polivalentă costă 10 lei (pentru sâmbătă) şi 25 lei (pentru duminică), iar show-urile vor fi în ultimul program, începând cu orele 19.00.
Principalii organizatori locali sunt Adrian Ciutoiu şi Georgiana Ciutoiu, care pot fi contactaţi prin email la aciutoiu@yahoo.com şi gciutoiu@gmail.com. Partenerul oficial al competiţiei este “Pleiada Boutique Hotel” (5 stele), din zona rezidenţială Bucium.
DAN TEODORESCU


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu