luni, 6 octombrie 2014

CSG Gimnis Iaşi, cinci medalii la Cupa Iaşului la gimnastică aerobică



În zilele de 4 şi 5 octombrie 2014, la Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi s-a desfăşurat ediţia a IV-a a „Cupa Iaşului” la gimnastică aerobică, un concurs naţional organizat de Federaţia Română de Gimnastică, Clubul Sportiv de Gimnastică Gimnis Iaşi şi Palatul Copiilor Iaşi.
Dacă în prima zi a fost acomodarea cu spaţiul de concurs, în a doua s-a desfăşurat competiţia propriu-zisă, la care s-au înscris CS Farul Constanţa, CSŞ 1 Constanţa, UNEFS Bucureşti, CSM Arad, CS Triumf Bucureşti,  Palatul Copiilor Arad,  CSG Gimnis Iaşi, CNS Cetate Deva.
Desfăşurat la nivel naţional, concursul „Cupa Iaşului” a respectat regulamentele Federaţiei Internaţionale de Gimnastică, în vigoare pentru ramura Gimnastică Aerobică. Competiţia a fost deschisă tuturor probelor şi categoriilor de concurs stipulate în Regulamentele de Desfăşurare a Competiţiilor interne de Gimnastică Aerobică ale Federaţiei Române de Gimnastică, precum şi în Codul de Punctaj 2013-2016 al Federaţiei Internaţionale  de Gimnastică.
Obiectivul principal al competiţiei a fost promovarea gimnasticii aerobice la nivel local şi regional, avînd în vedere dezvoltarea acestui sport pe plan naţional şi internaţional, a tendinţelor de acceptare a gimnasticii aerobice ca sport olimpic, precum şi lipsa unor evenimente similare atât în Iaşi cât şi în regiunea Moldovei care să promoveze practicarea acestui sport spectaculos de către copii şi tineri.
La sfârşitul concursului, CSG Gimnis Iaşi a cucerit 5 medalii la Concursul Naţional de Gimnastică Aerobică - Cupa Iaşului - ediţia a IV-a, astfel: 1 loc 1 (Cuplu, categoria 12-14 ani), 2 locuri 2 (grup, categoria 9-11 ani şi individual feminin - seniori) şi 2 locuri 3 (trio, categoria 9-11 ani şi grup, categoria 12-14 ani).
CSG GIMNIS IAŞI mulţumeşte tuturor celor au spijinit organizarea competiţiei recent încheiate, astfel:
- sponsorilor, fără de care acest eveniment nu ar fi avut loc: Fundaţia Sportului Ieşean, Tom Gas LPG, Dopo Poco, SC Falcon Trading SRL.
- partenerilor media: Radio România Iaşi (doamnei Raluca Daria Diaconiuc), TVR Iaşi (domnilor Horia Gumeni şi Lucian Lucescu), Ziarul de Iaşi, Evenimentul, Bună Ziua Iaşi.
- părinţilor sportivilor ieşeni pentru implicarea deosebită şi galeria extraordinară.
Tot duminică, la festivitatea de deschidere a anului şcolar 2014-2015 de la Palatul Copiilor din Iaşi, directorul Constantin Şerban a spus: “Facem performanţă şi în sport, la gimnastică aerobică, unde acum, alături de noi, la Casa de Cultură a Studenţilor se desfăşoară un important concurs la nivel naţional. Mulţumim profesorilor care muncesc şi luptă pentru copiii noştri !”.
În final, în numele clubului CSG Gimnis Iaşi, antrenorul Bogdan Bantă a menţionat: “Sperăm să-i avem şi în viitor alături de noi pe toţi cei care ne ajută şi să ne revedem cu bine şi la cea de-a V-a ediţie a Concursului Naţional de Gimnastică "Cupa Iaşului", din 2015 !”.
(Sursa: CSG Gimnis Iaşi şi Dan Teodorescu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu