Nu cu mult timp în urmă, la Bucureşti, 45 de rectori si reprezentanti ai acestora de la
universitati din 17 centre universitare au dat curs invitatiei asociatiei Student Sport de a
participa la evenimentul de lansare a initiativei Liga Sportului Universitar,
gazduit de Academia de Studii Economice, din Capitala.
Participantii, indiferent de calitatea pe care au avut-o,
invitati sau organizatori, au sustinut necesitatea promovarii sportului in
randul studentilor drept un fenomen, care sa-i angreneze intr-un spirit de
echipa comun, dar si ca un important instrument educational. Experienta
competitionala a unor personalitati sportive precum Ana-Maria Branza, Virgil
Stanescu, Viorica Susanu, Mihai Covaliu, Alexandru Dedu, Cristian Gatu precum
si profesionalismul consacrat al multora dintre invitatii la aceasta reuniune
cum ar fi Pavel Nastase, rector al Academiei de Studii Economice, Breaz Daniel,
secretar general al Consiliului National al Rectorilor, presedintele Asociatiei
Presei Sportive Dumitru Graur si Constantin Caliman, presedinte al Clubului
Sportiv Municipal Bucuresti au contribuit decisiv la conturarea proiectului
Liga Sportului Universitar, pe care asociatia Student Sport s-a angajat sa il
materializeze.
DJST Iaşi, prin directorul Ciprian Paraschiv, susţine iniţiativa de înfiinţare a Ligii Sportului Universitar.
DJST Iaşi, prin directorul Ciprian Paraschiv, susţine iniţiativa de înfiinţare a Ligii Sportului Universitar.
Presedintele Student Sport, Adrian Socaciu a prezentat initiativa Liga Sportului Universitar ca fiind "o
structura a societatii civile care reuneste organizatii neguvernamentale
sportive si de tineret, precum si
institutii de invatamant, federatii sportive si autoritati centrale si
locale sub forma unei platforme comune care prin organizarea de competitii
sportive inter si intrauniversitare sa contribuie la dezvoltarea unei
identitati sportive a universitatilor, promovarea fairplay-ului si valorilor
educationale prin sport".
Dezbaterile pe marginea proiectului Liga Sportului
Universitar au evidentiat nu doar elementele benefice care vor rezulta din
derularea proiectului, dar si principalele obstacole care stau in calea
acestuia, reprezentantii institutiilor
de invatamant angajanduse- sa depuna toate eforturile pentru a depasi
aceste inconviente.
De mentionat ca Student Sport România este o asociatie
neguvernamentala care organizează şi susţine activ sportul universitar
românesc. Incepand din anul 2010 a organizat o serie de competitii sportive
individuale si pe echipe intre studentii din cadrul mai multor universitati din
Romania.
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu