Vineri, 4 iulie, la Wimbledon s-au disputat sferturile de finală din proba de
simplu a junioarelor, acolo unde românca Elena Gabriela Ruse a învins-o cu 6-4,
6-3 pe chinezoaica Shilin Xu (nr. 10) şi a promovat în semifinalele
competiţiei. Partida a durat 73 minute, iar în semifinale Ruse va juca împotriva lui Kristina
Schmiedlova (Slovacia, nr. 8).
Săptămâna viitoare, primind un wild-card pe tabloul principal, Elena Gabriela Ruse (16 ani şi 8 luni, legitimată la CS AS Club Politehnica Bucureşti) va evolua la turneul de 10.000 dolari de la arenele CFR Iaşi, la Trofeul Municipiului Iaşi. De remarcat că la recentele Campionatele Naţionale Individuale de Vară (under 18), Elena Gabriela Ruse a fost partenera de dublu mixt a ieşeanului Bogdan Ionuţ Apostol şi acum ea va evolua pe terenurile de tenis ale arenei CFR Iaşi, acolo unde Bogdan Ionuţ Apostol a pus pentru prima dată racheta în mână, sub îndrumarea antrenorului Vergil Aghion, actualul director de turneu la Trofeul Municipiului Iaşi.
O altă semifinalistă la Wimbledon, Simona Halep, va evolua săptămâna viitoare la turneul WTA de 250.000 dolari din Capitală, la BRD Bucharest Open 2014.
Anticipând, se poate spune că, după Wimbledon, dacă Halep va juca la Bucureşti, urmaşa ei în topul mondial WTA, Ruse, va evolua peste puţine zile la Iaşi !
Tot despre Trofeul Municipiului Iaşi la tenis feminin putem menţiona că astăzi, de Ziua Americii, la arenele CFR Iaşi au avut loc antrenamentele oficiale şi înscrierile în competiţie pentru jucătoarele din calificări. Vor evolua în calificările din zilele de 5, 6 şi 7 iulie un număr de 40 sportive, prima favorită fiind românca Andreea Ghiţescu. Jucătoarele din calificări provin din 9 ţări, în speţă din România, Rep. Moldova, Ucraina, Franţa, Israel, Rusia, Canada, Slovacia, Italia. Pentru a evolua în calificări, rusoaica Sofiya Bogatova a primit un wild-card din partea clubului organizator CS CFR Iaşi. Deoarece a primit un wild-card în calificări la marele turneu WTA de la Bucureşti, Cristina Ene s-a retras în ultimul moment de la turneul de la Iaşi, unde ea ar fi putut evolua pe tabloul principal. Tot pe tabloul principal de la Trofeul Municipiului Iaşi vor ajunge tenismenele Andreea Prisacariu (originară din Iaşi), Cristina-Mădălina Stancu (revenită în ţară după absolvirea unui Colegiu Universitar în SUA, unde a fost partenera de dublu pe terenurile de tenis ale ieşencei Ştefania Hristov) – care au primit wild-carduri de participare din partea CS CFR Iaşi, dar şi Oana Georgeta Simion - cu wild-card din partea FR Tenis.
De remarcat că, în calificările turneului de la Iaşi va evolua şi binecunoscuta Agnes Szatmari (27 ani, născută în Gheorghieni, acum şi antrenoare de tenis) - care în 2008 a fost pe locul 187 în clasamentul mondial WTA, apoi localnica Delia Ioana Ciobanu (16 ani) - legitimată la CS CFR Iaşi, dar şi canadianca Teona Velehorschi – născută la Iaşi, în România, în urmă cu 17 ani.
Sub îndrumarea supervisorului ITF Mihai Dumitrescu, din Bucureşti, vineri, pe 4 iulie, la arenele CFR Iaşi au avut loc şi tragerile la sorţi pentru tabloul de calificări, care au fost efectuate de jucătoarele Ioana Guna (România) şi Sarlota Cesnekova (Slovacia).
* 16 meciuri programate în prima zi a competiţiei ieşene
Sâmbătă, pe 5 iulie, începând cu ora 10.00, la arenele CFR Iaşi se vor disputa primele 16 partide din turul I şi II de pe tabloul de calificări. Ieşeanca Delia Ioana Ciobanu va evolua direct în turul al doilea, împotriva lui Raluca Ciufrilă (17 ani, de la SCM Deva), în al cincilea meci de pe terenul 2. Tot pe terenul 2, în al doilea joc, Agnes Szatmari (România) se va confrunta cu Bianca Elena Mihăilescu (România), de data aceasta în turul I.
În turul al II-lea, prima favorită din calificări, Andreea Ghiţescu (România, locul 1272 WTA, 17 ani, antrenată de Gabriel Moraru) va evolua pe terenul 4 al arenei CFR Iaşi, nu înainte de ora 12.30, în faţa lui Blanca Elena Butnaru (România, 17 ani).
Dacă timpul nefavorabil nu va strica socotelile organizatorilor, duminică se vor juca celelalte 8 partide din turul al II-lea, iar luni, pe 7 iulie, ultimele 8 meciuri din finalele din calificări, învingătoarele urmând a urca pe tabloul principal al probei de simplu. Tot luni, 7 iulie, de la ora 17.00, este programată la baza sportivă CFR Iaşi, în incinta Restaurantului CFR Iaşi, conferinţa de presă oficială a turneului ITF de tenis feminin, Trofeul Municipiului Iaşi, unde sunt invitaţi reprezentanţii mass-mediei locale şi naţionale, sportivele participante şi familiile acestora, antrenorii, arbitrii şi oficialii din cadrul competiţiei.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu