vineri, 21 iunie 2013

Victor Hănescu-Roger Federer, în primul tur la Wimbledon !


Arena de tenis de la Wimbledon-Anglia

Ediţia din 2013 a turneului de tenis de Grand Slam de la Wimbledon (24 iunie - 7 iulie) va avea la start un număr de nouă români, pe tabloul principal.
La fete, avem şase nume: Sorana Cîrstea (24 WTA), Monica Niculescu (48 WTA), Irina-Camelia Begu (57 WTA), Simona Halep (58 WTA), Alexandra Cadanţu (85 WTA) şi Raluca-Ioana Olaru (118 WTA, la dublu). 
La băieţi, avem trei jucători care au ajuns pe tabloul principal: Victor Hănescu (49 ATP), Adrian Ungur (96 ATP) şi Horia Tecău (8 ATP, la dublu).
Victor Hănescu îl va întâlni pe elveţianul Roger Federer (favoritul nr. 3) în primul tur la Wimbledon. Hănescu şi Federer s-au mai întâlnit de cinci ori până în prezent şi de fiecare dată s-a impus jucătorul elveţian. Meciul care va avea loc luni, la Londra, va fi primul pe iarbă între cei doi jucători. Adrian Ungur va debuta pe tabloul principal contra francezului Benoit Paire (nr. 25).
La feminin, Monica Niculescu va juca împotriva nemţoaicei Mona Barthel, aceasta fiind prima întâlnire dintre cele două. Simona Halep va evolua împotriva rusoaicei Olga Govortsova, pe care a învins-o în precedentele două meciuri directe. Irina Begu o va întâlni pe Maria Teresa Torro Flor (Spania) pe care a învins-o în ambele partide directe. Alexandra Cadanţu va juca în primul tur cu austriaca Tamira Paszek, aceasta fiind prima întâlnire directă dintre cele două. Sorana Cîrstea (favorita nr. 22) va juca împotriva elveţiencei Stephanie Voegele, pe care a învins-o în toate cele trei meciuri directe.
Perechea Raluca-Ioana Olaru / Olga Savciuk (Ucraina) a acces pe tabloul principal de dublu de la Wimbledon. Olaru şi Savciuk au învins în turul doi al calificărilor, cu scorul de 6-3, 6-2, cuplul Jill Craybas / Elina Svitolina (SUA / Ucraina).
Raluca Olaru a concurat şi în calificări la simplu, dar a pierdut în primul tur, cu 3-6, 4-6 în faţa lui Julia Glushko (Israel, nr. 20).
Să mai remarcăm faptul că în turul al treilea la calificărilor masculine, Go Soeda (Japonia, nr. 13) l-a învins cu 6-2, 6-2, 6-4 pe sârbul Boris Pashanski (30 ani, locul 187 ATP), cel care anul trecut a câştigat finala de simplu a turneului ITF de la arena CFR Iaşi, denumit FRT Pro Circuit-Trofeul Municipiului Iaşi.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu