vineri, 25 iulie 2014

Participare selectă la “Trofeul Municipiului Iaşi” la tenis masculin



În perioada 9-17 august 2014, arenele CFR Iaşi vor găzdui al doilea turneu de tenis din calendarul mondial ITF al anului, Trofeul Municipiului Iaşi, de data aceasta în competiţia masculină. Joi, 24 iulie, ITF a dat publicităţii prima listă cu jucătorii care s-au înscris în competiţia ieşeană, organizată ca în fiecare an de CS CFR Iaşi, în parteneriat cu FR Tenis şi Primăria Municipiului Iaşi şi care are premii totale de 15.000 dolari.
Chiar dacă unii dintre ei se vor retrage ulterior spre alte turnee, unde li se asigură premii mai mari şi ospitalitate (cazare gratuită cu mic dejun inclus, la un hotel de trei stele), faptul că s-au înscris şi la turneul de la Iaşi denotă faptul că această competiţie a devenit tradiţională şi căutată de jucătorii din toată lumea, care se simt la arenele CFR Iaşi ca la ei acasă !
Turneul ieşean se va disputa în probele de simplu (pe tabloul principal de 32) şi dublu (pe tabloul de 16 perechi), existând şi un tabloul de calificări de 48, acolo unde primii 8 clasaţi vor ajunge şi ei pe tabloul principal de simplu.
Conform ITF, au fost promovaţi direct pe tabloul principal de simplu un număr de 18 sportivi, cu menţiunea că în prezent niciunul dintre ei nu este din România, dar situţia se va schimba cu siguranţă în zilele următoare, conform celor menţionate anterior.
Cei “18” în acest moment sunt următorii tenismeni:
1. Kimmer COPPEJANS (BEL) – locul 204 ATP – prioritatea  de participare 3     
2. Yannick MERTENS (BEL)                         246                              5         
3. Marc GINER (ESP)                                   256                              5         
4. Dennis NOVAK (AUT)                             282                              4         
5. Thales TURINI (BRA)                               293                              4         
6. Yannik REUTER (BEL)                             318                              3         
7. Matteo DONATI (ITA)                              331                              2         
8. Nikola CACIC (SRB)                                334                              3         
9. Juan LIZARITURRY (ESP)                      340                              2         
10. Marek MICHALICKA (CZE)                342                              2         
11. Maxim DUBARENCO (MDA)               355                              2         
12. Wilson LEITE (BRA)                              364                              2         
13. Richard BECKER (GER)                        378                              6         
14. Simone VAGNOZZI (ITA)                     390                              4         
15. Marc RATH (AUT)                                 392                              6         
16. Darian KING (BAR)                               393                              4         
17. Maximilian NEUCHRIST (AUT)             406                              2         
18. Maverick BANES (AUS)                        414                              5
Primul favorit al turneului ieşean este acum KIMMER COPPEJANS (20 ani), născut pe 7 februarie 1994, la Oostende (Belgia). A început tenisul de la 5 ani şi este antrenat de Tom Devries şi Andy Minguet. În prezent este pe locul 204 ATP, dar a fost şi pe locul 202 ATP pe 7 iulie 2014.
Idolul său este Novak Djokovic şi are ambiţia să ajungă în Top 20 în clasamentul mondial ATP nu peste mulţi ani !
În ultimii doi ani a câştigat mai multe turnee futures, precum cel din Turcia (F 4) – în 2014, respectiv în Belgia (4 turnee - F2, F5, F6 şi F7) – în 2013. La dublu, în 2013, a câştigat împreună cu N. Desein, titlul la turneul F 7 din Belgia.
În 2014 a participat la mai multe turnee până în prezent, inclusiv la Rolland Garros şi Australian Open, la ultimul pierzând în calificări la românul Marius Copil, cu 6-7 (3), 7-5, 4-6. Kimmer Coppejans a evoluat în acest an şi la turneele din Germania, Turcia, Croaţia, Brazilia, Cehia, Olanda, Polonia.
În iulie 2014, la Poznan Open (Polonia), el a pierdut în primul tur în faţa românului Adrian Ungur, la scorul de 3-6, 1-6.
Să mai menţionăm că pe 30 iulie 2012, belgianul Kimmer Coppejans era clasat pe primul loc în clasamentul mondial al juniorilor de 18 ani. Pe timpul junioratului, în urmă cu doi ani, el a fost campion european la Klosters (Elveţia) şi participant cu rezultatele excelente la turneele de Grand Slam ale lumii, câştigând chiar turneul de la Roland Garros, după 6-1, 6-4 cu canadianul Filip Peliwo, în finala probei de simplu !!!

* 42 de sportivi promovaţi direct în calificări

Pe tabloul de calificări de 48 sunt promovaţi direct 42 sportivi, iar alţi şase tenismeni vor primi wild-carduri de participare din partea CS CFR Iaşi, la acest capitol fiind vizaţi ieşenii Alexandru Tudurache, Andrei Murgeanu, Sorin Roşca, Flavian Butnaru, Ciprian Onufrei, dar şi Ştefan Căşuneanu (CSM Oneşti).
Cei 42 de tenismeni din calificări sunt din Cehia, Franţa, Polonia, Serbia, Slovacia, Ucraina, Italia, Chile, România, Australia, Spania, Croaţia, Portugalia, Germania, Columbia, Ungaria, Austria, Rep. Moldova, Israel, Maroc, Rusia.
Printre ei sunt şi românii Petru-Alexandru Luncanu, Teodor-Dacian Crăciun, Vasile Antonescu, Patrick Ciorcilă.

* 171 tenismeni aşteaptă pe lista alternativă

Pe lista alternativă sunt înscrişi în prezent 171 sportivi din multe ţări ale lumii, care aşteaptă “retragerile” unor jucători de pe tabloul de calificare, pentru a ajunge şi ei să joace la arenele CFR Iaşi, luna viitoare. Printre ei sunt şi nume cunoscute din tenisul românesc, precum Dragoş Cristian Mîrtea, Robert Coman, Răzvan Sabău, Andrei Ştefan Apostol, Andrei Cociaşu, Ciprian Alexandru Porumb, Alexandru Daniel Carpen, Dragoş Constantin Ignat, Ilie Aurelian Giurgiu, Bogdan Ionuţ Apostol, Andras Szekely, Patrick Grigoriu, Teodor Nicolae Marin, Tudor Cristian Şulea, Mircea Alexandru Jecan, Alexandru Grigoriţă, Lucian Gheorghe, Călin Manda, Nicolae Frunză, Andrei Pătrui, Andrei Crapcenco, Teodor Leahu, Luca George Tatomir, Marius Frosa, Cătălin Fifea, Radu Matei Lupu, Artur Culicovschi, Radu Andrei Stelian, Sergiu Ioan Bucur şi mulţi alţii.
Turneul de calificare la simplu este programat în perioada 9-11 august, iar de pe 12 august se vor disputa meciurile de pe tablourile principale de simplu şi dublu. Finalele vor avea loc pe 15 august (ora 17.00, la dublu) şi 17 august (ora 11.00, la simplu), ambele fiind transmise de postul TELE M Iaşi.
Conferinţa de presă oficială a turneului este programată luni, 11 august, ora 17.00, în incinta restaurantului CS CFR Iaşi din cadrul bazei sportive CFR Iaşi, din Şoseaua Naţională nr. 7-9. 
Directorul turneului este antrenorul ceferist ieşean de tenis Vergil Aghion, iar supervisorul ITF va fi bulgăroaica Vesselina Doneva. Intrarea spectatorilor la turneul ITF de la arenele CFR Iaşi va fi liberă pe toată durata competiţiei.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu