Etapa a IV-a din Seria I a Ligii a doua de fotbal a propus meciuri
interesante pentru iubitorii fotbalului mic. Sâmbătă, am avut marele derby CSMS
Iaşi - FC Clinceni 0-2 (0-0), un rezultat considerat o mare surpriză,
moldovenii având maximum de puncte după primele trei runde. Într-un meci
arbitrat de George Cătălin Găman (Craiova),
cu doi jucători eliminaţi, unul de fiecare parte, FC Clinceni s-a dovenit mult
mai pragmatică în faţa gazdelor de la CSMS Iaşi, într-un dispută vizionată de
circa 1.000 spectatori, pe un stadion cu 12.000 locuri. De menţionat că
oaspeţii i-au avut pe teren şi pe ieşenii Pălimaru şi Straton, primul fiind şi
autorul ultimului gol al disputei, în ultimele secunde ale partidei.
În min. 85, lansat în adâncime, noul intrat Roşu trage de la marginea careului pe lângă portarul ieşean şi deschide scorul (0-1). Câteva minute mai târziu, în min. 90+3, Clement Pălimaru scapă singur, driblează un fundaş ieşean şi înscrie printr-un şut pe sub portarul B. Miron (0-2).
Au ratat alte ocazii de gol Herghelegiu (27’), Ţigănaşu (36’), Cl. Ionescu (60’), respectiv Pălimaru (3’ şi 49’ – bară), Stancu (’14), Konyeha (17’).

Au evoluat echipele:
- CSMS Iaşi: B. Miron - Voicu, Mihalache, Creţu, R. Miron -
Novac - Bădic, Onofraş (căpitan, Olah ‘66), Cl. Ionescu, Ţigănaşu – Herghelegiu
(L. Dobre ’50). Antrenor: Costel Enache.
- FC Clinceni: Stamatin - David, Niţu (căpitan), Viţelaru,
Art. Karamian - Pătraşcu, Puşcaş (Margină ’87) - S. Stancu
(Straton 89’), Konyeha (Roşu ’77), Arm. Karamyan – Pălimaru. Antrenor: Valentin
Bădoi.
Au fost eliminaţi de pe teren jucătorii Bădic (min. 65), respectiv Roşu (min. 90).
Au fost eliminaţi de pe teren jucătorii Bădic (min. 65), respectiv Roşu (min. 90).
La finalul disputei, suporterii ieşeni i-au cerut demisia
lui Costel Enache, antrenorul formaţiei CSMS !
* Declaraţiile lui Florin Prunea au mobilizat echipa din Clinceni !
Antrenorul formaţiei ieşene, Costel Enache, a făcut următoarea declaraţie la finalul partidei: "Am prins o zi slabă la toate capitolele. Am fost neinspiraţi, apatici, am arătat ca o echipă bătrână, lentă, fără personalitate. Una vorbim, alta facem! A rezultat un joc modest, temător, fără implicare. Introducerea lui Bădic ca mijlocas dreapta este parte a unei strategii care nu ne-a reuşit. Am făcut şi alte schimbări în echipă pentru că am vrut să aduc prospeţime într-o formaţie care jucase patru meciuri în 11 zile. De aceea, Olah şi Badescu au fost rezerve, iar ca titulari au apărut jucători mai puţin folosiţi până acum. Din păcate, nu au adus nimic în plus. În ceea ce-l priveşte pe Herghelegiu, el se pregăteşte foarte bine, însă, probabil, situaţia lui şi-a spus cuvântul în ceea ce priveşte realizările sale".
În tabăra adversă, Dan Lăzărescu, fost arbitru şi conducător în cadrul CCA, a spus că echipa pe care o conduce are ca obiectiv promovarea.
"Declaraţiile lui Florin Prunea, care a spus că jocul
cu noi nu e un derby ne-au folosit foarte mult. Jucătorii s-au înrăit, s-au
motivat foarte bine. De altfel, am şi pus foaia cu declaraţiile lui în vestiar!
La club avem condiţii foarte bune. Cafeaua Fortuna, care patronează echipa,
asigură salariile mereu la zi, Primăria Clinceni ne ajuta foarte mult, avem o
bază foarte bună, cu patru terenuri de antrenament cum nu există în România.
Cum avem şi jucători cu experienţă, care au jucat la echipe mari din ţară, unii chiar şi în străinătate, nu ne dăm la o parte
în lupta pentru promovare", a declarat Dan Lăzărescu.
Celelalte rezultate ale etapei au fost:
Celelalte rezultate ale etapei au fost:
- Farul Constanţa - CF Brăila
0-1
A marcat: Frunză 16’.
A marcat: Frunză 16’.
- Rapid CFR Suceava - ACS Berceni 0-2
Au marcat: Sandu 35’, Rover Cârstea 79’.
Au marcat: Sandu 35’, Rover Cârstea 79’.
- Unirea Slobozia - Dunărea Galaţi 3-1
Au marcat: Emil Nanu 49’ şi 52’, Dedu 68’ / Ciprian Istrate 15’.
Partida Rapid Bucureşti - SC Bacău a debutat la ora 21:00,
în direct pe TVR 1, iar în min. 34 scorul este 0-0.
Echipele Gloria Buzău şi Unirea Tărlungeni au stat.
Sâmbătă, 28 septembrie, în etapa a V-a din Seria I se vor juca partidele: ACS Berceni - Dunărea Galaţi, Gloria Buzău - Rapid CFR Suceava, CF Brăila - Rapid Bucureşti, FC Clinceni - FC Farul Constanţa, CS Municipal Studenţesc Iaşi - CSM Unirea Slobozia.
* Echipa “Olguţei” învinsă pe teren propriu !

Sâmbătă, în etapa a III-a din Seria a II-a s-au derulat
partidele: CSM RÂMNICU VÂLCEA - UTA ARAD 2-0, MINERUL MOTRU - FC UNIVERSITATEA
CRAIOVA 0-1, FC OLT SLATINA - GLORIA BISTRIŢA 1-2, FC BIHOR ORADEA - CS MIOVENI
1-1, CS OLIMPIA SATU MARE – ASA TÂRGU MUREŞ 1-0, CS UNIVERSITATEA CRAIOVA -
METALUL REŞIŢA 1-3 (!!!). Surprinzătoare este înfrângerea pe teren propriu a
echipei CS “U” Craiova, susţinută de Primăria Municipiului Craiova şi de
primăriţa Olguţa Vasilescu.
* FC Vaslui, remiză sub Tâmpa
În etapa a VIII-a din Liga I de fotbal, vineri au avut loc partidele:
Gaz Metan Mediaş - Universitatea Cluj 2-1, Săgeata Năvodari - Corona Braşov 1-0 şi ACS Poli Timişoara - Viitorul Constanţa 0-0.
În primul meci al zilei de sâmbătă am consemnat rezultatul de 1-1 (1-1) în confruntarea FC Braşov - FC Vaslui. Autorii golurilor au fost Romeo Surdu (min. 41), respectiv Liviu Antal (min. 11). De la ora 21.30 va debuta partida Dinamo Bucureşti – Petrolul Ploieşti, în direct pe Digi Sport 1. Duminică sunt programate alte două confruntări: FC Botoşani - Steaua Bucureşti (ora 17.00) şi CFR Cluj – Pandurii Tg. Jiu (ora 20.30), ambele în direct pe DigiSport 1. Luni, ultimele două jocuri ale rundei cu nr. 8 sunt Concordia Chiajna - Oţelul Galaţi (ora 19.30, pe DolceSport) şi Astra Giurgiu - Ceahlăul Piatra Neamţ (ora 20.30, pe DigiSport).
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu