miercuri, 18 septembrie 2013

CSMS Iaşi câştigă pe malurile Dunării !



Etapa a III-a din Liga a doua de fotbal a programat astăzi meciul dintre CF Brăila şi CSMS Iaşi, un adevărat derby al rundei. După un joc excelent practicat de ieşeni, CSMS a învins pe malurile Dunăriii cu scorul de 3-1 (2-1), după ce gazdele au deschis tabela chiar în min. 4, prin golul reuşit de Cazan. Elevii lui Costel Enache au revenit apoi în joc şi au marcat cele trei goluri ale victoriei, prin Ţigănaşu (min. 26), Onofraş (min. 31) şi Olah (min. 90+3, din penalty).
În min. 19 a fost un gol brăilean înscris de Ignat, anulat însă corect pentru offside, iar în min. 61, brăileanu Bosoi trimite balonul în bară din 4 metri ! În min.
83, ieşeanul Onofraş a centrat în careul advers, Claudiu Ionescu a înscris, dar golul a fost anulat pentru offside.
Sub conducerea brigăzii de arbitri Marcel Bîrsan (Bucureşti) - Sebastian Stoianov şi Paul Dimancea (ambii din Constanţa) au evoluat echipele:
- CF Brăila: Leu - Bosoi (căpitan), Ignat, Ivan, Necoară, Ochia (Ndigwe ’77), Neagoe (Câmpeanu ’59), Frunză, Ciocâlteu, Iordache, Cazan (M. Dima ’81). Antrenor: Alin Pânzaru
- CSMS Iaşi: B. Miron - Voicu, Creţu, Vişa (Cl. Ionescu ’27), R. Miron – Bădescu (Novac ’74), Mihalache, Olah, Ţigănaşu - Onofraş (căpitan), L. Dobre (Avrămia ’88). Antrenor: Costel Enache.
Celelalte rezultate ale rundei au fost: Unirea Tărlungeni - Rapid Bucureşti 0-1, Dunărea Galaţi - Rapid CFR Suceava 1-1, SC Bacău - Farul Constanţa 1-2, FC Clinceni - CSM Unirea Slobozia 3-1.
Pe prima poziţie a ierarhiei se află CSMS Iaşi, cu un maxim de 9 puncte. De menţionat că noul antrenor al echipei Rapid Bucureşti este Viorel Moldovan.
Sâmbătă, 21 septembrie, în runda cu nr. 4 sunt programate meciurile: CSM Unirea Slobozia - Dunărea Galaţi, Rapid CFR Suceava - ACS Berceni, FC Farul Constanţa - CF Brăila, CS Municipal Studenţesc Iaşi - FC Clinceni (ora 11:00), Rapid Bucureşti - SC Bacău.

* Televiziunile au fixat programul 16-imilor de finală ale Cupei României la fotbal

Programul 16-imilor de finală ale Cupei României – Timişoreana la fotbal, anunţat de site-ului oficial al FRF, este următorul:
Marţi, 24 septembrie 2013:
- FC Vaslui - CSM Reşiţa, ora 16.00 - Stadionul Municipal;
- Chindia Târgovişte - Săgeata Năvodari, ora 16.00 - Stadionul Eugen Popescu;
- Corona Braşov - SC Bacău, ora 16.00 - Stadionul Carpaţi;
- FCM Dorohoi - Viitorul Constanţa, ora 16.00 - Stadionul 1 mai;
- FC Bihor Oradea - ACS Poli Timişoara, ora 16.00 - Stadionul Iuliu Bodola – în direct pe Digi Sport;
- Ripensia Timişoara - Universitatea Cluj, ora 18.30 - Stadion "Dan Păltinişanu" - Digi Sport;
- Dinamo Bucureşti - Sănătatea Cluj, ora 20.30 - Stadionul Dinamo - Sport.ro;
Miercuri, 25 septembrie 2013:
- Gloria Buzău - FC Botoşani, ora 16.00 - Stadionul Gloria;
- CS Petrolistul Boldeşti - Gaz Metan Mediaş, ora 16.00 - Stadionul Viorel Mateianu;
- Pandurii Târgu Jiu - Farul Constanţa, ora 16.00 - Stadionul Tudor Vladimirescu - Digi Sport;
- FC Braşov - CFR Cluj, ora 18.30 - Stadionul Tineretului - Digi Sport;
- FC Universitatea Craiova - Petrolul Ploieşti, ora 20.30 - Stadionul Municipal (Drobeta-Turnu Severin) - Sport.ro;
Joi, 26 septembrie 2013:
- Oţelul Galaţi - Concordia Chiajna, ora 16.00 - Stadionul Oţelul;
- Astra Giurgiu - ACS Berceni, ora 16.00 - Stadionul Marin Anastasovici - Digi Sport;
- Rapid Bucureşti - Ceahlăul Piatra Neamţ, ora 18.00 - Stadionul Giuleşti - Sport.ro;
- Steaua Bucureşti - Avântul Bârsana, ora 20.30 - Stadionul Steaua - ProTV.

* Steaua Bucureşti, învinsă Liga Campionilor de tineret (U 19)

Echipa de tiner sub 19 ani a Stelei a debutat astăzi cu o înfrângere, 0-3 (0-1), în Liga Campionilor de tineret, în faţa formaţiei germane Schalke 04.
Golurile gazdelor germane au fost marcate de Koseler – min. 16, Omerbasici – min. 57 şi Multhaup – min. 80. În minutul 68, la scorul de 2-0 pentru Schalke, Răzvan Grădinaru a ratat un penalty în contul formaţiei Steaua.
Au evoluat echipele:
- Schalke 04: Schilder - Koseler (Multhaup '77), Friedrich, Starke Hedlund, Neubauer - Muller - Itter, S. Sane, Lohmar (Kehrer '46) - Omerbasici (Bodenroder '57), Pick. Antrenor: Norbert Elgert.
- Steaua Bucureşti: Cojocaru - Iordache (Bălan '85), Hodorogea, Boitoş, Târnovan - Aldea, B. Vasile - Grădinaru, Pătru (D. Gheorghe '54), Antonio Popa (Stoica '54) - Mitriţă. Antrenor: Ion Toma.
În celălalt meci al grupei E, Chelsea Londra a învins pe FC Basel cu scorul de 4-0 (2-0), prin golurile reuşite de Kadoic ‘20 (autogol), Swift ’27, Feruz ’67 şi Kiwomya ’88.
Alte rezultate de la meciurile de tineret: Austria Viena - FC Porto 3-0, Atlético Madrid - FC Zenit 4-2, Olympiakos FC- Paris Saint-Germain 0-0, Olympique Marseille - Arsenal 1-4, SSC Napoli -Borussia Dortmund 1-0, AC Milan - Celtic 3-1.
În această seară, începând cu ora 21.45, în direct pe Digi Sport 1 şi Dolce Sport 1, echipele de seniori ale formaţiilor Schalke 04 şi Steaua Bucureşti se vor întâlni într-un alt meci, tot în Germania, contând pentru prima etapă a Grupei E a Ligii Campionilor.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu