Echipa de futsal din Liga I, CSMS Iaşi, şi-a reluat antrenamentele din 30 iunie
2014 şi toată luna iulie este rezervată acumulărilor fizice. Sub conducerea
preparatorului fizic Florin Trofin, jucătorii ieşeni se pregătesc pe stadionul
din Dealul Copoului, de trei ori pe săptămână, iar o dată pe săptămână se intră
şi în sală, pentru nişte jocuri amicale.
Începând cu 1 august 2014, CSMS Iaşi se va axa doar pe pregătirea tehnico-tactică sub conducerea antrenorilor Florin Nichifor (principal) şi Ştefan Tudorache (secund). Fostul antrenor principal Nelu Stancea, originar din Bucureşti, va pregăti în sezonul următor doar echipele naţionale ale României de seniori şi tineret şi din această cauză a fost nevoit să se retragă de la formaţia din Dealul Copoului. În funcţie de oferte, Nelu Stancea ar putea antrena totuşi şi o echipă de club, dar care să fie mai aproape de Bucureşti !
La antrenamentele fizice din această lună sunt prezenţi 11 jucători din vechiul lot ieşean, ei fiind portarii Marius Chiriac şi Ioan Grigoraş şi jucătorii de câmp Liviu Ruxandari, Radu Pisică, Radu Guţu, Narcis Cataramă, Valentin Pricop, Victor Mandea, Dan Lungu şi Ionuţ Luiuz, dar a revenit în lot şi Robert Spânu.
Lipsesc din vechiul lot de jucători portarul Mihai Tătar (care trebuie să se opereze de menisc şi va lipsi o lungă perioadă de timp, el fiind originar din Cluj), Andrei Aparaschivei (la care s-a renunţat), Marius Vintilă (care este plecat în străinătate) şi Andrei Despan (care este şi el plecat în străinătate în căutarea unui serviciu !).
”Vom aduce jucători noi, probabil dintre cei care au terminat junioratul la CSMS Iaşi şi LPS Iaşi, avem chiar şi un jucător din Republica Moldova care vrea să joace futsal la noi. Pentru sezonul următor dorim să ne păstrăm locul în play-off, deci să terminăm în primele 8 echipe din Liga I. În funcţie de obţinerea finanţării, am putea înfiinţa chiar şi echipa a doua, pe care să o înscriem în Liga a II-a, dar în acest moment nu este nimic concretizat în acest sens !”, ne-a declarat Ionel Popa, team-managerul echipei de futsal CSMS Iaşi.
”În luna august vom avea şi un cantonament de pregătire, pe care probabil că îl vom desfăşura la Iaşi, unde avem toate condiţiile, inclusiv sală de pregătire la LPS sau Sala Polivalentă”, ne-a mai declarat Ştefan Tudorache, noul antrenor secund al formaţiei din Dealul Copoului, care în sezonul anterior a fost jucător şi delegatul echipei ieşene.
”Dacă vom avea şi echipa a doua, care va evolua în Liga a II-a, ea va fi doar o echipă de juniori, cu jucători de 16-17 ani, pe care să-i rodăm , în timp, pentru prima echipă”, a mai menţionat Florin Nichifor, actualul antrenor principal şi fostul secund al echipei din Copou.
Conform FR Fotbal, noul sezon competiţional la fotbalul în sală va debuta în jurul datei de 6 septembrie 2014, cu o primă ligă alcătuită din 12 echipe, printre ele fiind şi CSMS Iaşi.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu